Mai multe activități economice au fost organizate recent, în diverse locații din Sfântu Gheorghe, în cadrul „Zilelor Întreprinzătorilor”, derulate de Asociația Întreprinzătorilor Mici și Mijlocii din județul Covasna (ASIMCOV), la manifestări participând numeroși invitați – reprezentanți ai mediului de afaceri, reprezentanți ai diverse instituții și asociații din România, dar și din străinătate. . .
„Zilele Întreprinzătorilor” au fost inițiate în urmă cu 18 ani, de către Asociația Întreprinzătorilor Mici și Mijlocii din județul Covasna (ASIMCOV), în scopul promovării activității antreprenorilor covăsneni și a stabilirii de noi relații de afaceri. Cea de-a XVIII-a ediție s-a derulat între 28 septembrie și 2 octombrie (a.c.), cuprinzând întâlniri și discuții pe teme economice și nu numai, la care au participat reprezentanți ai mediului de afaceri, ai diverse instituții, organizații, din țară și din Ungaria.
Programul ediției de anul acesta a fost unul special, întrucât a stat sub semnul marcării unor momente importante din activitatea ASIMCOV.
Șirul manifestărilor din cadrul „Zilelor Întreprinzătorilor” a început în 28 septembrie (a.c.), cu festivitatea dedicată celei de-a X-a aniversări a Incubatorului de Afaceri din municipiu, înființat sub egida ASIMCOV. La eveniment au fost prezente aproximativ 100 de persoane – oameni de afaceri, reprezentanți ai diverse instituții și asociații, dar și inițiatorii și fondatorii incubatorului și reprezentanții firmelor „incubate” în cele trei cicluri de incubare.
A urmat apoi, în data de 30 septembrie (a.c.), festivitatea dedicată împlinirii a 20 de ani de la înființarea ASIMCOV, festivitate derulată la un restaurant din Sfântu Gheorghe, în prezența a 120 de invitați din țară și străinătate.
Activitățile cuprinse în programul „Zilelor Întreprinzătorilor” au continuat cu „Parada Cârnaţilor” și „Festivalul Verzei”, derulate în centrul municipiului.
Reprezentanții ASIMCOV au transmis ieri că activitățile dedicate „Zilelor Întreprinzătorilor” au fost organizate cu sprijinul a mai mulți sponsori și parteneri, cărora, pe această cale, le-au transmis mulțumiri.
Este vorba despre sponsorii: „Bertis SRL”, „MOL România”, Banca „Transilvania”, „BRD Group Societe Generale”, „Best Western Hotel Restaurant Park”, „Weekend SRL”, „Exopalma SRL” și partenerii media: „Mesagerul de Covasna”, „Háromszék”, „Székely Hirmondó”, „Krónika”, „Sláger Radio”, „Sepsi Radio”.
Ana Alina Costache
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail