Note de călătorie (2)
Acum când derulez acasă filmul de foarte lung metraj al călătoriei trans-asiatice, după ce am descărcat şi salvat în computer cele peste o mie de poze făcute, constat că s-au adunat o mulţime de cifre impresionante.
Prima se referă la intrarea în selectul club „Over 50’s Countries of the World”, cu cele 62 ţărilor vizitate până în 2011! Totuşi, am cunoscut recent un distins octogenar, care voiajase în peste 80 de state (!), faţă de care mă-am simţit un fel de… junior.
Ar urma ca performanţă de traveler însumarea a vreo… 400 de ore de zbor acumulate pe rutele internaţionale în mulţii ani de drumeţie. Dacă înseamnă ceva? Pentru cei care nu au călătorit încă pe calea aerului şi nu-şi pot face o idee, să precizăm că, de pildă, o cursă de la Bucureşti la Paris durează aproximativ două ore.
În recentul turneu prin Orientul Îndepărtat pe care abia l-am încheiat, s-au adunat încă… 40 de ore de călătorie cu avionul! La dus, plecând de pe Otopeni, făcând escală în Capitala Emiratului Qatar şi având ca punct terminus, metropola Beijing, zborul a depăşit 13 ore. La întoarcere, de la Hong Kong, la Bucureşti, via Doha, s-au însumat alte 14 ore. La care se adăugă spectaculosul survol peste Munţii Himalaya, pentru a ajunge în Tibet. Plus alte decolări şi aterizări pe parcurs. Care va să zică, un adevărat tur de forţă.
„Avion, cu motor, ia-mă şi pe mine-n zbor”…
Mărturisesc, că dintre toate mijloacele de transport cel mai mult îmi place să călătoresc cu avionul. Evident, dacă am de ales. Fac chiar o pasiune din asta. Şi zic la fel ca prichindeii, „Avion, cu motor, ia-mă şi pe mine-n zbor”… Ei, şi dacă se poate, aleg doar „păsările argintii” cele mai mari, care pot acoperi rute cât mai lungi. Ca să înţeleg ceva din preumblarea aeriană.
Preferatul meu rămâne „Boeing 747”, uriaşul aparat de zbor transoceanic cu „cocoaşă”, care are două nivele. Ultima variantă din serie, „8 Intercontinental” a fost lansată în 20 martie 2011, având 500 de locuri. Dar nu am avut (încă) parte de o asemenea oportunitate… Am beneficiat, în schimb, de confortul şi performanţele unor aparate din ultimele generaţii ale celor două mari concerne rivale în construcţia de aeronave, american şi francez: „Boeing 777” şi „Airbus 340”.
Purtat pe aripile vântului
De regulă, stau treaz şi privesc pe hublou, chiar dacă e noapte. De sus, de la zece mii de metri, se văd ades insule de lumină când sunt survolate mari aglomerări urbane, iar stelele şi Luna par foarte aproape. Când am decolat de pe Otopeni eram odihnit şi gata să iau în piept distanţa uriaşă. În schimb, la reîntoarcere, a fost tare greu. Se acumulaseră multe zile de alergătură pe temperaturi infernale, ce ajunseseră şi la 38 de grade! Nopţile deveniseră tot mai scurte din pricina distanţelor enorme pe care a doua zi le aveam de acoperit.
Uneori deşteptarea a fost la ora… 4,00 dimineaţa pentru a fi la 7,00 la aeroport, ca atunci când am decolat spre Lhasa. Regulile stricte de securitate impuneau prezenţa pasagerilor la check-in cu… trei ore înainte de decolare pentru controale corporale şi ale bagajelor. Totul era puricat. Inclusiv… cureaua de la pantaloni. De asemenea, ceasul, şapca, trusa foto au trebuit puse în coşul de plastic spre a trece prin scanner. S-au verificat până şi…pantofii!
Controale draconice
Asemenea controale se fac, de fapt, în toate punctele de îmbarcare aeriană, dar şi în marile staţii feroviare chineze. De aceea nici nu se petrec atentate teroriste.În marile oraşe şi regiuni autonome din zona limitrofă ţărmului Pacificului, precum Shanghai, Hong Kong ori Macao atmosfera saturată de umiditate îngreuna respiraţia peste poate. Ce să mai vorbim despre problemele legate de acomodarea dificilă din Tibet, la aproape 4.000 de metri altitudine? Ca atare, am dormit una bună de la Hong Kong până la Doha, somnul dulce fiind perturbat de cele două mese copioase şi de licorile tari ingurgitate, oferite cu dărnicie de bogata companie arabă, „Qatar Airways”, cu care am zburat în premieră.
Comparaţii edificatoare
În performantul tip de „Boeing 777” (alintat şi „T7”) totul a fost minunat. De la confort, la servicii. Aeronava e un lung-curier de mare capacitate, ce deţine recordul de autonomie pentru avioanele comerciale: poate acoperi o lungime de 17.450 km fără să alimenteze. Am citit că nici un „Boeing 777” nu a fost implicat până acum în accidente sau incidente, toate aparatele fabricate până în prezent fiind operaţionale. În plus, nici un pasager sau membru al echipajului nu a pierit în vreo catastrofă aeriană, aşa încât ne-am simţit în deplină siguranţă.
Aparatul este realmente uriaş, fiind ultimul din clasa sa dat în exploatare. Noul „Boeing 787” se află deocamdată în probe. „T7” are trei clase: first, business şi economic. Acesta din urmă este cea mai solicitată, având tariful mai redus. În functie de categoria biletului ales, există şi o dată limită pentru emiterea documentului de călătorie. Vă e clar, nu-i aşa?, pentru ce clasă am optat?
Privind cu nesaţ
Ca întotdeauna am solicitat să stau la geam, privind de la mare înălţime peisajul care se succeda caleidoscopic. La întoarcere am zburat noaptea, aşa că până la stingerea luminilor şi la coborârea huselor de la hublouri am urmărit pe LCD-ul fixat pe spatele scaunului din faţă animaţia cu silueta aeronavei şi deplasarea ei în timp real. Poţi vedea harta zonei peste care treci, parametrii de croazieră (distanţa parcursă, cea rămasă până la destinaţie, temperatura exterioară – minus 50 de grade Celsius, ora locală de la destinaţie, cu diferenţele de fus orar (cinci în cazul meu), dar şi câte grade sunt în localitatea unde urmează să aterizezi.
De asemenea, afli pe monitor ştiri din lumea largă, ai posibilitatea să vizionezi filme artistice dublate în limbi de circulaţie internaţională, să urmăreşti show-uri televizate. Dar poţi să şi moţăi, acoperindu-ţi ochii cu ocluzoarele din bumbac de culoare bordo oferite la îmbarcare. Primeşti şi o pereche de şoseţele – dacă cumva ţi-e rece la picioare – şi un mic săculeţ tip portmoneu, ce se poartă la gât şi pe care-l poţi lua acasă.
Momente de relaxare
Însă, mai cu seamă, te bucuri de momentele cele mai aşteptate de sutele de pasageri: mâncarea şi băutura. Este o încântare să testezi reţete culinare specifice ţării căreia îi aparţine compania de zbor, să te înfrupţi din meniurile abundente şi să-ţi agrementezi lunch-ul sau dinner-ul cu tot felul de băuturi bune: tari sau nealcoolice, bere sau vin, plus cafea, ceai, apă minerală sau plată. Să tot alegi… Şi acum parcă simt savoarea unor bucate cu arome exotice oferite de liniile pachistaneze ale companiei PIA, la scurt timp după decolarea din Karachi.
În comparaţie cu sărăcia şi meschinăria întâlnită pe alte linii aeriene cu pretenţii, generozitatea puternicei companii din zona Golfului m-a încântat foarte. Ţin minte că pe ruta (de)servită de un faimos brand aviatic internaţional, firmă vestită ce între timp a şi dat… faliment, era atâta parcimonie în toate, încât trebuia să plăteşti orice mic serviciu, care altminteri, e gratuit: căştile radio, ocluzorii („ochelarii negri” din pânză pentru somn), berea!!! Ce bomboane înainte de decolare? Ce şervete calde pentru curăţarea mâinilor înainte de masă precum la qatarezi? De drink-uri rafinate (whisky, brandy, vodkă, vin roşu cilian, bere Heineken) nici pomeneală.
Simpaticele însoţitoare de bord, printre care era şi o româncă – Simona, din Bucureşti – ne-au oferit în plus apă plată, minerală, cola, cafea, ceaiuri. Plus pături şi perniţe, dar mi multe zâmbete şi amabilităţi. Ei, aşa să tot călătoreşti pe calea aerului. Gazdele din Qatar au ştiut să ne facă viaţa frumoasă şi survolul cât mai agreabil, pentru a nu mai vorbi de calitatea impecabilă a zborului. Jos pălăria! (Va urma)
Horia C. Deliu
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail