Acasă Arhive pentru ianuarie 2015 Pagina 2
Festivalul Național al Sporturilor de Iarnă –„Trofeul Gerar”, la sfârșit de săptămână
La acest sfârșit de săptămână va avea loc o nouă ediție a Festivalului Național al Sporturilor de Iarnă, intitulat „Trofeul Gerar”. . . Festivalul – concurs „Trofeul Gerar” este inclus în Calendarul Activităților Educative Naționale (CAEN) aprobat de Ministerul Educației și Cercetării Științifice și se adresează, în special, celor care frecventează cercurile Palatelor și Cluburilor […]
2014, un an plin pentru Fundația Comunitară Covasna
Oferte de activități pentru programul ”Școala Altfel”
Ateliere de scriere cu pană la prima şcoală românească din Sfântu Gheorghe
Poliţiştii caută un bărbat care a dispărut de la domiciliu
Dermatologii din Franța cer autorităților interzicerea saloanelor de bronzat
Şase bănci sunt de acord cu CONVERSIA CREDITELOR din franci elveţieni în lei
UNICEF salută adoptarea Strategiei Naționale pentru Tineret
Seminar organizat pentru fermieri, în cadrul proiectului „PACINFO – Rolul social și de mediu al agriculturii în regiunile montane”
„Anul tradiţiilor” se doreşte a fi anul colaborării şi cunoaşterii reciproce la Sfântu Gheorghe
14 dosare înscrise pentru Bursele pentru studenţi Sfântu Gheorghe
Note de călătorie În căutarea Cavalerilor de Malta (3)
Ziua Porților Deschise, la Grădinița „Pinocchio” din Sfântu Gheorghe
Unirea Principatelor Române, sărbătorită la Şcoala Gimnazială Avram Iancu, Covasna
În judeţul Covasna toate ajutoarele alimentare au ajuns la beneficiari
Dezacord între liderii locali ai PNL cu privire la desfăşurarea tricolorului românesc la Sfântu Gheorghe
Să fi avut oare dreptate Pitagora?
Topul celor mai solicitate sau împrumutate cărți de la Biblioteca Județeană
Profesioniștii din diverse domenii, invitați să doneze opt ore din timpul lor pentru o cauză nobilă
Invitaţie la Centrul Cultural German din Brașov
În judeţul Covasna, peste 2.800 de metri cubi de arbori au fost doborâţi de fenomenul rar denumit „ploaia de gheaţă” din decembrie
Ministrul Educației vrea concurs pentru posturile de director în școli
Campionatul Judeţean de Baschet Amator Etapa a 8-a
AJOFM Covasna: Cursuri de formare profesională, în luna februarie
Generaţia telefoanelor inteligente
Cardul de sănătate, obligatoriu din 1 aprilie – proiect
Pălinca, băutura tradițională ce-i însoțește pe ardeleni de la naștere până la moarte
CNAS: Peste 3,8 milioane de pacienți au inițializat dosarul electronic de sănătate
Reclame
https://www.bursa.ro/
Curs valutar
Calendar
Arhive