Joi, 15 august, se venerează unul dintre marile evenimente ale Creştinităţii, anume Adormirea Maicii Domnului. Sau aşa după cum se spune în popor, Sfânta Marie Mare ori Sântămăria. Aşadar, creştinii ortodocşi, catolici şi greco–catolici o vor omagia pe Ocrotiroarea copiilor, familiei şi a Bisericii. Totodată este şi Ziua Marinei Române. În țara noastră sunt circa 2,2 milioane de concetăţeni care poartă nume derivate de la Maria.
„Născătoare de Dumnezeu”
Maica Domnului ocupă un loc deosebit de important în sufletul și inima credincioșilor, datorită faptului că ea este cea care L-a născut după trup pe Fiul lui Dumnezeu şi totodată „prima fiinţă umană care a realizat scopul întrupării – îndumnezeirea omului”. Ei, care este „Mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii”, Biserica i-a dedicat un cult de preaslăvire şi a proclamat-o „Născătoare de Dumnezeu”. Cinstirea excepţională de care s-a bucurat încă din epoca apostolică a făcut şi ca icoana Sa să ocupe primul loc după cea a Mântuitorului Hristos.
Ultimul Praznic Împărătesc
Importanta zi de 15 august a fost precedată de un Post de două săptămâni, care în ordine cronologică este al treilea din an după Postul Paştilor şi cel al Sfinţilor Petru şi Pavel. Joi ia sfârșit ultimul Praznic Împărătesc din anul bisericesc, credincioşii amintind cu pioșenie momentul în care Fecioara Maria a închis ochii pentru totdeauna.
Marele eveniment poartă denumirea de „adormire”, pentru că tradiţia vorbeşte despre obştescul sfârşit al Maicii Domnului ca despre o stingere lină, o trecere spre cele veşnice aidoma unei… adormiri.
Plus că în exprimarea religioasă nu se uzitează formula referitoare la mortea unui sfânt. Maica Domnului a supravieţuit vreme de 11 ani durerii de a-şi vedea fiul chinuit pe cruce. Cu trei zile înainte de a-şi da ultima suflare, a primit această tristă veste de la Arhanghelul Gavriil, oferindu-i-se astfel posibilitatea să se pregătească spiritual, să-şi ia adio de la cunoştinţe, fiind gata pentru momentul reîntâlnirii cu Fiul său. Se spune că Sf. Duh i-a anunţat pe Apostoli să meargă la Ierusalim ca să participe la înmormântare.
Sf. Marie a fost îngropată în localitatea Ghetsimani, din actualul Israel. Ajuns la trei zile după funestul moment, Apostolul Toma a dorit să-şi ia şi el rămas bun de la Maica Domnului, aşa că a cerut sa fie deschis mormântul. Numai că trupul Sf. Marii dispăruse şi atunci toţi au realizat că Sf. Născătoare a ajuns în Ceruri.
Obiceiuri din bătrâni
În dimineaţa de Sântămărie Mare se merge la biserică şi se asistă la Slujbă. Apoi femeile trec pe la cimitir şi tămâiază mormintele celor dragi şi împart fructe: struguri, prune şi în unele zone chiar faguri de miere.
Dacă la Adormirea Maicii Domnului sunt pomeniţi cei morţi, de Sfânta Marie Mică, pe 8 septembrie, sunt sărbătoriţi cei vii. În unele sate fetele nemăritate purtau pe vremuri o floare numită Năvalnic (sau Limba Cerbului), care potrivit credinţei populare avea puterea să aducă peţitori. Năvalnicul („Scolopendrium vulgare”) este o specie de ferigă cu frunze mari, lucitoare, în formă de lance, dispuse în rozete, folosită în medicina populară. Creşte la umbră, preferând zonele colinare înalte, precum şi la munte. Frunzele se folosesc în scop terapeutic, trebiund recoltate cu tot cu peţiol, conţinând enzime, tanin şi vitamine.
Datorită efectelor sale, infuzia din frunze de Năvalnic se recomandă în diaree, febră şi diureză scăzută. În medicina tradiţională românească, Năvalnicul se mai folosește intern în tratarea bolilor de plămâni, împotriva tusei, ajutând la degajarea căilor respiratorii.
Se culeg ultimele plante medicinale
În perioada ce urmează datei de 15 august se culeg ultimele plante medicinale şi treptat, treptat, se văd primele semne ale toamnei. După ce ieşim din luna lui „Gustar” şi intrăm în „Răpciune” se cheamă că Echinocţiul de Toamnă nu mai e departe, când ziua va fi egală cu noaptea.
Este şi un moment important al calendarului viticol. Între cele două „Sfinte Marii” se seamănă grâul. În cazul în care înfloresc din nou trandafirii în jurul lui 15 august, sezonul autumnal va fi lung şi frumos.
Potrivit unor superstiţii rurale nu e bine ca în aceste zile să se efectueze scăldatul în apa râurilor şi dormitul pe… prispă.
Prag ce desparte perioada călduroasă de cea rece
Sântămăria Mare reprezintă cea mai mare sărbătoare a verii şi dincolo de aspectul său pur clerical, oamenii o percepeau odinioară – mai cu seamă în mediul rural – ca un prag ce desparte lunile călduroase de cele reci.
De aceea se şi spunea că după ce trece Sfânta Mărie, încet, încet, bărbaţii renunţau la …pălărie! Aşa era obiceiul pe vremurile străbunicilor, iar cine nu-l respecta era luat în derâdere de comunitate.
Şi acum la ţară, dar şi în mediul urban, în funcţie de sorgintea familiei, mai cu seamă femeile ţin Post, vin la biserică şi se roagă pentru sănătatea lor şi a familiei, pentru reuşita în căsătorie a copiilor, naştere uşoară ( unde e cazul), dar şi pentru vindecări.
„Între Sântămarii”
Este, de asemenea, tradiţia să se meargă în pelerinaj la mănăstirile ce au hramul Sfintei Marii, ducând daruri, mâncare şi băutură. Totodată, se fac danii pentru călugări şi sunt milostiviţi cei săraci. În unele zone, mai ales la munte, exista cândva obiceiul ca în fiecare zi din Post, la ceasurile serii, unii oameni, mai cu seamă tineri, să se adune la biserică şi să înveţe cântece dedicate Maicii Domnului, supranumită în popor „Cea mai înaltă sfinţenie omenească cunoscută şi cinstită de Biserică”.
În multe așezări din județ este datina de Sântămăria Mare să se culeagă flori de câmp şi să fie puse la Icoana Preacuratei, considerându-se că ulterior sunt bune de leac.
Între cele două mari evenimente, Sfânta Marie Mare (15 august) şi Sfânta Marie Mică (8 septembrie) este o perioadă cunoscută în popor drept „Între Sântămarii”, când agricultorii trebuie să semene grâul.
În ultimii ani mii de credincioşi merg în pelerinaj la Mănastirea Nicula, din judetul Cluj. În biserica veche de acolo se află o icoana despre care se spune ca ar fi lăcrimat în mod miraculos la sfârşitul secolului al XVII-lea.
În plus, de Sfânta Maria marinarii sărbătoresc Ziua ocrotitoarei lor, anume Ziua Marinei.
Se reia sezonul nunţilor
După 15 august se reia sezonul nunţilor, care ţine până la intrarea în Postul Crăciunului. În această zi pe vremuri se organizau tradiţionalele târguri şi iarmaroace ale sfârşitului de vară, de care cei mai în etate îşi amintesc cu plăcere.
În ziua de Sf. Marie nu se face joc. Abia a doua zi feciorii îşi organizează jocul în sat.
Ciobanii desfac staulele, iar turmele încep pe rând să coboare lângă sat, după cum e vremea. Fiecare gospodar îşi identifică oile. Acum hotarul comunal este liber, iar mioarele pot paşte pe miriști, pe locurile cosite. Se caută dacă porumbul are „dinţi de lapte”, spre a se fierbe sau frige pe jar, fiind o mâncare specifică sărbătorii.
Stuparii cercetează producţia albinelor şi recoltează primii faguri cu miere, pe care îi imparte cu familia. De asemenea, se fac daruri cu miere ca să guste şi cei care nu au stupi.
Urări de bine sărbătoriţilor!
În familiile unde există un membru sau mai mai mulţi cu prenumele Maria ori derivate precum Marioara, Mariana, Mioara, Marilena, dar şi Marian şi Marin se adresează felicitări, dar fără a se spune „La Mulți Ani”, fiind un eveniment trist. Numele de botez amintite sunt foarte populare în România, estimându-se că ar fi peste două milioane şi jumătate de persoane care le poartă şi le cinstesc. Dintre care circa milioane sunt femei.
Cele mai frecvente nume mici sărbătorite în această zi sunt Maria și Mariana.
Le urăm cu toată dragostea acelora ce au fost hărăziţi cu acest distins apelativ, sănătate şi bucurie, împlinirea tuturor năzuinţelor!
Horia C.Deliu
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail