Acasă Arhive pentru noiembrie 2018 Pagina 6
Învățătorii pensionari, distinși cu diplomă de excelență, pentru întreaga activitate didactică
Și-au dedicat ani din viață modelând caractere, formând OAMENI. Pentru întreaga activitate didactică, au fost recompensați cu diplomă de excelență, în an Centenar. Este vorba despre învățătorii pensionari din județul Covasna, cărora Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna și dascălii aflați în activitate le-au pregătit un moment minunat, în cadrul cercurilor pedagogice din primul semestru al […]
„Vrem să facem viața mai ușoară pentru cei care au luptat pentru țară” – Senatorul Gheorghe Baciu
Gheorghe Baciu (PMP Covasna): Nu mai trebuie să permitem ca limba română şi istoria să fie batjocorite
Comunitatea românească din județul Covasna. Arc peste timp: 1918 – 2018 (I)
Un secol de la sfârşitul Primului Război Mondial: focul a încetat pe 11 noiembrie, la ora 11. Ultimul supravieţuitor român al conflagraţiei a murit în anonimat
Operatorii economici, invitați să trimită solicitări privind școlarizarea elevilor în învățământul profesional
MODIFICĂRI LEGISLATIVE PRIVIND REGIMUL STRĂINILOR ÎN ROMÂNIA
Gheorghe Baciu (PMP Covasna): Sper ca ministrul Şova să scape de remaniere şi să repare podul de la Budila
Programul autobuzelor spre Arena Sepsi, menţinut şi în perioada următoare
Poşta Română introduce serviciul „Retur 30″ pentru produsele comandate de pe eMag şi FashionDays
Ordonanţa de urgenţă ce permite acordarea salariului minim diferenţiat şi reducerea deficitului de muncă, adoptată vineri de Guvern
CS U Craiova, încurcată din nou de Sepsi! Oaspeții au ratat victoria pe final într-un meci extrem de tensionat
A.J.O.F.M. COVASNA – LOCURI DE MUNCĂ VACANTE la data de 07.11.2018
„Nevoia de a scrie a mocnit în mine dintotdeauna, ca într-un vulcan adormit!”
Zilele CNMV, marcate prin activități specifice Andrei Păunescu, invitat special
Zeci de copii au participat la un concurs de recitări dedicat Centenarului
Păstori sufleteşti ai Sfintelor Altare din Eparhia Covasnei şi Harghitei (XI)
FONDURILE EUROPENE ASIGURĂ DEZVOLTAREA ARMONIOASĂ A REGIUNII Bilanț REGIO 2014-2020 în Regiunea Centru – aproape 500 milioane euro atrase prin proiecte
ANM: Valorile medii de temperatură nu mai depăşesc 8 grade Celsius, în noiembrie; precipitaţiile, în uşoară creştere
Doi primari, declaraţi de ANI în stare de incompatibilitate, suspendaţi din funcţii
Plata retroactivă a contribuției la Pensii se mai poate face până la 31 decembrie
Tamas Sandor (UDMR Covasna): Nu am decis dacă participăm la Ziua Naţională; dacă venim, vrem să luăm cuvântul
Progrese în programul Lapte-corn-măr; se conturează soluţiile posibile
Proiect: Nu pot fi reduse posturile funcţionarilor publici care mai au 3 ani până la pensie
Rezultate noi în cadrul programului The Duke of Edinburgh’s International Award-DOFE
S-a dat startul pentru înscrierile la Târgul de Crăciun
Isărescu: Salariile cresc deoarece oferta de pe piaţa muncii nu este corelată cu cererea
Centralele termice pe peleți – alternativa sănătoasă pentru o natură curată și nepoluată!
Airsoft – jocul care te pregătește pentru viață!
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar