Un număr de 12 firme au concesionat teren în Parcul Industrial de la Câmpu Frumos, aflat la marginea municipiului Sfântu Gheorghe, unele dintre acestea urmând să îşi înceapă activitatea de anul viitor, a declarat, pentru AGERPRES, managerul parcului, Miklos Zoltan.

Potrivit acestuia, cea mai mare investiţie, de peste 10 milioane de euro, va fi realizată de o firmă care va construi anul viitor un complex de prelucrare şi ambalare a cărnii.

Printre rezidenţi se mai numără o tipografie, o firmă de prelucrare a metalelor, o firmă de transport marfă, un atelier de tâmplărie, o fabrică de bere artizanală, o firmă profilată pe agricultură, care va deschide un depozit pentru cartofi de sămânţă şi de îngrăşăminte chimice, precum şi o fabrică de sucuri naturale.

„Luna viitoare vom semna un contract cu o firmă germană profilată pe ceramică industrială, care va concesiona aproape o jumătate de hectar (…) Suntem în discuţii şi cu alţi potenţiali investitori”, a mai spus Miklos Zoltan.

Acesta a menţionat că în momentul de faţă mai sunt disponibile 19 hectare de teren din cele aproape 29 aflate în incinta parcului industrial, iar toate cele 30 de birouri din clădirea administrativă au fost închiriate de un număr de 11 firme.

„Sunt rezultate bune, chiar dacă nu sunt vizibile cu ochiul liber, în sensul în care a fost un an în care firmele s-au ocupat de autorizaţii, de hârtii fără de care nu se poate săpa un şanţ sau pune o fundaţie, dar anul care vine se vor vedea, pentru că se vor apuca de construcţii. Unii îşi vor începe activitatea de anul viitor, alţii peste doi ani, de la caz la caz, dar lucrurile merg înainte”, a mai spus acesta.

Parcul Industrial a fost realizat de Primăria Sfântu Gheorghe, printr-un proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional şi a fost inaugurat la finele anului 2016, prin urmare este un „parc industrial public”, iar acest lucru reprezintă un avantaj pentru investitori, deoarece beneficiază de susţinerea autorităţilor locale.

Potrivit regulamentului, suprafaţa minimă de teren ce poate fi concesionată în Parcul Industrial de la Câmpu Frumos este de 1000 de metri pătraţi, la preţul standard de 1,5 euro metru pătrat pe an fără TVA, dar investitorii pot beneficia de reduceri cuprinse între 20 şi 60% în funcţie de anumite criterii, cum ar fi suprafaţa, nivelul şi tipul investiţiei, numărul locurilor de muncă create şi nivelul salariilor acordate angajaţilor.

„Mai avem terenuri, iar facilităţile pe care le oferim sunt foarte mari. Conform legii, rezidenţii sunt scutiţi 100% de la plata impozitului pe terenuri şi clădiri, pe taxele de autorizare şi de eliberare a certificatelor, iar după cinci ani pot cumpăra terenul. Taxa de concesionare este de 1,5 euro pe metrul pătrat, dar dacă, spre exemplu, este o investiţie mare, creează multe locuri de muncă şi oferă salarii bune, atunci beneficiază de un discount semnificativ, iar taxa va scădea la circa 50 de cenţi metrul pătrat pe an”, a mai spus Miklos Zoltan.

 

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail