Suma de 10850,00 de lei s-a strâns în fondul comunitar, în luna martie, prin programul „Carduri comunitare”, urmând a fi folosită în scopul finanțării unor inițiative locale, a anunțat, ieri, Fundația Comunitară Covasna.

„În luna martie s-au strâns în fondul comunitar 10850,00 Ron, ca urmare a utilizării cardului comunitar. ”- a anunțat directorul executiv al Fundației, Bereczi Kinga. Potrivit acesteia, Consiliul de conducere al fundației a decis ca o parte din sumă să fie utilizată pentru susținerea financiară a manifestărilor pe care Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe le va organiza cu ocazia aniversării a 145 ani de existență; o parte va fi folosită pentru finanțarea unei excursii școlare a elevilor din comuna Hăghig,  o parte va fi destinată recompensării utilizatorilor fideli ai cardului comunitar, iar o altă parte din suma strânsă în fondul comunitar va fi alocată pentru „întărirea cooperării locale și a valorilor locale. ”

Programul „Carduri comunitare” a fost lansat la Sfântu Gheorghe în luna august 2011, în scopul sprijinirii inițiativelor locale și a întăririi „patriotismului local”, prin introducerea unui card de fidelitate ce poate fi folosit în magazine sau alte unități, cu produse sau servicii preponderent locale. Prin utilizarea acelui card, cumpărătorul beneficiază de 1% discount pentru produsele achiziționate, iar magazinul partener dublează această valoare, contribuind cu încă 1% la fondul comunitar operat de Fundaţia HKA. Suma strânsă prin folosirea cardurilor comunitare este apoi folosită pentru susținerea în inițiativelor comunitare, proiectelor civile, susținerii talentelor etc.

„Mulţumim mult partenerilor – atât celor care ne sunt parteneri în programul Card comunitar, cât şi utilizatorilor de card comunitar, pentru colaborarea în sprijinul comunităţii. Ne dorim ca aceste activităţi să continue cu bucurii şi satisfacţii pentru noi toţi. ”- a declarat directorul executiv al Fundației, Bereczki Kinga.

Fundația Comunitară Covasna (HKA) a fost înființată la inițiativa unor întreprinzători locali și reprezentanți ai unor organizații civile, din fonduri private, în scopul de a dezvolta comunitatea locală.

De-a lungul timpului, Fundația a organizat şi alte proiecte și activități dedicate comunității, programul de finanțare a unor excursii școlare – „Mai mult decât un loc pe hartă”, acțiunea de strângere de fonduri „Licitație civilă”, campania „Un copac pentru generația următoare”, numărându-se printre acestea.

Ana Ciorici COSTACHE

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail