Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Covasna, în cursul anului trecut, în judeţul nostru, un număr de 171 angajatori, persoane juridice, au achiziţionat registrul de evidenţă a zilierilor.

Dintre aceştia, doar 107 au transmis la ITM copia registrului, până în data de 5 a lunii următoare, lucru ce certifică faptul că  au avut oameni angajaţi cu ziua.

Liliana Balmuş, Inspector Şef adjunct al  ITM Covasna, ne-a spus că această instituţie deţine o bază de date în care sunt înregistraţi toţi zilierii. Din datele transmise de angajatorii covăsneni, reiese faptul că un număr de 36.778 de persoane şi-au desfăşurat activitatea, ca zilieri, în cursul anului trecut. „La numărul acesta trebuie să fim atenţi, pentru că o persoană se poate să fi lucrat la mai multe societăţi. De câte ori lucrează în luna respectivă, de atâtea ori este introdus CNP-ul său, în baza de date”, a explicat Liliana Balmuş.

Beneficiarul (persoana juridică pentru care zilierul execută activităţi cu caracter ocazional) are obligaţia să întocmească un registru, denumit prin lege Registru de evidenţă a zilierilor, pentru toate persoanele care desfăşoară activităţi cu caracter ocazional. Zilierii au voie, prin lege, să lucreze cel mult 90 de zile într-un an, la un angajator, însă le este permis să-şi desfăsoarea activitatea, pe parcursul unui an calendaristic,  la mai mulţi angajatori. Pentru munca prestată,  zilierul are dreptul la o remuneraţie stabilită prin negociere directă între părţi, însă aceasta nu poate fi mai mică de 2 lei şi mai mare de 10 lei pe oră.

Inspectorul Şef adjunct al ITM Covasna, Liliana Balmuş, a precizat că se preconizează modificarea acestei legi, pentru ca zilierii să poată presta servicii şi pentru persoanele fizice.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail