Echipa Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe se află în această perioadă în Italia, unde efectuează un turneu cu spectacolul „Hotel Miramare”.
Turneul se desfășoară în perioada 13-19 aprilie și cuprinde mai multe reprezentații ale „Hotel Miramare”, în regia lui Riccardo Rombi. Spectacolul, o coproducție internațională dintre TAM și Compania Catalyst din Florența, vine în continuarea coproducțiilor bilingve anuale, cu care TAM și-a obișnuit deja publicul spectator.
„Regia contemporană, înseamnă înainte de toate, rescrierea rolului publicului ca nefiind obiectul prezentării teatrale (și nu a reprezentației, care este termen învechit al burgheziei din anii 1800), ci ca element activ din sistemul scenic. Această prezență, de fapt, modifică necontenit codurile teatrale și, modificându-le, creează condiții pentru experimente artistice continue, capabile să transfere Teatrul în centrul comunicării contemporane. Într-adevăr, imaginând sala unui teatru, în care bărbați și femei, din diferite categorii sociale, asistă la un „ceva” ce propune modele comportamentale mai mult sau mai puțin desuete, este pură cercetare artistică. Hotel Miramare se naște deci, dintr-o ruptură (fractură) și un laborator lingvistic. O fractură care interesează Teatrul, în calitatea sa de povestitor străin și distrat, față de sărăcia existențială a societății contemporane, și un laborator lingvistic, care in schimb, naște din întâlnirea dintre Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe și Compania Catalyst din Florența. Protagonistul spectacolului este, în fapt, Teatrul, ca arhitect experimental, ca element capabil încă să modifice existența acelui dintotdeauna cel mai fragil animal numit Om.” – arăta regizorul Riccardo Rombi.
Spectacolul Hotel „Miramare” a reușit să ajungă la sufletul spectatorilor din Sfântu Gheorghe, Brașov, Covasna, Târgu Mureș, Cluj, dar și din alte orașe din țară și din Italia.
Ana Ciorici COSTACHE
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail