Teatrul independent „Osono” din Sfântu Gheorghe, înfiinţat în 1993, a organizat anul trecut 168 de evenimente culturale şi sociale, cele mai multe în străinătate, de unde au provenit majoritatea fondurilor pentru finanţarea proiectelor.
Conducerea teatrului menţionează, într-un comunicat de presă, remis joi AGERPRES, că bugetul de anul trecut al trupei a fost de 86.476 lei, trei sferturi din această sumă provenind din afara ţării, din proiecte europene şi din veniturile realizate în urma spectacolelor şi workshop-urilor.
„20% din buget reprezintă venituri realizate în urma reprezentaţiilor şi workshop-urilor susţinute în ţară, iar numai 5% din buget a fost obţinut prin participarea la licitaţii de proiecte naţionale. Anul trecut, trupa Osonó nu a primit niciun sprijin din partea Consiliului Local Sfântu Gheorghe şi cel al Consiliului Judeţean. Din cauza faptului că Teatrul Independent Osonó nu a reuşit nici în 2016 să-şi găsească un sediu în Sfântu Gheorghe, nici măcar un birou sau un spaţiu de depozitare a recuzitei, a fost nevoit ca, din octombrie anul trecut, să-şi mute marea majoritate a proiectelor la Budapesta”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, anul trecut teatrul Osonó a înregistrat o premieră, fiind implicat pentru prima dată într-un proiect artistic în parteneriat cu o instituţie teatrală din Sfântu Gheorghe.
„Este vorba de spectacolul ‘Orb de mina’,de Székely Csaba, în regia tinerei Catinca Drăgănescu(…) Cu această premieră a anului 2016 şi cu celelalte spectacole din repertoriu, trupa a susţinut un total de 71 reprezentaţii. Pe lângă reprezentaţiile teatrale, trupa a mai organizat 59 dezbateri cu publicul, 3 workshop-uri şi 6 tabere de creaţie pentru tineri şi adulţi. La cele 168 evenimente Osonó au participat 9.500 spectatori”, se mai arată în comunicat.
Anul 2016 va rămâne un reper în istoria teatrului şi pentru recunoaşterea activităţii sale la nivel naţional, prin acordarea premiului Charlemagne pentru Tinerii Europeni, decernat de Parlamentul European în parteneriat cu Fundaţia Internaţională pentru Premiul Charlemagne din Aachen, în urma unei selecţii la care au participat 330 competitori.
Osonó a continuat şi în 2016 colaborarea cu Şcoala Populară de Arte şi Meserii şi cu Liceul de Arte„Plugor Sándor” din Sfântu Gheorghe, cu Universitatea de Arte din Târgu Mureş şi cu Facultatea de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.
La sfârşitul lunii ianuarie, actorii vor începe repetiţiile la o nouă variantă a spectacolului de teatru-documentar „Chipul din oglinda apei”, în care vor juca şi câţiva artişti din Budapesta.
Coproducţia „Orb de mină” rămâne în repertoriul trupei, primele reprezentaţii cu acest spectacol fiind programate pe 21şi 22 ianuarie la Miercurea Ciuc, iar pe 24 ianuarie, de la ora 19, la Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe.
În luna iunie, Osono va demara un nou proiect educaţional, cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, în nouă oraşe din România, proiect construit în jurul reprezentaţiilor cu spectacolul documentar „Chipul din oglinda apei”, cea mai de succes producţie a trupei, care a fost jucată până acum de peste 450 de ori. De asemenea, va participa la mai multe proiecte internaţionale, primul urmând să se desfăşoare în luna aprilie, în Spania.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES