După o lungă călătorie în timp şi peste 450 concerte, formaţia Snaps Vocal Band sărbătoreşte 10 ani de muzică bună,  pe scena Casei de Cultură din Târgu Secuiesc, sâmbătă, 7 decembrie.

Pentru  că îşi doresc ca la acest eveniment important  să aibă alături cât mai multe persoane,  organizatorii  facilitează  transportul  gratuit  din  Sfântu Gheorghe,  la Târgu Secuiesc.  „Publicul poate să vină pentru că intrarea este gratuită, transportul gratuit din faţa teatrului Tamasi  Aron,  la orele 18:00, cu sprijinul  Asociaţiei de tineret „Ecou” şi a lui  Mădălin Guruianu,  faţă de care suntem  recunoscători”, a  menţionat  Cserkesz Emese, reprezentanta  formaţiei. Acesta a  declarat    aniversarea celor  10 ani de activitate a  Snaps Vocal Band este foarte importantă în viaţa acestei trupe care a  urcat pe scenă, pentru prima dată,  pe 7 decembrie 2013, când a  susţinut  un concert  de 20 de minute la  biserica unitariană. „Mă bucur că mă aflu aici, la organizarea aniversării a 10 ani de la înfiinţare. Din păcate, concertul  nu-l  putem organiza  la Sfântu Gheorghe  datorită faptului că este un oraş cultural foarte ocupat,  şi nu  avem  o scenă mare, noi fiind 43 de cântareţi. De aceea, îl  organizăm la Târgu Secuiesc pe data de 7 decembrie, la ora 19:00, în sala mare a  Casei  de Cultură, intrarea fiind gratuită ”, a precizat reprezentanta  formaţiei.

Snaps Vocal Band  alături  de „Povestea din Ajun”

Formaţia de jazz a fost alături de „Povestea din Ajun” încă de la  a doua ediţie, în 2007, revenind anual în şcoli pentru a promova muzica jazz-gospel. Cserkesz Emese a spus că nu premiile obţinute le aduc satisfacţia pe care o au, ci numărul de persoane care vin la concertele lor şi numărul anilor în care au avut ocazia să îşi arate talentul. O mare surpriză au avut când, aflaţi în Sardinia pentru un concurs coral, au fost recunoscuţi şi aplaudaţi într-un hipermarket, atât de angajaţi, cât şi de cumpărătorii aflaţi în acel moment acolo.

„Noi ne-am bucurat foarte mult pentru că Snaps este de la a doua ediţie pe scenă la Povestea din Ajun, din 2007, iar acum, după 10 ani de activitate formaţia va fi invitată în absolut toate şcolile din oraş”, a spus Mădălin Guruianu. „Vom merge în şcoli, unde putem să promovăm acest gen de muzică, muzica de jazz, gospel; pentru aceste momente am pregătit nişte colinde nu numai româneşti sau maghiare ci şi colinde în limba engleză, dar transcrise puţin „jazz-istic”, cum se spune, şi în germană şi în franceză”, a completat Cserkesz Emese.

Maricela Dan

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail