Acasă Arhive pentru ianuarie 2015 Pagina 9
Puterea gândului şi a credinţei – Energia mentală –
„Există ceva mai puternic decât toate armatele lumii, iar aceasta este o idee cărei i-a sosit vremea.” (Victor Hugo) „Şi dacă doi oameni se vor uni şi vor lucra în numele Meu, pământul va fi al lor.” (Citat biblic) Într-adevăr, cei doisprezece apostoli au lucrat în numele lui Isus şi au cucerit […]
Zilele Culturii Naționale
Se întârzie predarea creşei din Sfântu Gheorghe, din cauza frigului
Centrul de recuperare a copiilor cu handicap va fi construit într-o altă locație
Credinţă, manipulare şi incultură
Trei cazuri de gripă confirmate pe teritoriul ţării – reprezentanţii DSP îndeamnă locuitorii să se imunizeze
Sfinții zilei
Minus 28,8 grade Celsius la Întorsura Buzăului după Bobotează
Sprijin oferit asociaţiilor de proprietari pentru programul de reabilitare termică Se poate realiza eficientizarea energetică a blocurilor
Autorul unui furt a fost identificat după două luni de investigaţii
Muzeul de Istorie a Sighișoarei, singurul din țară organizat pe verticală, are o colecție neasemuită
Tânăr din Întorsura Buzăului dispărut marţi seara
Pasiune pentru arta vinului: Claudiu Daniel Graur, un tânăr somelier covăsnean care încearcă să deslușească povestea transmisă de picăturile de vin
În curând, samsarii vor avea mai puţin loc în pieţe
Conducerea ISU susţine necesitatea modificării legii privind voluntariatul în situaţii de urgenţă
„Ţ/Tara mea”, primul spectacol jucat în noul an la Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe
Cereri pentru atestarea vehiculelor istorice
Teatrul Independent „Osono” se pregătește de turneu: Spectacolul „Chipul din oglinda apei” va fi prezentat în 8 țări și 20 de orașe
Căsătoria modernă între show televizat şi bâlci?
Importurile efectuate în judeţ au depăşit exporturile de mărfuri în 2014
Calendarul Evaluărilor Naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a
COLȚ JURIDIC: Schimbare denumire din societate comercială în societate-termen limită
E iarnă…se fură lemne
Poliţiştii covăsneni la datorie – sărbători în siguranţă pentru cetăţeni
Kelemen(UDMR):Vom participa la consultările de la Cotroceni şi vom semna acordul politic pentru creşterea cheltuielilor destinate Apărării
Tradiţii- Sf. Ioan
Peste 4.000 de donatori au trecut pragul Centrului de transfuzie sangvină din Sfântu Gheorghe
Exemplu de urmat: Ştefania Ursică, campioană internaţională la geografie, predă la Colegiul Național „Mihai Viteazul”
Circa 3.500 de metri liniari de parazăpezi sunt amplasate pe marginea drumurilor naţionale
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive