Școala Gimnazială ,,Mihail Sadoveanu” Întorsura Buzăului a încheiat vineri, 20 mai manifestările prilejuite de programul internațional ERASMUS+ ”STORYTELLING IS AN ART”, în parteneriat cu alte 5 țări europene – Italia, Lituania, Bulgaria, Malta și Turcia; coordonator, prof. Angelica Leu, alături de echipa principală de proiect: Adela Stroie – director, Monica Stoica – consilier școlar, Georgiana Bularca, Ioana Boiciuc, Simona Drecea, Mircea Morar.

Proiectul a vizat mai multe obiective:

  • Cultivarea creativității și a gândirii critice;
  • Dezvoltarea competențelor lingvistice, de  comunicare în limba engleză;
  • Proiectarea unui set de metode și mijloace operative în ceea ce privește arta de a spune povești;
  • Cultivarea respectului și a acceptării interculturale;
  • Oferirea de perspective pentru progresul profesional al cadrelor didactice;
  • Dezvoltarea dimensiunii europene a curriculum-ului și a mobilității, dincolo de granițe;
  • Dezvoltarea lucrului în echipă- elevi și cadre didactice.

 

Ultima mobilitate s-a desfășurat în perioada 16-20 mai 2022,  în România, în regim blended – atât fizic, cât și online. Bulgaria și Lituania au fost reprezentate fizic de cinci cadre didactice, iar celelalte 3 țări – Italia, Malta și Turcia au participat online la activitățile stabilite.

16 mai:

  • Povești și legende- turul Brașovului, cu accentul pus pe obiectivele care vizează istoria locului, printre care amintim Prima Școală Românească și Biserica Neagră;
  • Ateliere de lucru online coordonate de prof. Angelica Leu și susținute de mai multe cadre didactice o serie de prezentări: a României, a orașului Întorsura Buzăului, a sistemului educațional românesc, dar și a școlii – gazdă. Partenerii din proiect au avut astfel ocazia să cunoască toposuri, aspecte de istorie locală și națională, repere și principii ale învățământului românesc actual, obiceiuri și tradiții etc.

17 mai:

  • Activitățile programate s-au desfășurat în școala- gazdă și au vizat domeniile: tradiție și folclor, expoziție de desen și pictură, workshop dedicat scrisului de mână.

Prima activitate – un program artistic susținut de elevii din gimnaziu s-a desfășurat sub forma unui ,,colaj” de melodii autentice.

Expoziția de pictură și desen a fost realizată cu sprijinul elevilor din învățământul primar și gimnazial, coordonați fiind de învățători, diriginți și cadre didactice. Sala ERASMUS+ dedicată proiectului a fost ,,mobilată” cu creațiile copiilor mai mici și mai mari. Tematica expunerilor s-a realizat prin tehnici diferite, de la utilizarea creionului și până la pictură în vopsele acrilice.

Un workshop reușit a constat în readucerea în prim – plan a artei scrisului de mână. În acest sens, Muzeul ”Carpaților Răsăriteni” din Sfântu Gheorghe, alături de învățătoarele și elevii clasei a II-a A Step by Step au experimentat scrisul cu penița și cu pana pe hârtie de pergament. Scrisul a cuprins povești românești populare și culte.

Ziua s-a încheiat cu un atelier online, de data aceasta cuprinzând finalitățile și produsele realizate în cadrul proiectului de fiecare școală- partener.

18 mai:

  • O nouă vizită, însoțită de un atelier de pictură pe obiecte neconvenționale s-a desfășurat la cele două grădinițe din cadrul Școlii Gimnaziale ,,Mihail Sadoveanu”: Grădinița cu program normal și Grădinița cu program prelungit.
  • Vizite la Lacul Siriu, respectiv Vama Buzăului, alături de câte o prezentare a legendelor și poveștilor locurilor.

19 mai:

  • O zi cu noi istorisiri: poveștile castelului Bran și cele din ,,Valea cu povești” au manifestat interes din partea vizitatorilor. Fie că citiseră despre locuri, fie că au vizionat anumite documentare, nu s-a comparat cu experimentarea ”pe viu” a misterelor obiectivelor.

Ziua s-a încheiat cu mai multe prezentări cu tematică tradițională: tehnici de pictură pe hârtie, pe pânză, pe ouă sau pe alte obiecte neconvenționale și obiecte religioase aparținând diverselor regiuni românești; diferitele tehnici de pictură au fost experimentate de elevii școlii-gazdă, îndrumați fiind de dl Popica Marian – pictor al locului, de doamna Datcu Anca sau de cadre didactice din ciclul preșcolar și primar.

20 mai:

  • Ultima zi de proiect a vizat atât domeniul cultural-artistic, cât și cel de socializare-cunoaștere a autorităților locale. În prima parte a zilei, s-a desfășurat un nou atelier de pictură, de data aceasta pe linguri de lemn, la care au participat cadrele didactice din proiect, alături de elevi de gimnaziu. Lingurile pictate au fost expuse în aceeași sală dedicată proiectului, alături de celelalte produse rezultate în cadrul atelierelor de lucru.
  • Tot de domeniul cultural a ținut și vizita întreprinsă la Catedrala din orașul Întorsura Buzăului. Alături de preotul- paroh Ciprian Popica vizitatorii au putut afla despre istoria lăcașurilor de cult din zonă și ritualurile religioase specifice.
  • Vizita la Primăria orașului Întorsura Buzăului a avut drept scop întâlnirea cu autoritățile locale, în special cu primarul Raul Urdă. S-a socializat, s-au oferit informații despre administrația locală, despre obiectivele strategice ale acesteia, pe termen mediu și lung.

Programul vizitei s-a încheiat cu prezentarea impresiilor legate de implementarea proiectului, dar mai ales despre sustenabilitatea acestuia. Feedbackul dat de parteneri a demonstrat că obiectivele proiectului s-au atins în foarte mare măsură, partenerii    manifestându-și interesul pentru o nouă colaborare, vizând și alte tematici: societatea informațională, prevenirea abandonului școlar, joburile viitorului etc.

Autor: învățător, Ioana Boiciuc

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail