Acasă Arhive pentru mai 2015 Pagina 2
Pompieri pentru o zi
Ziua Internaţională a Copilului constituie un prilej de sărbătoare pentru Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „ . . Mihai Viteazul” al judeţului Covasna, care cu această ocazie a organizează „Ziua portilor deschise”, vineri, 29 mai a.c., între orele 10:00 – 13:00, în parcarea supermarketului Kaufland, de pe strada Lunca Oltului din municipiul Sfântu Gheorghe. […]
Noi reglementări în aplicarea Programului „Prima casă”
Senatorul Marius Obreja le răspunde fermierilor covăsneni
Vicepreşedintele CJ susţine că firme din străinătate sunt interesate de construcţia aeroportului
Festivalul internațional de teatru ”Atelier”
GANCIU IULIAN ESTE CAMPIONUL INTERNAŢIONAL LA 800 DE METRI
A ajuns cuţitul la os! Crescătorii de bovine ies în stradă
Zeci de fermieri din Barcani s-au întâlnit să discute despre problemele lor
Faza zonală a concursului interdisciplinar dedicat elevilor de clasa a IV-a, la Liceul de Arte „Plugor Sandor”
Elevii covăsneni la ediţia a X –a a concursului „Ionel Teodoreanu” de la Iaşi
ATELIER DE DRAMATURGIE
Elevi de la şcoli maghiare din Harghita şi Covasna, câştigători ai unui concurs de limba română, premiaţi la Guvern
Nu suntem singuri
Înscrieri în „Tabăra de perfecționare a învățătorilor”
Ce nu se ştie despre sumele de bani pe care le pot primi tinerii şomeri
Exerciţiu de simulare pentru verificarea modului de funcţionare a fluxului informaţional, decizional pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii
FESTIVALUL CÂNTECULUI ȘI JOCULUI PENTRU COPII
Astăzi începe a III-a ediție a „ZILELOR ECOU”
Program de voluntariat la trupa „Osono”
Info VACANȚE și CĂLĂTORII
Ziua Eroilor, marcată în județul Covasna:„Să ne unim ca un snop de grâu pentru a simţi şi împlini datoria noastră faţă de noi şi de neamul nostru”
COLȚ JURIDIC: Legea insolvenței personale nu se poate aplica.Vă spun și de ce
Concurs de educaţie rutieră
În umbra dreptăţii
Încep înscrierile la examenul de Bacalaureat 2015
Spa, bibliotecă şi centru de afaceri, printre principalele activităţi desfăşurate în Hotel Bodoc, după reabilitare
Acţiuni pentru imbunătăţirea infrastructurii turistice de pe Muntele Tâmpa, de zilele Biodiversităţii şi Mediului
Din arhive adunate….Viața publică din Sfântu Gheorghe, în anul 1937
Antal Arpad: „A da un iz etnic pentru orice modernizare din acest oraş, nu mi se pare cinstit şi corect
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive