Proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, sesiunea 2018, se va organiza săptămâna viitoare, în data de 11 iulie 2018, la Liceul Tehnologic „Puskas Tivadar” din Sfântu Gheorghe ( situat în strada Pescarilor, nr. 41), au informat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna.
Candidații admiși pentru proba scrisă vor trebui să fie prezenți în sala de concurs, cel mai devreme la ora 8.00, și cel mai târziu la ora 9.00. Proba scrisă se va derula începând cu ora 10.00, a transmis, ieri IȘJ Covasna, prin intermediul site-ului instituției. Conform aceleiași surse, candidații care nu vor fi prezenți în sală înainte de a fi deschis plicul cu subiecte nu vor mai putea susține proba scrisă.
După primirea subiectelor de concurs de către candidați, durata de redactare este de patru ore. Pentru redactarea lucrărilor, ei vor folosi cerneală sau pix cu pasta de culoare albastră, iar desenele/graficele vor putea fi executate și cu creionul negru. Trebuie reținut faptul că este interzisă utilizarea instrumentelor de scris (stilou, pix) a căror cerneală se poate șterge
Identitatea acestora va fi certificată prin buletin / carte/ adeverință de identitate sau pașaport.
În toate sălile de concurs vor fi instalate camere video de supraveghere, au informat reprezentanții IȘJ Covasna.
Potrivit acestora, „candidații nu pot avea asupra lor, în sala de examen, obiecte sau materiale din următoarele categorii: genți, poșete, ziare, reviste, cărți, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau orice alte mijloace care intermediază / facilitează comunicarea la distanță, precum și alte obiecte/ materiale a căror utilizare afectează desfășurarea examenului în condiții de legalitate, echitate și obiectivitate. Materialele și/sau obiectele nepermise vor fi depuse în sala de depozitare a obiectelor personale, înainte de intrarea în examen. Candidații care introduc în sala de examen materiale nepermise, din categoria acelora menționate sau compatibile cu acelea, chiar dacă nu le utilizează în momentul în care sunt depistați, sunt eliminați din examen pentru tentativă de fraudă.”
Candidații eliminați din concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu sunt repartizați pe posturi didactice / catedre în anul școlar 2018- 2019. – au transmis reprezentanții IȘJ Covasna.
Peste 280 de candidați din județ, așteptați la proba scrisă
Pentru concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate – sesiunea 2018, în județul Covasna au fost depuse 301 dosare, dintre care au fost acceptate 297. În urma finalizării inspecțiilor speciale la clasă/probelor practice, la probă scrisă vor fi repartizați 281 candidați – arată datele oferite de reprezentanții IȘJ Covasna.
Ana Ciorici Costache
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail