Am aflat cu durere de decizia conducerii Teatrului „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe de a pune pe scenă piesa de teatru „Nu chiar 1918”, de Szekely Csaba, un obscur dramaturg maghiar, a cărui piesă „Mihai Viteazul” a fost jucată luna trecută la Târgu Mureş, stârnind revoltă în sânul comunităţii româneşti din cauza modului batjocoritor şi obscen în care a fost demitizat primul unificator al Ţărilor Române, Marele Voievod Mihai Viteazul. Însuşi afişul de promovare al evenimentului a fost unul provocator. Astfel, harta României este reprezentată ca o fleică de carne sângerândă pusă pe grătar.
Suntem consternaţi să vedem că de 1 Decembrie 2018, Ziua Naţională a României, la 100 de ani de la Marea Unire, Teatrul „Andrei Mureşanu” a găsit de cuviinţă să promoveze o altă piesă a dramaturgului Szekely Csaba. E voba despre „Nu chiar 1918”. Afişul manifestării ridică din nou semne de întrebare, relativizând adevărul românesc despre Marea Unire, care nu este „chiar aşa”, şi în care punctul pe i este pus de drapelul Ungariei.
Alegerea conducerii Teatrului „Andrei Mureşanu” de a promova piesa unui dramaturg maghiar, cunoscut pentru manifestările sale antiromâneşti, o considerăm lipsită de respect faţă de comunitatea românească. Asociația Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), condusă de covăsneanul Dan Tănasă, somase conducerea teatrului să nu batjocorească Centenarul Marii Uniri prin punerea în scenă a piesei „Nu chiar 1918”. Însă, de 1 decembrie a avut loc premiera piesei.
Ca să înţelegem mai bine tupeul diriguitorilor acestei instituţii, în materialul de promovare a piesei remis presei apare o declaraţie a regizorului Cristian Ban, care spune textual: „Îmi dau seama că nu știu cum și ce ar trebui să sărbătorim cu această ocazie”. I-am spus aseară, toţi cei care am fost în foaierul Teatrului, pentru a arăta că nu tolerăm acest act sfidător la adresa românilor. Am sărbătorit faptul că AVEM O ŢARĂ. Şi am cântat imnul naţional al României, ale cărui versuri sunt scrise de Andrei Mureşanu, cel pe care teatrul din Sfântu Gheorghe şi-l revendică ca patron spiritual. Au fost prezenți membri ai Asociației Calea Neamului si ai Frației Ortodoxe Sfantul Mare Mucenic Gheorghe.
Regizorul piesei „Mihai Viteazul” anunţa la Târgu Mureş, după batjocorirea memoriei domnitorului, că „pregătește un meta-specacol despre Centenar, ce va fi jucat chiar de 1 decembrie, la Sfântu Gheorghe”. Ştafeta a fost preluată de regizorul Cristian Ban. Element de legătură este dramaturgul antiromân Szekely Csaba.
Manifestarea noastră nu a împiedicat accesul oamenilor în sala de desfăşurare a spectacolului, cu toţii retrăgându-ne chiar înaintea începerii evenimentului. Aşa cum am anunţat încă de la începutul protestului. Am spus civilizat, dar cu fermitate, că AŞA NU SE MAI POATE!
Am afirmat că suntem pentru o mai bună cunoaştere a comunităţii româneşti cu cea maghiară, scop enunţat al conducerii teatrului, dar că aceasta se face prin respectarea valorilor, şi nu prin amputarea unor personalităţi exemplare ale românilor.
Am obţinut o primă victorie: din diferite surse am aflat că piesa a fost „curăţată” de unele excese antiromâneşti la prezentarea ei în premieră. De asemenea, materialul de promovare al spectacolului a fost retras de pe siteul teatrului. Poate pasul următor va fi jucarea unor piese care să respecte valorile şi simbolurile dăinurii româneşti pe aceste meleaguri. Teatrul „Andrei Mureşanu” are mari restanţe faţă de comunitatea românească din Sfântu Gheorghe.
Mihai Tîrnoveanu
Președintele Asociației „Calea Neamului”