Întreaga Europă a anului 1848 a fost cuprinsă de o efervescență revoluționară programatică. Dezvoltarea industrială, apariția băncilor și a clasei de mijloc,a creșterii aglomerărilor urbane, și a creditului a dus la formarea burgheziei economice, care era în contrast cu vechile rânduieli feudale cu clase social încleștate și privilegii.
Era nevoie de reînnoiri sociale și economice profunde, a apărut și s-a dezvoltat conștiința națională a popoarelor Europei, deveniseră prezente în opinia publică de atunci conceptele de „libertate, fraternitate, democrație”.
Scânteia revoluționară s-a aprins la Paris – Franța, aici revoluția a pus capăt domniei tiranice a regelui Ludovic Filip. De la francezi s-a extins repede spre estul Europei și în imperiul Habsburgic și în Țările Române, Moldova și Țara Românească.
La Viena, Revoluția izbucnește în ziua de 13 martie 1848 și de aici a ajuns repede în Ungaria și Transilvania, ultima provincie a imperiului.
Curtea de la Viena inițiase în decenii anterioare discuții cu privire la nevoia unor schimbări, nu le putem spune reforme, la nivelul tuturor straturilor sociale ale societății din complicatul angrenaj birocratic imperial , care a edictat Reforma Leopoldină de la 1691, Transilvania devenind oficial Provincie autonomă în cadrul imperiului Habsburgic, subordonată Cancelariei aulice de la Viena, apoi în timpul Mariei Tereza și a excentricului său fiu, Josef al II-lea, care a domnit între 1780-1790. În timpul domniei acestuia din urmă, a avut loc și Răscoala lui Horea de la 1784, înabușită în sânge de armata nobililor unguri și cea imperială. Au urmat răzbunări și pedepse cumplite împotriva așezărilor din Munții Apuseni, o vendetă inutilă care a surprins lumea civilizată din apusul Europei.
Spusele lui Horea „iobăgie să nu mai fie” nu au avut niciun ecou în rândul stăpânirii, chiar împăratul care acceptase tacit răscoala lui Horea cu program revoluționar, tocmai pentru a mai reduce pretențiile nobililor , conților, și grofilor, a dispus reprimarea sălbatică care pusă în practică a depășit prin cruzimi toate metodele feudale primitive. S-a folosit de dezbinare pentru a stăpâni.
Rănile au rămas adânci în conștiința de generații a populației românești din cetatea apusenilor, pentru că, deși s-au produs unele ameliorări ale situației acesteia, însă de la Viena , până în Transilvania era ceva cale și grofii latifundiari cu puternice mentalități feudale, doreau să mențină asuprirea națională, socială a populației de jos, a iobăgiei și sarcinilor feudale tot mai apăsătoare. Speranțele românilor așteptate de la „drăguțul de împărat” nu au ajuns până la ei, sălbăticia marilor latifundiari și deținători ai industriei locale a continuat. Ei au adoptat un sistem de exploatare tot mai decadent, izolând Transilvania de lumea civilizată, încercau să acopere decandența economică, socială prin măsuri de constrângere, adâncite însă în concepțiile feudale învechite de practici sociale și economice.
O altă populație compactă național era aceea a secuimii învățată cu multe privilegii, însă starea aceasta era depășită tocmai și de măsurile de organizare administrativă și distribuirea puterii ale Transilvaniei, luate în scopul servirii intereselor Curții de la Viena. Secuii ale căror origini controversate se pierd în vremuri, au fost o comunitate compactă, colonizați cu sarcini de militari grăniceri pe Arcul Carpatic. Ei sunt cel mai nefericit popor, fiind din toată istoria lor manipulati de stăpânii Ungariei, o masa de manevra folosită în scopuri si interese care nu erau ale lor, prin metode și acțiuni până și-au pierdut de fapt limba si originile. În preajma revoluției ungare starea secuimii era nemulțumitoare, fiind multe mișcări ale acestora.
În acest context, incepe revoluția maghiară la Pesta si de la Buda la 15 martie 1848, având ca promotori revoluționari pe Ludovic Kossuth si Petofi Sandor, la care s-au aliat intelectuali precum Jokai Mor, Vasvari Pal , intelectuali urmați de multimea orășenilor. La inceput entuziasmul revolutionar este puternic și se răspândește cu rapiditate.
Sub deviza „egalitate , libertate, fraternitate”, si cunoscută proclamația de la Pesta, continând 12 puncte, redactate concis.
Se formează un Consiliu de locotenență care acceptă solicitările , se instituie guvernul revoluționar condus de Kossuth. Curios este faptul că Kossuth si Petofi, căpeteniile revoluției, care au manifestat un naționalism – șovinism maghiar, intransigent și criminal, nu erau la origine unguri. Kossuth , pe numele real Kohutek , era slovac născut la Bratislava, iar Petofi ideologul naționalismului unguresc era fiul unui măcelar sârb.
Vestea evenimentelor de la Buda si Pesta au ajuns după 20 martie la Cluj, Târgu Mureș și alte orașe ardelenești; după care se cere în adunări sporadice jurământ de credință revoluției ungare.
Românii , populatia majoritară din Transilvania si locuitori aici din toate timpurile , nu puteau sta deoparte și nu puteau accepta condițiile acestea.
Pe lângă Tabla Regească a Transilvaniei, erau stagiari denumiți „canceliști” tineri români care se vor remarca în evenimentele ulterioare în frunte cu Avram Iancu. Contrar devizei Proclamației lui Kossuth de la 15 martie 1848, la punctul 12 se stipula unirea Transilvaniei la Ungaria.
Românii s-au mobilizat si a fost convocată Adunarea Națională la Blaj, pe Câmpia Libertății la 15 mai 1848, unde au fost prezenti si au ținut cuvântări fruntași ai comunităților românești din toată Transilvania, intelectuali, preoți, învățători. A doua adunare a românilor avut loc in octombrie 1848 în același loc, când s-au conturat pretențiile națiunii române din provincie.
Dorințele românilor evocate în luările de cuvânt și prin rezoluția adoptată, au fost expuse rațional și răspicat. În esență, au susținut egala îndreptățire a tuturor naționalităților conlocuitoare, desființarea iobăgiei, egalitatea între stări si clase, proprietate, cultură și învățătură în limba maternă, libertate religioasă, secole la rând interzise.
Cel mai important aspect a fost cel legat de punctul 12 din Proclamația de la Pesta din 15 martie , pentru că românii nu au fost consultați si nu erau de acord cu încorporarea Transilvaniei la Unagria.
Dezideratele populației românești nu au fost pe placul revoluționarilor unguri si de aici s-a iscat conflictul ce avea sa fie devastator si care a dus la compromiterea revoluției, precum si la acele puncte mai generoase din proclamație. Doctrina ideologică încleștată a conducerii revoluționarilor unguri, în frunte cu Kossuth, i-a trimis pe români în tabăra potrivită a autorităților imepriale spre care manifestau credinta ca li se va face dreptate.
Prin evoluția evenimentelor, Avram Iancu a devenit conducatorul oștilor tărănești, care s-a retras si organziat pentru început în cetatea apusenilor, după care s-au desfășurat lupte crâncene între români și unguri, tocmai pentru că ungurii prin conducătorii lor și care de la sine putere au proclamat alipirea Transilvaniei la Unagria, au exclus populația majoritar românească de la orice îmbunătățire a soartei acestora, menținerea privilegiilor clasei conducătoare formată din grofi, conți, baroni, nerecunoașterea ca nație a românilor, în fine, lipsirea lor de orice drepturi.
Mai mult de atât, s-au dedat la declarațiuni belicoase și repercursiuni, în fața cărora moții din apusei dar si din celelate zone ale Transilvaniei au fost nevoiti să se apere, să lupte , aducând jertfe de vieți și sânge pentru dorința si aspirațiile lor de libertate.
Cităm din declarațiile incitatoare ale lui Kosuth :
- La Bratislava, declara : – „ Dorința românilor de a se bucura de o existență politică națională egală este NEREALISTĂ, deoarece ea ar duce la distrugerea unității statului ungar (…) , de va fi nevoie sabia va tranșa chestiunea !”
- La 17 martie Kosuth Lajos : – „ Libertatea voastră este spânzurătoarea, drepturile voastre de egalitate insemana ca popoarele care împart teritoriile cu ungurii, vor trebui să fie absorbite de elementul maghiar !”.
- La 10 octombrie 1848 : – „ Atunci ar fi mai bine de cumva nu v-ati fi născut, căci nimănui din cei care s-au sculat în contra patriei maghiare nu i se va ierta …” .
- Petofi : „ … să se scoale poporul unguresc, secuiesc , toti cu toții si să se stearga de pe suprafata pământului pe fiștecare vânzători de patrie ”.
Au început represaliile deosebit de violente împotriva românilor, cu precizarea că nu numai celor mobilzati în cetele lui Avram Iancu, dar si a populației total inofensive : femei , copii , bătrâni , luați la întâmplare din calea năvălitorilor.
S-au instituit așa zise „tribunale de sânge ” organziate în Transilvania, de comisarul Csany, trimis special de Kosuth cu această misiune, dovedit un individ atavic și sângeros. Pornirile criminale atavice au cuprins Transilvania , victime românii , sunt episoade cu întâmplări incredibile. Refezul înrolării în armată era pedepsit cu spânzurătoarea.
Sunt consemnate în istorie că au fost incendiate ( arse complet ) peste 300 de sate românești si 40 de mii de victime, comise de „revoluționarii” lui Kosuth.
Românii s-au opus la mobilizarea în armata maghiară, ostașii regimentelor grănicerești din Năsăud și Orlat, populatia românească, subliniem , pentru a se apăra a trecut la forme de organziare separată. După adunarea națională de la Blaj a românilor din octombrie, prin fruntașii lor, românii au declarat că refuză recunoasterea uniunii si consideră valabile autoritățile imperiale de la care primesc sprijin.
În Ardeal se prevede un război civil sângeros, cum s-a și întâmplat.
Secuii, potrivit tradiției lor disciplinate sunt chemați la adunarea secuiască de la Lutița, de către comisarul guvernamental Berzenczey Laszlo, unde li se cere să se prezinte călare, înarmați și cu hrană, aprox. 60 mii de secui, consemnează chiar izvoarele istorice maghiare. Incitați de Kosuth si ceilalti conducatori ai revoluției ungare pornesc , năvălesc pe valea Nirajului si Mureșului. Multimea inarmata a secuilor de aproximativ 25-30 mii de combatanți scapă de sub control , ucid tot ce găsesc in cale , incendiază si prăduiesc. Exemplificativ este ce s-a întâmplat la Reghin, unde au pătruns , fiindu-le predat orașul de oficialități în seara zilei de 1 noiembrie 1848. Alexandru Ceușianu , în cartea „Vremuri de osândă” , descrie evenimentele dramatice din Reghin, crime , incendii , devastări la care cad victime atât români , cât și unguri si sași, cu motivul că l-au încartiruit în oraș pe colonelul austriac Urban, cu compania sa de grăniceri năsăudeni, care intre timp s-a retras la cererea oficialităților pentru a evita violențele. Printre cei asasinați se numără si Constantin Romanu Vivu, la Sângeorgiu de Mureș si in apuseni este prins si asasinat Petre Dobra.
Românii se apără mai bine în apuseni , se remarcă prin fapte eroice, Pelaghia Roșu, care se pune în fruntea femeilor călare alungă batalioanele armatei maghiare.
Până în zilele noastre, răzbat în lumea stiintifica controversele între istoricii români pe de o parte , cei unguri pe de altă parte , ultimii susținând că cifra de 40 de mii de victime ar fi exagerată, că i-ar include printre victime și pe cei din rândul ungurilor.
Tratând cu deferență și faptul că trecerea timpului a mai vindecat rănile, adevărul însă nu trebuie nici uitat si nici rastălmăcit, tocmai pentru că la îndemnul conducătorilor lor de atunci și de acum, maghiarii nu recunosc Unirea de la 1 Decembrie 1918 , iar pe de altă parte, data de 15 martie este ziua nationala a maghiarilor de pretutindeni când pentru noi românii reprezintă cu totul altceva, ce am reușit în acest material cu totul rezumativ să ne readucem aminte adevărul, cum a fost el.
La afirmatia istoricilor si politicienilor ungari că au fost victime alături de români și unguri și că românii s-ar fi purtat provocator, interogativ, ar fi de clarificat :
- De ce batalioanele de militari unguri conduși de Hatvany , s-au dus la Câmpeni si Abrud , ca sa îi nimicească pe români. Cu ce drept au pătruns în comunitatile si satele românești, unde erau autorități si nu aveau ce căuta, niciun maghiar nu se afla în primejdie. În realitate , la Abrud au vrut să îl atragă și prindă în cursă pe Avram Iancu. Pentru o presupusă conciliere, Kosuth l-a trimis pe deputatul Dragoș ca să îi ademenească pe conducătorii românilor pentru a-i imobiliza. Pătrunderea intempestivă a batalionului condus de Hatvani i-au atacat prin surprindere pe români și l-au luat prizonier pe Petre Dobra pe care în zilele următoare l-au asasinat.
- De ce s-au instituit „ tribunalele de sânge” conduse de comisarul Csany, când au fost uciși civili : femei , copii , bătrâni.
- Uciderea in masa și hărtuirea locuitorilor români, a fost o politica de stat a guvernului revoluționar ungar, pe când pretinsele victime din rândul ungurilor, nu au fost localnici inofensivi și s-a datorat nevoii de legitimă apărare.
- Refuzul lui Kosuth de a discuta de la egal la egal cu românii si de a nu fi răspuns pozitiv la îndemnul lui N. Bălcescu, pentru înțelegere cu românii.
Cu multă înțelepciune și cu valoare fundamentală peste timp, sunt cuvintele românului Emanoil Gojdu, român filantrop și reputat jurist care a introdus limba maghiară în justiția Ungariei, referindu-se la cele două națiuni : „ luptând una impotriva alteia, ele se vor distruge.”
Parcursul fidel al evenimentelor revoluționare este expus si tratat cu fidelitate de istoricul Silviu Dragomir, în monografia închinată lui Avram Iancu si cercetările publicate al regretatului istoric și arhivist mureșan Ioan Ranca.
În concluzia acestui rezumativ material prin istoria acelor triste evenimente, este de reținut că pentru români ziua de 15 martie 1848, reprezintă o pagină neagră din care pentru toți români și unguri trebuie să se știe adevărul cu invățaturile care sunt necesare.
Prof. Univ. Dr. Ioan SABĂU-POP, Avocat
