Primăria municipiului Covasna a câştigat 1 milion de lei de la Uniunea Europeană, pentru un proiect de promovare a turismului balnear şi a resurselor naturale ale staţiunii Covasna.

Prin acest proiect – finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2012, pe Axa prioritară 5 „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului” – autoritatea locală şi-a dorit să promoveze potenţialul turistic balnear şi să mediatizeze resursele naturale din oraşul Covasna, sperând să atragă cât mai mulţi turişti şi să îmbunătăţească promovarea în mediul online, prin site-ul www.statiuneacovasna.ro

Conform declaraţiei medicului primar în reabilitare medicală, Nicolae Enea, în ultimii 20 de ani numărul turiştilor a scăzut vertiginos din cauza marketingului ineficient dar şi a veniturilor tot mai mici, în momentul de faţă, 80% dintre turiştii care aleg să-şi petreacă vacanţa în staţiunea Covasna fiind persoane de vârsta a treia. Un alt motiv pentru care staţiunea Covasna a pierdut turiştii de-a lungul anilor este „neaplicarea părţilor bune din legea sanitară”. Medicul a explicat că „până în anul 2003 noi am funcţionat după legea balneară când medicii erau subordonaţi sau aparţineau unui for medical. În anul 2003 s-a dat o Ordonanţă prin care hotelurile puteau prelua personalul medical. Preluând presonalul medical lucrurile nu s-au schimbat în bine, ci au mers spre mai rău. Foarte mulţi medici au plecat din sistem, în momentul de faţă în staţiunea Covasna necesarul de medici fiind la 40-50%. A scăzut foarte mult numărul de medici specialişti. Este foarte greu să aducem medici specialişti în această zonă pentru că s-a schimbat legea”. Dr. Enea a amintit că staţiunea Covasna este o oază de sănătate datorită factorilor naturali terapeutici, şi anume: apele minerale, mofetele şi aerului curat, puternic ionizat, fiind indicate nu numai în caz de afecţiune ci şi ca prevenţie, de aceea fiind indicate nu numai vârstnicilor ci şi tinerilor.

„Dacă promovăm aceşti factori terapeutici eu sunt convins că atractivitaea staţiunii Covasna va creşte foarte mult, mai ales că după Revoluţie adresabilitatea a scăzut destul de mult chiar cu 50% (…)Un domn din Israel îmi spunea, odată, că dacă ar avea o fântână cu apă minerală în scurt timp ar deveni multimiliardar (…) Noi nu ştim încă să profităm destul de bine de pe urma generozităţii acestor factori naturali”, a explicat dr Enea.

Primarul oraşului Covasna, Thiesz Janos, a declarat că municipalitatea a investit în modernizarea staţiunii în ultimii ani, oferind turiştilor mai multe posibilităţi de a-şi petrece timpul liber. Chiar şi aşa, se pare că tot vârstnicii care vin la tratamente pentru diferite afecţiuni ale aparatului cardio-vascular, sunt interesaţi de staţiune.

În cadrul proiectului de promovare a staţiunii au fost realizate cataloage de prezentare a staţiunii Covasna, harta turistică a oraşului, albume foto şi pliante de prezentare care cuprind atât atracţiile turistice din zonă, cât şi efectele curative ale apelor minerale şi mofetelor. Cu acelaşi scop vor fi organizate şi conferinţe de specialitate la care vor putea participa şi turiştii din staţiune.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail