Răsfoind presa, atâta cât îi este accesibilă, cititorul intră într-o lume fascinantă, o lume a titlurilor ademenitoare, sugestive, şocante sau iritante, şi a caracterelor umane sau tipurilor reprezentative.
Foto: Silviu Ipatioaei- MDC
Vom începe pentru dumneavoastră o serie de comentarii menite să ilustreze cele afirmate mai sus. Trebuie însă să recunoaştem meritele celor care trudesc în mass-media pentru a aduce informaţia la zi, deci nu este în intenţia noastră de a “fura” munca acestora, ci de a face anumite conexiuni cu viaţa noastră cotidiană, cu ciudăţeniile ei, dar şi cu gândurile şi sentimentele care ne stăpânesc, (re)aducând astfel ştirea în actualitate, chiar dacă între timp ea pare că “s-a şters” din memoria colectivă invadată zilnic de alte şi alte ştiri care de care mai “senzaţională”.
Asasinul. Un tip aparţinând sublumii, agresiv şi violent, care izbucneşte cu furie pentru te miri ce, fie din cauza unei dereglări mintale, fie din cauza unei trepte de evoluţie inferioare pe care se află, caracterizat prin însuşiri animalice şi printr-o conştiinţă umană primară. El trăieşte printre noi, uneori chiar sub înfăţişări angelice, dar nu întotdeauna îl recunoşti. Când îl ştii, e mai bine să te fereşti din calea lui, căci prevederea este mama înţelepciunii.
Ca exemplu îl avem pe “Asasinul din Constanţa a vrut să îşi ia viaţa”, cum începe titlul unui articol de Cristian Burcioiu, apărut în cotidianul Libertatea din 31 mai 2016. În introducerea articolului se spune: „Ucigaşul care, acum câteva zile, a hăcuit-o pe Adriana Farcaş într-un butic din inima Constanţei are, spun specialiştii, violenţa în sânge. Episoadele bahice pigmentate cu atacuri verbale şi fizice îndreptate asupra cunoscuţilor, perioade în care cuţitul nu-i lipsea de la cingătoare, dar şi o încercare eşuată de a se sinucide marchează trecutul nu foarte îndepărtat al zugravului Nicolae Filimon.”
Aşadar, acest individ a ucis un om „pentru un pachet de ţigări”. Adevărul este că, aşa cum se spune în articol, „Pachetul de ţigări a fost doar motivul care i-a activat subconştientul încărcat de furie”. De fapt, o altă afirmaţie precizează că acest dezechilibrat „are violenţa în sânge”, făcând astfel aluzie la teoria conform căreia criminalitatea se transmite genetic. Şi ca o dovadă, un alt citat vine să completeze afirmaţia: „Ar putea fi o trăsătură morbidă de familie pe linie genetică”. Ca argument se aduce ideea că şi tatăl criminalului „s-a sinucis în urmă cu ceva timp” prin spânzurare.
Criminalul în cauză nu este doar un „personaj depresivo-violent”, ci şi un laş. Şi nici nu poate fi catalogat ca un om care nu ştie ce face, din moment ce imediat după crimă a părăsit locul faptei (deci ştia ce-a făcut) şi a încercat să fugă în Italia.
Şi ca el încă sunt destui pe lumea asta, şi nu doar bărbaţi, ci şi femei, tineri sau chiar şi copii. E greu să te fereşti de ei, căci nu ştii când acţionează, mai ales când stările lor psihice sunt alimentate de alcool, de ură, de invidie, de frică sau de alte cauze. De aceea societatea, cu instituţiile ei specializate, trebuie să acorde atenţie în primul rând înlăturării cauzelor care creează situaţiile.
Afaceristul. Un tip inteligent şi descurcăreţ, dar profitor, lacom şi viclean, cu trăsături de vultur şi păianjen, gata oricând în aşteptarea prăzii. Nu contează ierarhia socială, pentru că astfel de personaje găseşti şi sus şi jos. Odată ce patima îmbogăţirii i-a cuprins, conştiinţa şi omenia dispar din orizontul lor, pe principiul că „în afaceri trebuie să fii nemilos” sau că în afaceri nu-şi au loc sentimentele, căci ele pot fi dăunătoare. Aceşti indivizi te fură cu zâmbete frumoase şi vorbe dulci menite a-ţi capta şi distrage atenţia pentru a nu vedea ce se ascunde de fapt în spatele lor. Vom ilustra cu două exemple.
Primul exemplu este luat din sferele mai înalte ale societăţii româneşti de după 1989 şi este sugerat de titlul unei ştiri: „Remus Truică şi Paul Lmbrino, trimişi în judecată de dosarul retrocedărilor ilegale”, apărută în ziarul „Click!” din 19 mai 2016. Acuzaţiile care li se aduc celor doi, aflaţi în arest la domiciliu: „sunt acuzaţi între altele de trafic de influenţă, spălare de bani şi cumpărare de influenţă”. Ştirea precizează: „Procurorii DNA au trimis în judecată dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa. În acest caz sunt inculpaţi omul de afaceri Remus Truică, Paul Lambrino şi jurnalistul Dan Andronic. De asemenea, au mai fost trimişi în judecată trei oameni de afaceri din Israel, inclusiv Benyamin Steinmetz, unul dintre cei mai bogaţi israelieni, scrie news.ro”. Deci o afacere cu implicaţii internaţionale, pusă la cale de oameni bogaţi, dar cărora nu le ajungea bogăţia, vrând să fie şi mai bogaţi, că aşa le stă bine celor lacomi. Dar ce căuta acolo, în acel grup infracţional, un jurnalist de renume precum Dan Andronic, când misiunea lui este de „a da pe faţă” matrapazlâcurile unor indivizi certaţi cu legea, acest lucru este mai greu de înţeles; probabil vroia să se reprofileze şi să ajungă şi el „afacerist”. Bine că Ochiul Legii veghează…
Coborând mai jos, întâlnim nişte trepăduşi gata „să-şi ia zborul” spre afaceri mai mari, aşa cum ne pune în alertă o altă ştire din aceeaşi publicaţie: „Au vândut 171 kg de caise şi nectarine toxice din Turcia”. Astfel suntem înştiinţaţi că „Săptămâna trecută, inspectorii veterinari au descoperit în mai multe depozite caise şi nectarine aduse din Turcia care conţineau reziduri de pesticide peste limitele permise”. Se mai spune că o parte din aceste produse au fost vândute, restul confiscate şi distruse. Dar ce se întâmplă cu cele consumate deja?! Mai aflăm că „Substanţa toxică este folosită şi la culturi de sfeclă de zahăr, mere, struguri, pere, castraveţi, dovlecei”, deci poftă bună, dragi consumatori, căci numai o mică parte din produsele importate pe care le consumăm sunt „curate”. Şi te mai miri de atâtea boli care ne macină! Ştirea începe cu următoarele cuvinte: „Nu le pasă că ne-ar putea îmbolnăvi grav.” Şi chiar nu le pasă, fiindcă le pasă doar de cât câştigă ei. Însă aici, referitor la afirmaţia „care conţineau reziduri peste limitele admise”, se mai poate pune o întrebare: de ce există „limite admise”. Înseamnă că peste sau sub limite, toxicitatea tot există, iar noi o înghiţim… Păi nu e mai bine să ne cultivăm noi legumele şi fructele prin grădinile noastre, fără să mai folosim atâtea pesticide?! Deh, parcă s-a mai lenevit şi ţăranul român (pardon, acum i se spune fermier), şi prea s-a obişnuit să cumpere el însuşi produsele de la supermarketuri, pe măsură ce populaţia se urbanizează.
Amăgitorul. Este un tip inteligent şi stilat, care pare a trata lucrurile cu toată seriozitatea şi sinceritatea, însă misiunea lui este de „a-ţi fura ochii”, adică a te face să vezi ce nu este, a te amăgi cu promisiuni deşarte, care „s-ar putea realiza”… „numai dacă…”… Acest tip de oameni sunt scoşi la înaintare la confruntarea cu mulţimile, atunci când tensiunea socială creşte…
Sub titlul „Pensionarii nu vor primi bani mai mulţi anul acesta” găsim un articol semnat de Radu Nistor şi publicat în ziarul Libertatea din 24 mai 2016, în care „Ministrul muncii susţine că iniţiativele de majorare a pensiilor sunt bune, dar nu există finanţare”. Din spusele ministrului rezultă că „pensiile vor creşte atunci când statul va avea destui bani pentru acest lucru”. Şi fără să vrem în faţa ochilor ne apare caricatura în care stăpânul stă pe un măgar şi ţine în mână un băţ mai lung care are la capăt un smoc de verdeaţă. Şi cum bietul măgar vede mereu verdeaţa în faţa lui şi vrând s-o ajungă, tot înaintează cărând greutatea în spinare, însă e de înţeles că nu mai ajunge niciodată să mânânce iarba, fiindcă după un timp moare pe drum. Şi uite-aşa sunt amăgiţi şi oamenii de pe un an pe altul.
Agricultorul. Nu ne referim aici la agricultorul clasic din romanele lui Rebreanu, care era „legat” de pământ şi trudea toată viaţa muncindu-l pentru a scoate produsele necesare traiului zilnic, ci la agricultorul „modern”, care mai mult sau mai puţin nevoit îşi cumpără hrana de la supermarketuri. Pentru unii chiar că nu mai merită „munca câmpului” în condiţiile actuale, alţii sunt nevoiţi de împrejurări să se adapteze noilor obiceiuri, iar o categorie mai mică de foşti agricultori chiar a devenit prea comodă ca să se ocupe cu munca grea din agricultură şi preferă să ia „totul de-a gata” din rafturile magazinelor; de fapt acestora nici măcar nu le pasă dacă hrana pe care o cumpără este naturală sau îmbâcsită de E-uri şi pesticide aduse din alte ţări.
Sub titlul „Până şi ţăranii cumpără mâncare adusă din import”, putem citi un articol semnat de Dan Străuţ şi publicat în cotidianul naţional Adevărul nr.7547 din 31 mai 2016, în introducerea căruia găsim următorul text: „Necesarul de consum al familiilor din micile gospodării rurale depăşeşte producţia din propria grădină chiar şi la tradiţionalele fructe, legume şi alte produse agricole, astfel că ţăranii ajung să le cumpere tot de la retaileri, pe lângă alimentele de bază. Iar comercianţii se aprovizionează cu precădere din inport.” Se încearcă mai multe explicaţii cu privire la acest fenomen, dintre care una ni se pare mai obiectivă şi aparţine lui Costel Olteanu, preşedintele Uniunii Patronatelor cu Capital Privat: „Orice gospodărie care administrează mai puţin de trei hectare de pământ ajunge inevitabil aici, pentru că pe o suprafaţă mai mică nu poţi obţine decât culturi forţate. Şansa acestor gospodării ar fi solariile şi verdeţurile”. Numai că pe măsură ce atracţia pentru pământ devine tot mai slabă şi mulţi dintre tinerii şcoliţi la oraş nu mai doresc să se întoarcă în mediul rural, unele sate sunt chiar părăsite, altele au o populaţie îmbătrânită şi deci viitorul nu se arată prea roz. Poate se cere şi în sectorul agricol o altă viziune, prin care Agricultura românească să se revigoreze şi să capete „strălucire”, căci până la urmă ea este cea care trebuie să asigure hrana oamenilor. În ceea ce priveşte importurile, acestea ar trebui reduse şi promovate în schimb produsele autohtone de bună calitate.
Ambiţiosul. Hotărât, harnic şi pus pe fapte mari, el nu cedează în faţa greutăţilor şi vâsleşte continuu pe râul vieţii, până când o adiere de vânt prielnică umflă pânzele bărcuţei sale ducându-l la un liman fericit. Îl găsim peste tot în lume, iar misiunea lui este să demonstreze că… se poate!
Acelaşi nr.8636 al ziarului Libertatea din 26 mai 2016 ne oferă un exemplu sub titlul „Un bistriţean are un restaurant faimos în Irlanda”. Mai mult o ştire decât un articol propriu-zis, semnată de Gabriel Stoica, în cuvintele introductive informează că „Unul dintre cele mai faimoase restaurante din Irlanda este al unui bistriţean care, după ce a muncit ani buni, şi-a văzut visul împlinit”. Aşa facem cunoştinţă cu un român de 48 de ani, plecat de acasă cu ani în urmă în căutarea visului său şi, ajuns pe meleagurile irlandeze, s-a pus serios pe treabă şi nu s-a lăsat până când n-a ajuns faimos. Ambiţios din cale afară, bistriţeanul nostru, pe nume Adrian Rusan, a ajuns de la ajutor de bucătar la performanţa de a avea propriul restaurant şi de a câştiga numeroase premii, care-i răsplătesc priceperea şi hărnicia. La scurt timp de la deschidere, se spune în finalul articolului, „restaurantul a fost premiat ca fiind cel mai bun restaurant din comitat, iar românul a fost felicitat pentru afacerea sa de însuşi ministrul afacerilor externe din Irlanda, Charles Flanagan”. Aşadar, să-l felicităm şi noi, pe el şi pe toţi cei care-i seamănă şi care, prin eforturile lor susţinute şi prin credinţa în ceea ce fac, ajung după un timp să-şi împlinească visul dorit. Nu este suficient doar să doreşti, ci trebuie să mergi continuu spre ţinta dorită, indiferent de obstacolele ivite în drum, căci obstacolele sunt de fapt pietre de încercare, şi le trec doar cei ambiţioşi şi curajoşi.
Mihai Trifoi
