Compania de salubritate TEGA S.A. a început colectarea brazilor de Crăciun pe care locuitorii municipiului Sfântu Gheorghe i-au scos din case, odată cu încheierea sărbătorilor de iarnă.
Potrivit biroului de presă al firmei, anual sunt adunate în jur de 200 de tone de brazi.
„De obicei, brazii de Crăciun sunt scoși din case începând cu sărbătoarea Bobotezei – se pare că foarte multe locuințe, atât apartamente cât și case, păstrează bradul până atunci, pentru că înainte de această dată găsim foarte puțini brazi. Locuitorii din Sfântu Gheorghe s-au obișnuit cu faptul că transportăm brazii, ceea ce nu este o cantitate mică – într-o zi obișnuită colectăm 4-5 camioane pline. Brazii de Crăciun sunt mărunțiți în punctul nostru de colectare din str. Energiei, după care sunt valorificați ca material combustibil”, a declarat directorul TEGA S.A., Máthé László.
Compania TEGA colectează brazii doar din orașe, în principal pentru că în mediul rural oamenii folosesc brazii uscați ca lemne pentru foc.
„Colectarea se desfășoară la fel ca în anii trecuți – locuitorii caselor din Sfântu Gheorghe pot arunca brazii împreună cu deșeurile biodegradabile, iar locuitorii blocurilor pot depune brazii la punctele de colectare, cu rugămintea de a-i așeza astfel încât să nu împiedice circulația”, se mai arată în comunicatul transmis de biroul de presă al TEGA SA.
M.D.C.