Acasă Arhive pentru mai 2018 Pagina 5
Plante de apartament otrăvitoare pentru animalul de companie
Deținerea unui animal de companie presupune o responsabilitate pe care trebuie să ne-o asumăm încă din prima clipă a introducerii acestuia în sânul familiei. Bunăstarea și sănătatea lui depind numai de noi, astfel încât neatenția sau neglijența îl pot costa viața pe suflețelul pe care l-am ales să ne încânte zilele. Fie căței ori pisici, […]
Ziua Eroilor, marcată prin ceremonii militare și religioase și prin depuneri de coroane și jerbe de flori, în județul Covasna
Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni – activități cu copiii, în școli
Canalul Siret-Bărăgan nu este în planul de guvernare, dar nu este abandonat; costă 5,5 miliarde de euro ca să fie finalizat
Adolescent electrocutat pe vagonul unui tren, transportat la Bucureşti cu arsuri pe 50% din corp
Târgul educațional își așteaptă vizitatorii
Elevii claselor a IV-a au susținut ieri ultima probă a Evaluării Naționale. Elevii de clasa a VI-a se pregătesc de testare
Tradiţii Sfinţii Constantin şi Elena
BĂNUIT DE COMITEREA INFRACȚIUNILOR DE VIOL ȘI PORNOGRAFIE INFANTILĂ, ARESTAT PREVENTIV PENTRU 30 DE ZILE
Amplasarea radarelor pe raza judeţului în data de 18.05.2018
Vrei să faci parte din echipa noastră, a polițiștilor?
Info VACANȚE și CĂLĂTORII
„Dacă am contribui cu toții la schimbarea unui lucru care nu este conform cu ceea ce ne-am dori, cred că am trăi într-o lume mult mai frumoasă!”
PROGRAMUL activităţilor desfăşurate cu prilejul sărbătoririi „ZILEI EROILOR”
Bursa Dr Bock Industries – pentru sprijinirea copiilor talentați, la a treia ediție
APIA Covasna: Mai multe cereri, suprafață mai mare solicitată la plată, în cadrul campaniei 2018
11 covăsneni înscriși în Programul de sprijin destinat producătorilor de roșii în spații protejate
Festivalul Concurs Național Folcloric „Izvoare Covăsnene”- informații care nu s-au „văzut”
Tradiții Înălţarea Domnului, Ispasul şi Ziua Eroilor
Amplasarea radarelor pe raza judeţului în data de 17.05.2018
SUSPENDAREA ÎNMATRICULĂRII, în cazul în care inspecția tehnică periodică a vehiculului nu este valabilă
Festival de barbeque la Sfântu Gheorghe, în premieră pentru România
Fermierii vor primi gratuit şi anul acesta apa pentru irigat; 26.000 de hectare au fost deja irigate (ministru)
Un program de screening pentru cancerul de col uterin va fi desfăşurat cu fonduri europene
Două proiecte ample, cu și pentru tineri, ale Direcției Județene de Sport și Tineret, finanțate de MTS
Trei localități covăsnene nu au medic de familie
În stațiunea Covasna va avea loc Simpozionul Regional al medicilor de familie
Volumul „În umbra timpului”, semnat de profesorul Mihai Trifoi, lansat la Sfântu Gheorghe
Corul „Plai Întorsurean”, la festival în Macedonia
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar