Camera de Comerț și Industrie Covasna organizează astăzi, la sediul său din Sfântu Gheorghe, un seminar pe tema modificărilor apărute în Codul Muncii și în Revisal, cu participarea a doi specialiști din județul Harghita. La eveniment au anunțat participarea peste 30 de persoane.
Seminarul va fi organizat astăzi, 12 februarie, între orele 9:00-14:00, în colaborare cu SC Candle Business SRL, în calitate de furnizor autorizat de formare profesională și va avea ca temă „Modificările apărute în Codul Muncii – Revisal 2017-2018”, au anunțat, vineri, reprezentanții CCI Covasna. Potrivit acestora, invitați speciali vor fi specialişti de top în Legislaţia Muncii, din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Harghita.
„Evenimentul începe de la ora 9.00 Invitații sunt specialiști de Top în Legislația Muncii, din cadrul ITM Harghita. La seminar vor participa 35 de persoane.”- ne-a spus reprezentanta CCI Covasna, Incze Eszter.
Potrivit acesteia, în program se numără prezentarea modificărilor Revisal aduse de HG 905/2017 privind Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor, care înlocuieşte HG 500/2011 – termenele; prezentarea noutăţilor legislative privind modificările apărute în Codul Muncii, respectiv impactul modificărilor aduse de O.U.G. nr. 53/2017 asupra Revisal, cu referire detaliată la: noile termene de raportare; sancţiunile contravenţionale şi termenele de prescripţie ale acestora în cazul nerespectării termenelor de declarare în REVISAL; programul de lucru: condica de prezenţă/evidenţa orelor de lucru prestate zilnic în funcţie de tipul programului de lucru; încheierea/modificarea/încetarea contractelor individuale de muncă; întocmirea documentelor şi declararea lor în Revisal; impactul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 814 din 24 noiembrie 2017.
Se va discuta și despre prevederile OUG 79/2017 privind trecerea contribuțiilor în sarcina salariaților; despre Legea dialogului social 62/2011; despre cine are obligația încheierii unui contract colectiv de muncă și care sunt termenele, despre obligațiile pe care le au cei care au deja încheiate Contracte Colective de Muncă. Seminarul va cuprinde și prezentarea noului program REVISAL, prezentarea diferențaei dintre Revisal privat și Revisal public; dar se va discuta și despre prevederile Legii zilierilor nr. 52/2011- despre cine poate angaja zilieri și despre ce obligații au cei care au angajat zilieri.
Continuă înscrierile la cursul de arhivar
La începutul lunii martie (a.c.), CCI Covasna organizează, la sediul său și un curs de arhivar, în colaborare cu S.C. Candle Business S.R.L.- furnizor autorizat de formare profesională.
Cursul este destinat pregătirii personalului desemnat cu activităţile de arhivare a documentelor, iar înscrierile, aflate încă în derulare, sunt deschise persoanelor care au cel puțin studii medii și diplomă de bacalaureat, a transmis reprezentanta CCI Covasna.
Durata acestuia este de 120 de ore (dintre care 40 de ore teorie și 80 de ore practică), lectori fiind specialişti din cadrul Arhivelor Naţionale Serviciul Judeţean Harghita.
Data de începere a cursului este 3 martie (a.c.), iar limba de predare este limba română.
Taxa de participare va fi 690 lei de persoană și include şi taxa de examen.
„După absolvirea cursului se eliberează un Certificat de absolvire, avizat de însoţit de suplimentul descriptiv care atestă competenţele dobândite. Certificatul de absolvire este recunoscut în România şi în țările Uniunii Europene. Competenţele profesionale dobândite în urma participării la acest curs constau în: cunoaşterea întocmirii nomenclatorului arhivistic şi înaintarea către Arhivele Naţionale; gestionarea fondului documentat; prelucrarea documentelor; utilizarea informaţiilor din documente; asigurarea condiţiilor de conservare a documentelor din depozit. Conform prevederilor art. 31 alin (2) din Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată şi a informaţiilor publicate pe site-ul Arhivelor Naţionale: www.arhivelenationale.ro, secţiunea Asistenţă de specialitate / Documentele necesare pentru avizarea personalului desemnat cu activitatea de arhivă. avizele se vor elibera numai pentru persoanele care dețin certificate în calificarea de arhivar.” – au transmis reprezentanții CCI Covasna.
Mai multe informații pot fi aflate telefonând la numărul: 0755 085 842 sau prin email la [email protected], persoana de contact: Incze Eszter.
De-a lungul timpului, CCI Covasna a organizat și cursuri de formare a responsabililor de gestionarea deșeurilor, cursuri de mediator, dar și de administrator.
Ana Ciorici Costache