Natura, în diversitatea ei, este mereu fascinantă și surprinzătoare. Milioane de specii numărând miliarde de indivizi, fiecare cu armele sale și cu strategii evoluate de-a lungul mileniilor se confruntă cu „dușmanii” lor în lupta pentru supraviețuire și supremație. Dacă privești aceste încăierări sălbatice, rămâi uimit nu doar de cruzimea lor, ci și de abilitățile adversarilor, care în final hotărăsc soarta luptei: învingător sau învins.
Într-o emisiune recentă despre viața animalelor ne-a fost dat să vedem o confruntare dramatică între o mangustă și un șarpe veninos, un spectacol impresionant, o dovadă de tenacitate, instinct și inteligență cum rar ne e dat să vedem. Se știe că mangusta este printre puținele animale capabile să înfrunte șarpele, a cărui mușcătură veninoasă poate fi fatală. Ei bine, acest animăluț simpatic a adoptat o tactică derutantă, învârtindu-se în jurul șarpelui și determinându-l pe acesta să schimbe mereu direcția de atac, căci scopul ei era să apuce șarpele cu dinții de ceafă, însă nici acesta nu se lăsa, iar mangusta știa din instinct când să se ferească de loviturile fulgerătoare ale târâtoarei. Și uite-așa bătălia a durat ceva timp până când șarpele, obosit de atâta zbatere în van și nemaiavând putere să lupte, căzu victimă șiretei manguste. Acesta este doar un exemplu, dar în uimitoarea lume a viețuitoarelor planetei scena se repetă la infinit într-o multitudine de chipuri. De ce atunci omul, care este și el un animal evoluat dotat cu inteligență superioară, s-ar comporta altfel? În viața de zi cu zi pe întreaga planetă au loc un număr imposibil de calculat de confruntări între adversari, între agresori și victime, între clanuri și bande de cartier, între neamuri, între indivizi, ba chiar între popoare, o situație care se va perpetua pe pământ încă multe milenii….
Dar omul, în mare parte ființă inteligentă, nu luptă întotdeauna cu armele fizice, și acest lucru se poate remarca mai ales în sfera social-politică. Părăsind vechile epoci, respectiv primitivă, sclavagistă, medievală, și trecând prin experiența capitalismului și comunismului, el a reinventat democrația, numai că se scapă din vedere faptul că și în epoca democrației coexistăm cu indivizi care din punct de vedere al evoluției se încadrează mai degrabă în epocile anterioare decât în cea modernă, și cu cât o societate are mai mulți asemenea indivizi, care nu țin seama de legi și nici de morală, cu atât acea societate e mai greu de ordonat, pentru că energiile forței brute și dăunătoare împiedică acțiunea civilizatoare și trag societatea înapoi din mersul ei spre un țel nobil. Aceasta este o dovadă în plus că Omul încă mai are de luptat cu sine însuși până când își va găsi adevărata cale spre evoluția superioară, în care va prima nu lupta pentru putere și supremație, ci iubirea de semeni și înnobilarea ființei umane.
Din nefericire, nici democrația nu este scutită de derapaje și nici omul încă nu s-a ridicat din tranșeele războiului, fie că acesta se duce cu arme convenționale, moderne sau cu armele inteligenței și limbajului, încă se mai încalcă legile sociale, morale și ale bunului simț, iar cei care se confruntă pentru obținerea Puterii se ghidează după principiul „totul sau nimic”, adică lupta se duce „până la ultima picătură de energie”. Și, desigur, aici vorbim despre turul 2 al Alegerilor Prezidențiale în România, însă situația este valabilă pentru majoritatea, dacă nu pentru toate, țările unde au loc alegeri.
Așadar, turul 2, unde „contrariile” nu se întâlnesc sau mai bine zis se luptă de la distanță, iar atacul reciproc se manifestă prin limbaj și atitudine. După cum se știe, primul tur a fost câștigat de Președinte, care pare a se fi aflat în campanie electorală de câțiva ani, având un singur scop: dărâmarea guvernării PSD și instalarea „Guvernului meu”. De partea cealaltă, dar la distanță, electorală și fizică, se află Premierul, de fapt „fostul premier” cum îi place Președintelui să spună. Problema e că fostul premier nu mai e un bărbat, ci o femeie, și „nu se cuvenea” Președintelui să accepte o dezbatere publică la televiziune cu „adversara”, păi cum să se bată Președintele cu o femeie, nu se cuvine, așa că fiecare cu ai lui, dar mai departe, mai ales că așa poți fi mai slobod la gură și nu ți-o închide nimeni…
Și într-adevăr, simțindu-se stăpân pe situație, Președintele pe unde cum se duce lansează atacuri furibunde contracandidatei sale, de fapt contra PSD și guvernării PSD, care cică „au distrus țara”. Atât de mult îi place această abreviere: PSD, încât o repetă mereu până la obsesie, cum a dovedit-o și sâmbătă la întâlnirea cu alegătorii la Bistrița, unde în discursul său, după un început echilibrat și laudativ la adresa publicului, menit a-l atrage de partea sa, a lansat tirul anti-PSD cu care, după cum declara Domnia sa, nu se află în competiție, ci „în război”. Poate că oamenilor le-ar fi plăcut mai mult să asculte despre realizările de până acum în care s-a implicat direct Președintele în primul său mandat, și despre perspectivele de dezvoltare a României în următorul său posibil mandat, și nu să lase impresia că singura mare realizare a Domniei sale a fost lupta contra PSD și dărâmarea de guverne, așa că nu suntem convinși că cei în jur de 1000, unii spun 2000, de participanți vor vota la unison cu Președintele, mai ales că lumea s-a mai deșteptat și oamenii au început să gândească cu propriul cap. Bine că avem libertatea de gândire, de exprimare a gândurilor și de luare a deciziilor personale, iar cine se lasă impresionat mai mult de vorbe decât de fapte s-ar putea să rămână dezamăgit dacă lucrurile n-au ieșit cum și-ar fi dorit…
În ceea ce privește „adversara” Președintelui, fără a apleca urechea la ce se spune în dreapta și stânga despre aceasta, cu ironie mergând până la jignire și batjocură, putem aprecia totuși tenacitatea de a nu se da bătută și curajul provocării la o dezbatere publică cu Președintele, care, din păcate, n-a acceptat, ceea ce-i va aduce penalizări din partea alegătorilor. Ar mai fi de remarcat limbajul, care deși incisiv păstrează totuși limitele decenței, spre deosebire de cel al adversarului, obsesiv și presărat cu invective și cuvinte nepotrivite, de tipul „mârlănia PSD”, nepotrivite în gura unui Președinte, dar deja meteahna asta este moștenită de la predecesorul său și e greu de eliminat din clasa politică actuală și chiar din modul de a se exprima al unor jurnaliști comentatori stăpâniți de aceeași obsesie.
Cui folosește acest război politic care de câțiva ani se duce între „palate”, între Președinte și Premier? În niciun caz României! Așa cum reiese dintr-un articol, apărut în ziarul „Jurnalul, cotidian național” , serie nouă, nr.504 (7816), 15 noiembrie 2019, p.4-5, cu titlul „Războiul politic prăbușește leul și ne împinge într-un scandal internațional”, semnat de Valentin Gros, în textul introductiv se spune: „Războiul politic se mută din planul alegerilor prezidențiale în sfera economică și riscă să afecteze nu numai standardul de viață al populației, ci și credibilitatea țării pe plan extern. Iohannis și Orban arată cu degetul „dezastrul” lăsat în urmă de Guvernul Dăncilă, dar cifrele oficiale îi contrazic.” Ca argument se menționează faptul că „Țara noastră a înregistrat, în fiecare din primele trei trimestre din 2019, majorări importante ale PIB față de perioadele similare ale anului trecut: 4,9% în primul trimestru, 4,3% în al doilea și 3,2% în al treilea etc.” Atunci cine distorsionează adevărul?! Scopul este evident.
Există totuși un singur adevăr: că ceea ce se întâmplă de un timp încoace în plan politic nu e bine, și nu e bine pentru Țară și locuitorii ei, căci acest război al orgoliilor nu poate fi nicidecum favorabil României. În această situație, e sarcina alegătorilor să decidă, dar nu înregimentați, ci fiecare după conștiința lui, pentru ca pacea să revină în matca ei, să renunțăm la orgolii și să scoatem Țara din impas.
Mihai Trifoi
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail