Agent-șef principal Nicolae Pavel, angajat al I.P.J Covasna- Serviciul de Investigații Criminale la Compartimentul Combaterea Furturilor și Traficului de Autovehicule, liderul Biroului Teritorial Covasna al S.N.A.P, a fost premiat cu Premiul I și Premiul Special al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Târgu Mureș și al revistei „Izvoare Filosofice”.
Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș a organizat, în perioada 21 februarie-31 mai, Concursul Național de Creație Literară și Artă Plastică „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, ediția 2020.
Structurat pe două categorii: „Copii” și „Adulți”, concursul „a înregistrat cifra record de 125 de participanți, cu lucrări trimise pentru domeniile poezie, eseu, traducere și artă plastică (83 la secțiunea „Adulți” și 42 la secțiunea „Elevi”, conform spuselor organizatorilor. Fiecare secțiune a avut mai multe domenii: creație literară (poezie și eseu-pe teme legate de viața și opera lui Lucian Blaga), traducere (în limbile engleză, franceză sau germană) și artă plastică (grafică, sculptură, fotografie).
Printre aceastea s-a aflat și secțiunea „Eseuri, critică şi istorie literară pe tema operei şi vieţii lui Lucian Blaga” la care agentul de poliție Nicolae Pavel a excelat. Premiile obținute fiind o dovadă clară a calității eseului, apreciat la superlativ de juriul festivalului format din scriitori, critici literari, cadre didactice universitare, reprezentanți ai instituțiilor organizatoare: Primăria Și Consiliul Local al Municipiul Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș. Din cauza restricțiilor impuse de coronavirus, organizatorii au sistat ceremonia de înmânare a premiilor care ar fi trebui să aibă loc în cadrul celei de-a XL ediții a Festivalului Internațional „Lucian Blaga” Sebeș – Lancrăm. Diplomele și premiile în cărți au fost expediate acasă printr-un colet poștal, fiecărui premiant.
Despre performanțele literare ale agentului de poliție Nicolae Pavel am scris și în 2018, când o lucrare a sa a fost selecționată și publicată în „Antologia de proză polițistă”, Editura Ministerului Afacerilor Interne, București 2018, obținând și atunci o Diplomă de excelență pentru lucrarea „Anchetele Comisarului M”. În anul 2009, agentul Nicolae Pavel, a mai obținut premiul III la Concursul Național „Inovație în activitatea polițienească” pentru lucrarea „Înșelăciunea prin mijloace de comunicații electronice”. Și tot din acel an a devenit colaborator al revistei „Pentru Patrie” unde publică eseuri, publică în mediul online pe site-urile organizației profesionale.
Pentru cei care se întreabă cum a ajuns un polițist să concureze la un astfel de concurs, răspunsul este simplu. Știind cât de talentată este la pictură fiica lui, Alexia Maria Pavel, elevă a Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, invitația de a participa la acest concurs am trimis-o pentru a înscrie în concurs o lucrare a fetei la secțiunea „Arte-elevi”. Se pare că astrele aveau altceva pregătit, și eu nu pot fi decât fericită că am stimulat imaginația scriitorului care stă ascuns sub „masca” de polițist, să mă exprim conform vremurilor care au împărțit omenirea în taberele celor cu mască și fără mască. Ne mândrim, îl felicităm și îi dorim succes în noile proiecte, căci sunt convinsă, nu se va opri aici. În încheiere las un fragment din eseul câștigător „Blamata suferinţă, trecut, prezent şi viitor”. O analiză fină a omului modern scrisă cu talent, care redă întocmai starea omului de azi cu toată suferința și neputința lui.
„Omul modern a pierdut contactul cu acest suflet şi implicit cu esenţa sa divină. Asfaltul şi încăţările de firmă nu mai permit conexiunea între el si pământ, rupându-l în mod brutal de geneză. În acest fel suferinţa este percepută în mod eronat, şi este deposedată de valenţele sale care zidesc întru fiinţă. Valorile culturale nu-şi mai găsesc locul în noile realităţi bombardate de o tehnologie, care aruncă omul dincolo de firea sa umană. Dacă pământul controla şi genera anumite patimi, transpuse în proză şi poezie, ce nu erau atât de decadente, acum locul acestuia a fost luat de inteligenţa artificială, care, în aceeaşi măsură controlează şi generează anumite patimi, ce nu duc decât pe un drum fără întoarcere. Mersul desculţ prin tărână, contemplarea stelelor nu mai reprezintă un comportament colectiv de emancipare de sub tirania instinctelor primare, ci un act individual prin care omul modern uită de trădările sale zilnice, în urma cărora se vinde atât pe el cât şi pe semenul său, şi asta pentru puţini arginţi. De ce oare? De ce mulţi merg pe aceleaşi poteci bătătorite de Iuda? Oare pentru că mersul către înainte, fără să privim inapoi, nu-şi propune decât mântuirea simţurilor şi mai puţin a sufletului?
Ultimele decenii au smuls omul, mai mult decât au făcut-o secole întregi, din matca sa şi împreună cu noile ştiinţe încearcă să-i schimbe şi genetica, invetând un ADN neuman. Din aceste considerente trebuie, mai mult ca oricând, ca trecutul să fie recreat, întrucât ,dacă din trecutul fiinţei umane nu va mai rămâne decât amintiri selective, prezentul va fi efemer, iar viitorul se va contura sub semnul întrebării.
Recent, libertatea, valoare intrisecă a democraţiei, s-a simţit vădit afectată, când un virus, denumit SARS-CoV-2, i-a ştirbit din latura sa inutilă. Spun inutilă întrucât omul modern nu înţelege libertatea ca pe un dar, ca pe o călătorie în centrul propriul sine, ci ca pe o hoinăreală încoace şi încolo, fără ţintă. Au fost câteva luni de suferinţă. Pentru unii a fost sfârşitul lumii, pentru alţii mai mult decât o binecuvântare. Aveau, şi o parte şi cealaltă acelaşi instrumente, însă unora le-a lipsit antrenamentul. Şi, chiar dacă unii erau tentaţi să se apuce de treabă, vaşnicii gardieni, apărători ai democraţiei, au sărit ca arşi gândindu-se cât de periculoasă e întoarcerea individului către propriul sine. Dacă, în goana nebună după plus-valoare tributară unui prezent efemer, omul se trezea din marasm şi vedea cât de adânc e întunericul din el. Atunci, chiar că era o problemă. Societatea recentă are nevoie de oameni care să consume mărfuri din ce în ce mai multe şi mai variate. O trezire a conştiinţei ar fi periculoasă. Ea ar aduce lumină în ceea ce are natura umană defect, iar arăta că acumularea de bunuri materiale, cu mult peste cele necesare şi cu preţul asupririi şi sărăcirii altora, nu poate duce la nimic bun. Plictisul, vidul interior, nu poate fi alungat în maniera acumulării de bunuri. Acest confort spre materialitate, dacă nu este consolidat de confortul spriritual, descompune individual în acelaşi fel în care se descompune un castel de nisip. Şi aici este vorba de acea suferinţă, care destramă. Cei care, în această perioadă, n-au făcut un efort de cunoaştere, n-au înţeles nimic din toată această tevatură, dar să stea fără grijă, vor veni şi alte trenuri şi poate că atunci nu vor rămâne iarăşi în gară. Poate, cine ştie, vor fi mai antrenaţi şi mai atenţi la detalii. Dacă cunoaşterea sinelui este un demers ce presupune suferinţă, de ce o refuză omul modern, de ce caută pâine şi circ? ”- fragment din eseul „Blamata suferinţă, trecut, prezent şi viitor”, Nicolae Pavel.
Mihaela Aionesei,
Târgu Secuiesc
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail