Acasă Arhive pentru 2019-10-29
„Tradiții și obiceiuri din Vâlcele”, ținute vii „Reînvierea tradiţiilor şi obiceiurilor este un act de adâncă preţuire pentru valorile spirituale ale neamului nostru.”
Asociația de tineret vâlceleană „Voievozii Munților” – din Vâlcele, a lansat un nou proiect, în scopul redescoperirii, promovării tradițiilor din comuna Vâlcele. Proiectul este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Covasna și pornește de la ideea că „un popor fără tradiţii este un popor fără viitor.” Președinta Asociației „Voievozii Munților”, Simona Ancu, a declarat că obiectivul […]
Anul omagial al satului românesc, marcat la Sfântu Gheorghe
Noi cazuri de pestă porcină în zona Baraolt;toţi mistreţii din zona afectată vor fi lichidaţi
Zile de aur cu torțe și lacrimi aprinse pentru Eroii Neamului Ziua Armatei Române – Valea Uzului/ Bacău – 25 octombrie 2019
A ÎNCEPUT SEZONUL ANVELOPELOR DE IARNĂ
Orban: Miniştrii propuşi, pregătiţi de audieri; le-am solicitat să se ducă la ministere pentru a afla situaţia concretă
ANM: Sfârşit de octombrie şi început de noiembrie mai răcoros; din 4 noiembrie, vremea se încălzeşte şi revin ploile
Bauhaus Play. Artă, design și sustenabilitate în școală
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar