Un număr tot mai mare de mame minore dau naştere unor copii care, ulterior ajung inevitabil în sistemul naţional al asistenţei sociale. Cum funcţionează ajută acest sistem? Cum sunt copiii ajutaţi? Cine sunt aceşti copii nedoriţi, plimbaţi de la asistent maternal la altul, de la instituţie la alta? În prezentul material mi-am propus să răspund unor întrebări la are nu primim mereu răspunsul.
În anul 2013, numărul mamelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani, dar care au dat naştere unui copil la Spitalul de Urgenţe din Sfântu Gheorghe, a ajuns la 89, cu 6 mame minore mai mult decât în anul precedent. Nu pare o diferenţă mare, însă natural ar fi ca acest număr să scadă, având în vedere că beneficiem de statutul de ţară membră a Uniunii Europene, că suntem o ţară în care 30% din populaţie deţine un smartphone, că suntem în top 3 la viteza de descărcare a datelor de pe internet sau că avem mai multe calculatoare conectate la internet decât toalete în casă.
Aud tot mai multe persoane că se plâng de situaţia României cauzată de rromii care procreează necontrolat doar ca să primească alocaţia de creştere a copilului de 200 de lei în primii doi ani, dar nu prea am auzit oameni care să se întrebe cum să ajute ca această situaţie să se schimbe. Ce putem face noi?
Ca să înţelegeţi gravitatea problemei, dorim să vă facem o mică detaliere a mamelor minore care au născut la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Fogolyán Kristóf”, din Sfântu Gheorghe, pe vârste, aşa cum a prezentat-o managerul general al instituţiei, Nagy Andras Robert: mame minore care se aflau la primul copil: sub 14 ani au fost 7 persoane, între 15 şi 16 ani – 23 de persoane, iar între 17 şi 18 ani – 34 de persoane ; mame minore care se aflau la cel de-al doilea copil: între 15 şi 16 ani – 13 persoane, iar între 17 şi 18 ani – 7 persoane ; mame minore aflate la cel de-al treilea copil: între 15 şi 16 ani – 1 persoană, iar între 17 şi 18 ani – 2 persoane.
Cele mai multe mame sub vârsta de 18 ani sunt din localităţile Araci, Vâlcele ori Hetea, provenind din familii dezorganizate sau cu o situaţie materială precară, la care nici informaţiile şi nici oamenii nu ajung foarte des.
Conform unei statistici prezentate de domnul Andras Nagy Robert, pe mapamond, zonele cu cele mai multe mame minore raportate la numărul de 1000 de mame sunt: Africa cu 143 de mame, SUA cu 52 de mame minore, Marea Britanie cu 31, Canada cu 20 mame minore, Germania cu 11, Franţa cu 9 mame minore şi Suedia cu 7 mame minore din 1000.
30 de copii ai nimănui, în spitale
Anul trecut, în judeţul Covasna 30 de mame au decis să îşi abandoneze copiii în maternitate. Managerul spitalului „Dr. Fogolyán Kristóf” explică că aceste femei nu au educaţie sexuală aproape deloc, unele dintre ele susţinând că sunt …virgine, chiar şi după ce au născut. Este o situaţie comico-dramatică, dar cine are grijă ca aceste femei să primească un minimum de informaţie despre ce înseamnă educaţia sexuală?
Din cauza birocraţiei dar şi din cauza lipsei personalului, copiii abandonaţi în spital ajung să fie externaţi abia după 4 luni, timp în care se cheltuie sume de bani ce ar putea avea alte destinaţii: „Este mut spus că este afectată activitatea spitalului prin prezenţa lor. Consumă din resursele noastre, pentru că în 4 luni de zile, dacă este păstrat aici un copil abandonat, este o cheltuială pentru noi toţi. Cel mai mult costă scutecele pe care le foloseşte un nou născut”, a punctat domnul Andras Nagy Robert.
Ca să înţeleg de ce aceşti copii ocupă paturile spitalului atâtea luni de zile, şi de ce nu sunt preluaţi mai repede, am luat legătura cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Covasna.
„Legislația în domeniu, atât Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, dar și Ordinul nr. 756/2005, reglementează clar atribuțiile și competențele instituțiilor responsabile în acest domeniu. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului trebuie să verifice fiecare sesizare, să consilieze mama/părinții copilului cu privire la importanța creșterii lui în familie. În cursul acestor demersuri de prevenire a instituționalizării se fac verificări pe teren de către persoana responsabilă desemnată de către Direcție, se întocmește un dosar al copilului, se adună informații de la autoritățile locale etc. În urma eforturilor depuse, în anul 2013, din cei 30 de copii părăsiți în spital doar 18 au fost instituționalizați, iar 12 au fost reintegrați în familiile lor biologice”, a explicat Szász Katalin Melinda, Director general adjunct al DGASPC Covasna.
Potrivit prevederilor legale, minorii sub doi ani care au fost abandonaţi de către părinţi, nu pot fi plasaţi într-un centru rezidenţial, încercându-se plasarea lor în cadrul familiei extinse a copilului care să asigure creşterea şi îngrijirea copilului. Acest lucru înseamnă că toate rudele copilului sunt căutate şi verificate, în vederea încredinţării copilului, iar dacă acestea nu dispun de resurse, condiţii ori voinţă să preia minorul, acesta este încredinţat unui asistent maternal. În momentul de faţă, pe terotoriul judeţului există 150 de angajaţi asistenţi maternali care au în grijă 304 copii.
De ce nu sunt asistenţi maternali?
DGASPC Covasna are în momentul de faţă 40 de posturi libere de asistent maternal profesionist, trimestrial fiind angajate doar 1-2 persoane, deoarece nu întrunesc condiţiile cerute de lege. Între timp, munca solicitantă depusă îi determină pe multi asistenţi maternali să renunţe la profesie, ori ajung la vârsta de pensionare, aşa că aceştia trebuie supliniţi.
„Am început acum 14 ani, când am luat-o pe cea mare, apoi după trei ani am primit-o şi pe cea mică, care avea doar 6 săptămâni. Era o mână de om, neajutorată, care nu avea nicio şansă în sistemul astă, puţin cam prost gândit. Din afară lumea crede că e uşor: stai acasă şi mai arunci câte un ochi la copil. Vreau să îţi zic că nu e aşa. Să creşti un copil, care, pe deasupra nu este al tău şi să ştii că pentru o zgârietură eşti tras la răspundere, este foarte solicitant. Încerci să îl educi cum poţi mai bine, dar te izbeşti, la un moment dat de refuzul copilului, spunând că nu eşti părintele lui şi că nu ai niciun drept asupra vieţii lui. Ce faci în momente ca astea? Nimic. Nu poţi să-l pedepseşti, şi nu mă refer la pedepse aspre, mă refer la pedepse de genul: „stai la colţ!”. Nu încape vorbă de aşa ceva. Nu ai voie să ridici tonul al copil, nu mai vorbim de o palmă la fund. Plus că anual trebuie să dăm teste şi testări”, a povestit doamna E. care are în grijă două fete.
Cele mai mari minusuri sunt de ordin financiar, din câte a povestit doamna E. Statul oferă o sumă destul de mică pentru echiparea copilului de şcoală, iar ceilalţi bani, pentru mâncare şi îmbrăcăminte ori cele necesare, ajung trimestrial, câte 300 de lei pentru 2 copii. După un calcul simplu, reiese o sumă de 50 de lei pe lună, pentru fiecare copil. Despre salariu nici nu a vrut să mai vorbească, spunând că “se duce tot pentru fete. Din 900 de lei, având în vedere că pentru ele nu ne dau mare lucru, ce să fac. Norocul nostru este că stăm la casă şi mai pui un cartof, o ceapă, mai ai o găină şi nu ai cheltuielile de la bloc, dar şi aşa, nu-ţi rămâne nimic. Nu e un loc de muncă după care să te îmbogăţeşti”, a completat femeia.
Adopţiile merg greu
În ceea ce priveşte adopţiile, anual se finalizează 8-9 cazuri, conform declaraţiei doamnei director Szász Katalin Melinda. Birocraţia, dar şi etapele care trebuie parcurse, îngreunează procesul de adopţie al copilului: „Trebuie știut că întreaga procedură de adopție durează, conține mai multe etape care trebuie parcurse, fiecare fază înseamnă în același timp un proces în fața instanței de judecată. Există cereri și din partea familiilor din alte județe, dar în special pentru copiii care nu sunt adoptați în județ, adică nu există o familie potrivită pentru ei în județul nostru. Probabil că nu este cunoscut pentru publicul larg faptul că potrivirea teoretică inițială dintre copiii adoptabili și familiile potențial adoptatoare se realizează cu ajutorul unei baze de date naționale care conține caracteristicile copiilor și a familiilor.”
Revin cu întrebarea: Cine ar trebui să se implice mai mult în educarea acestor femei? Pe cine aşteptăm, dar mai ales, cât mai aşteptăm?
Maricela Dan
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail