Ziua mondială a fotografiei, sărbătorită în fiecare an pe 19 august, a devenit atât de populară încât din 2022 este parte a unui eveniment de amploare – Săptămâna mondială a fotografiei, care în 2024 se desfăşoară în perioada 12 – 26 august.
O fotografie are capacitatea de a surprinde un loc, o experienţă, o idee, un moment. Din acest motiv, se spune că „o imagine valorează cât o mie de cuvinte”. Fotografiile pot transmite un sentiment mult mai rapid şi uneori chiar mai eficient decât o pot face cuvintele. O fotografie poate face privitorul să vadă lumea aşa cum o vede fotograful. Fotografiile îşi pot păstra valoarea odată cu trecerea timpului – o fotografie de acum o sută de ani poate fi la fel de apreciată în prezent.
Această zi celebrează la nivel mondial toate tipurile de fotografie, dar în fiecare an este propusă o temă specifică. Astfel, în 2024 tema acestei zile este „O ZI ÎNTREAGĂ” („AN ENTIRE DAY”). Pe parcursul unei zile întregi, populaţia Pământului, care a depăşit numărul de opt miliarde, are de adunat experienţe timp de 24 de ore. Fiecare persoană îşi trăieşte propria viaţă, parte a întregii lumi. Îndemnul acestei zile este de a surprinde cât mai multe aspecte diferite din ceea ce se întâmplă în întreaga lume într-o singură zi.
În acest an, site-ul Zilei mondiale a fotografiei – www.worldphotographyday.com – invită participanţii să posteze propriile fotografii, un videoclip sau un time-lapse realizat pe 19 august 2024 cu etichetele #AnEntireDay, #August192024, #WorldPhotographyDay şi #WorldPhotographyDay2024 pe o platformă socială la alegere.
În perioada Săptămânii mondiale a fotografiei 2024, 12 – 26 august, recomandarea www.worldphotographyday.com este să distribuim pe reţeua de socializare la alegere un număr de fotografii pe care le-am făcut şi care au o semnificaţie pentru noi, împreună cu povestea din spatele lor, folosind hashtag-ul: #WorldPhotographyWeek.
Pentru fotografi profesionişti, se recomandă prezentarea de fotografii noi folosind eticheta #WorldPhotographyWeek, urmărindu-se crearea unui eveniment destinat comunităţii globale pentru a ajuta la evidenţierea muncii extraordinare depuse de aceşti fotografi.
Aparat foto care a aparţinut sculptorului Constantin Brâncuşi, expus în cadrul vernisajului expoziţiei ”Brâncuşi în ţara sa de obârşie”, dedicată comemorării a 50 de ani de la moartea sculptorului, eveniment organizat de Administraţa Prezidenţială şi Muzeul Naţional Cotroceni, Bucureşti, 28 martie 2007.
Ziua mondială a fotografiei reprezintă o sărbătoare anuală a artei, a măiestriei de realizare, a ştiinţei şi a istoriei fotografiei. De la începutul secolului al XIX-lea, fotografia a devenit un mod din ce în ce mai larg şi mai complex de exprimare şi a condus la o apreciere pentru tot mai mulţi oameni din întreaga lume, ca urmare a vizionării fotografiilor realizate de aceştia.
Australianul Korske Ara, un tânăr pasionat de fotografie, a lansat Proiectul Zilei mondiale a fotografiei, în 2009. În anul următor a fost organizată prima galerie la nivel mondial, găzduită on-line, unde au fost expuse 270 de fotografii, site-ul înregistrând vizitatori din peste 100 de ţări.
Această zi marchează inventarea de către Louis Jacques Mande Daguerre (1787- 1851) şi Joseph Nicéphore Niépce (1765-1833) a procedeului de realizare a fotografiei prin ”daghereotipie”, în urmă cu 177 de ani. Louis Daguerre, împreună cu Joseph Nicéphore Niépce, care se ocupa de captarea imaginilor din exterior pe un suport solid, au perfecţionat sistemul, punând la punct procedeul amintit. Înaintea perfecţionării acestui procedeu, în 1826, Nicéphore Niépce a captat o imagine cunoscută sub numele ”Point de vue du Gras, considerată cea mai veche fotografie din lume şi realizată printr-un proces numit „heliografie”, potrivit www.historyofinformation.com.
După moartea lui Niépce, Daguerre a continuat experimentele împreună cu fiul acestuia, Isidore, folosind ca agent sensibilizator iodul pus pe o placă de cupru, acoperit cu un strat de argint. Printr-o developare în vapori de mercur se obţine o imagine negativă în relief (o matriţă). O fotografie realizată de inventator în 1837 prin ”daghereotipie” a reprezentat un colţ din atelierul său. La 9 ianuarie 1839, invenţia a fost prezentată Academiei Franceze de Ştiinţe şi Louis Daguerre a obţinut brevetul, fiind astfel considerat părintele fotografiei.
Câteva luni mai târziu, pe 19 august 1839, guvernul francez a cumpărat brevetul şi a anunţat invenţia ca fiind un cadou „gratuit pentru lume”. Procedeul ”daghereotipiei” a fost folosit după aproximativ 11 ani, în numeroase studiouri din New York, marcând începutul erei moderne în fotografie.
AGERPRES
***Explicaţie foto din deschidere: Aparat de fotografiat RA Goldmann Wien Eastman (1900), prezentat în cadrul unei expoziţii cu vânzare organizate în gradina Palatului Cotroceni, cu ocazia ”Zilelor Bucureştiului la Muzeul Naţional Cotroceni”, Bucureşti, 19 septembrie 2009.