Acasă Arhive pentru octombrie 2015
Parcul fotovoltaic al municipiului Sfântu Gheorghe va livra energie electrică, începând cu luna decembrie
Lucrările la parcul fotovoltaic care va genera energie pentru iluminatul stradal şi al unor instituţii din subordinea Primăriei Sfântu Gheorghe sunt în grafic. Potrivit constructorului, dacă vremea nu va fi capricioasă, lucrările vor fi gata pe data de 5 decembrie, în termenul contractual stabilit cu Primăria. Începute în luna iunie a.c., după mai bine de 5 ani […]
Evenimentul „Mihai Viteazul și Visul Unirii” debutează mâine
Justinian Teculescu și lupta sa „Pentru Neam și pentru lege”
150 de ani de la nașterea Episcopului Justinian Teculescu (1865-1932)
O nouă ediţie a Festivalului Internaţional de Operă, Operetă şi Balet
Acțiuni de prevenire a tăierilor şi transportului ilegal de material lemnos
PREGĂTIRE – DISCIPLINĂ – ECHILIBRU
Elevi covăsneni, pe locul I la Concursul naţional de teatru „Padif”
ZIUA PORŢILOR DESCHISE, LA VÂNĂTORI DE MUNTE
Și în acest an, vânătorii de munte covăsneni au arborat Tricolorul pe vârful Moldoveanu
Înscrierile la Festivalul de Teatru „Juventus” continuă până duminică
Mini- vacanță pentru preșcolari și elevii din ciclul primar
Din arhive adunate….Viața publică din Sfântu Gheorghe, în anii 1944-1945 LXV
Începe prima ediţie a „Design Week” la Sfântu Gheorghe
Info VACANȚE și CĂLĂTORII
Liceul Tehnologic „Kós Károly” a semnat un nou parteneriat internațional
Lucrările la centrul oraşului Sfântu Gheorghe, realizate în proporţie de 70%
Proiectul „ Balaurul” incită, pe mai departe, spiritele dintre autorități
Simulare județeană a Evaluării Naționale și a examenului de Bacalaureat
Antal Arpad: Sunt alte străzi care sunt puţin mai proaste, dar nu se pot lua banii dintr-un loc şi duşi în alt loc
Zece persoane au fost reţinute pentru înşelăciune, fals privind identitatea, fals intelectual şi uz de fals
Linie telefonică gratuită – 0800.070.040 -, pentru copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate
Brașov: Consiliul Judeţean solicită Guvernului 40 de milioane de euro pentru finalizarea aeroportului
Reţetă din bătrâni: Topcitul, o mâncare consistentă, nepretenţioasă
Pâine de casă cu brânză de oaie, specialitate de la poalele Munţilor Rodnei
Plăcinte cu urdă şi mărar, reţetă ca pe vremea bunicii
Trandafiri muraţi, o reţetă inedită de sezon
Sfinţii zilei
Președintele ANTREC Covasna, Daragus Attila, premiat pentru promovarea gastronomiei locale în țară și în străinătate
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive