. . Elevii care doresc să învețe dansuri populare se pot înscrie la cursurile organizate în cadrul Căminului Cultural Sita Buzăului.
Cursurile, organizate periodic, se adresează persoanelor cu vârsta cuprinsă între 8 și 16 ani, și au loc o dată sau de două ori pe săptămână, a declarat ieri directorul Căminului Cultural Sita Buzăului, Daniel Neagoe.
„Organizăm aceste cursuri periodic. Cam la patru ani formăm câte o generație de copii (…). Prima grupă coordonată de mine a pornit în anul 2007 (…). Cei care au rămas alături de noi sunt protagoniștii ansamblului <<Brâulețul>>. Deci, avem două generații și încercăm să găsim copiii talentați care să ducă mai departe tradiția.” – a declarat directorul Daniel Neagoe.
Potrivit acestuia, cursurile sunt gratuite și au loc în incinta Căminului Cultural, timp de două ore, o dată sau de două ori pe săptămână.
Înscrierile pentru o nouă serie de cursanți au început recent. Sâmbătă a avut loc prima întâlnire cu personele interesate, peste 30 la număr. Cei interesați să participe la cursuri trebuie să se grăbească să se înscrie, a transmis directorul Căminului Cultural Sita Buzăului, Daniel Neagoe.
„Am făcut public anunțul cu privire la înscrierea la cursuri acum câteva zile și sâmbătă au participat, la prima întâlnire, 32 de copii, de diferite vârste, și încă se mai înscriu. Probabil că o să prelungim perioada de înscrieri cu încă două sau trei săptămâni și ulterior vom închide lista (…). Pe această cale fac și apel către părinții care sunt interesați de aceste cursuri, să se grăbească să își înscrie copiii”. – a spus directorul Daniel Neagoe.
Acesta a menționat că primele dansuri pe care cursanții le vor învăța vor fi cele locale și că acestui demers i s-a alăturat prof. Rodica Boieru.
„Primele dansuri pe care le promovăm -și e normal să fie așa – sunt dansurile locale (…). Nu sunt neapărat cele mai ușoare, (…) dar așa mi se pare normal, ca primii pași de dans să îi facă învățând dansurile locale. Ulterior, cei care vor fi dornici, talentați, cei care își vor descoperi talentul în acest sens, vor fi promovați și încet, încet, vor intra în grupa celor mari, ca să avem continuitate. Și adaug aici, că de fapt (…) eu sunt doar coordonator. În spatele acestor cursuri stă prof. Rodica Boieru. Dânsa se va ocupa de copii – este coregrafa Ansamblului nostru (n.r. – „Brâulețul”) și împreună lucrăm, împreună facem tot ceea ce se vede acolo (…). Încercăm să ducem tradiția mai departe, aceasta este menirea noastră, a Căminelor Culturale, de a nu lăsa să se piardă obiceiurile și portul tradițional. ” – a spus directorul Căminului Cultural Sita Buzăului, Daniel Neagoe.
Ana Alina Costache
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail