Așa cum majoritatea suntem deja învățați, la finalul lunii octombrie, România trece la ora de iarnă. La finalul acestei săptămâni, în noaptea de 28 spre 29, mai exact în noaptea de sâmbătă, ora 4:00 va deveni ora 3:00, astfel, așa cum suntem obișnuiți să spunem, „vom da ceasurile înapoi”.
Ultima duminică a lunii octombrie, va fi cea mai lungă zi a anului, având 25 de ore.
În România, ora de vară a fost introdusă și eliminată de mai multe ori, ultima oară, aceasta a devenit din nou utilizată în anul 1979. Ora de vară este utilizată în peste 100 de state, scopul fiind de a utiliza cât mai mult lumina solară pe parcursul zilei, astfel se economisește o cantitate mare de electricitate.
Ora de vară sau ora de iarnă? Ce alegem?
Deseori, trecerea de la o oră la cealaltă îi încurcă pe foarte mulți oameni, mulți dintre aceștia se plâng de efectele pe care această schimbare le are asupra stării de sănătate. Pentru a afla care „oră” este pe placul cetățenilor, le-am adresat câtorva persoane întrebări referitoare la schimbarea anuală cu care ne-am obișnuit, dar și ce opțiune aleg începând cu anul 2019.
Adrian (tânăr bugetar):
„Pentru mine e mai bine cu ora de vară. Mă demoralizează această trecere, anul acesta, schimbarea de la ora de vară la cea de iarnă, mă va prinde în schimbul 3, va fi foarte obositor pentru mine, acea oră contează foarte mult. Dacă mă trezesc regulat, la 7, îmi e cam greu, mai ales până se decalează ziua, încât să mă trezesc pe lumină.”
Ferencz (șofer):
„Pentru mine e indiferent ce opțiune se va alege, deseori nu sesizez schimbarea de oră, însă faptul că iarna se întunecă mai repede, e uneori mai obositor. Avantajul e că ne va fi mai ușor, nu vom mai avea o grijă în plus.”
Dumitru (contabil):
„Personal, aș prefera să rămânem la ora de vară, mie îmi e foarte greu să mă acomodez cu aceste schimbări, iarna, la ora 5 e întuneric. Organismul se învață cu un ritm, când se schimbă ora, totul e dat peste cap și e chiar obositor pentru o perioadă.”
Ana (inginer):
„Aleg cu siguranță ora de vară, îmi e mult mai bine. Ora de iarnă nu-mi place pentru că se întunecă mai repede, sunt mereu somnoroasă și nu reușesc să-mi termin activitățile pe lumină.”
Cristina (pensionară):
„Ora de iarnă e pentru mine mai odihnitoare, poate pentru că m-am obișnuit așa, nu mă deranjează că se întunecă mai repede iarna. Cred că e o decizie bună că au hotărât să alegem doar o oră, de vară sau de iarnă, așa nu vor mai exista probleme sau încurcături.”
Părerile sunt împărțițe, cu toate acestea, toți oamenii ce au fost informați despre decizia luată la nivelul Uniunii Europene, au considerat că opțiunea de a fi puși să alegem ce oră vom utiliza, începând cu anul 2019, este una benefică și va avea un efect pozitiv.
Cosmin Teodor IOSUB