Programul de degajare a obiectelor casnice nefolosibile și a deșeurilor selective valorificabile, în județul Covasna, inițiat de operatorul regional de salubritate, SC TEGA S.A., a ajuns la final.
Operatorul regional de salubritate, S.C. TEGA S.A. a derulat, începând cu data de 14 martie a.c., o acțiune de conștientizare a populației cu privire la importanța colectării selective. Astfel, în cadrul programului, caravana TEGA a vizitat 37 de localități aparținătoare Asociației „Eco Sepsi”.
„În cele 5 luni în care s-a derulat programul, caravana de colectare a staționat mai multe zile în fiecare comună, astfel serviciul oferit de S.C TEGA S.A a fost disponibil pentru fiecare utilizator. Pe lângă deșeurile selective valorificabile (PET, sticlă, hârtie, deșeuri electrice și electronice) au fost colectate și obiecte de uz casnic nefolosite (mobilă veche, haine purtate, obiecte din metal, etc.)” – se arată într-un comunicat de presă transmis către redacția „Mesagerul de Covasna”.
Potrivit sursei sus-menționate, în urma organizării caravanei de colectare selectivă, 2.348 de persoane din mediu rural au beneficiat de serviciul pus la dispoziție de către operatorul regional de salubritate, deșeurile predate avâd o valoare totală de 48.659,43 lei.
. . deee_400„Cantitățile predate nu s-au majorat față de anul trecut. În anul 2015, un număr de 2.487 persoane au predat deșeuri în valoare totală de 48.097,33 lei. În cele 37 comune s-a colectat o cantitate totală de 140.883 kilograme de deșeuri selective, dintre care 9.601 kilograme de deșeuri plastice (PET), 72.304 kilograme de deșeuri electrice, 29.648 kilograme de deșeuri din hârtie și 29.330 kilograme de deșeuri din sticlă.” – au declarat reprezentanții S.C.TEGA S.A.
Centrul de colectare selectivă din municipiul Sfântu Gheorghe, strada Energiei nr. 2, funcționează pe tot parcursul anului. Utlizatorii care doresc să predea deșeuri selective sunt așteptați zilnic între orele 08:00-20:00. Potrivit reprezentanților, până la data de 16 august, 1.246 persoane au predat în total 84.595 kilograme de deșeuri revalorificabile, în valoare de 25.162 lei. Cele mai mari cantități predate au fost deșeuri din hârtie – în total 54.568 kilograme, deșeuri electrice – 17.757 kilograme, deșeuri din sticlă – 8.184 kilograme, și 4.085 kilograme de deșeuri provenind din ambalaje plastice (PET).
În comunele în care autoritățile locale vor asigura locuri de depozitare pentru colectarea deșeurilor adunate de la gospodării, cu ajutorul agentului serviciului, colectarea se va face pe tot parcursul anului. La momentul actual, singurele localități din județul Covasna în care acest serviciu este disponibil sunt: Baraolt, Vârghiș, Ojdula și Brețcu.
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon: 0267 / 310 123.
Ioana Ardeleanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail