Municipiul Miercurea-Ciuc a fost înscris la un prestigios concurs internaţional de horticultură, nominalizarea fiind făcută de către Primăria oraşului.

„Ne-am înscris în competiţia Entente Florale Europe – Concursul european al oraşelor şi satelor, fiind singura localitate din ţară care participă. Scopul nostru este să creştem reputaţia europeană a municipiului şi să facem noi demersuri pentru comunitatea noastră şi pentru dezvoltarea turismului. Association Européenne pour le Fleurissement et le Paysage (AEFP) este o organizaţie internaţională care organizează acest concurs de mediu de 49 de ani. Iniţial, accentul a fost pus pe frumuseţea spaţiilor publice şi a mediului înconjurător, dar schimbările constante din lume au determinat reevaluarea şi modernizarea competiţiei. Astăzi, juriul internaţional acordă recunoaşteri comunităţilor participante pe baza unui set extins de criterii”, se arată într-un comunicat transmis de Primăria Miercurea-Ciuc.

Potrivit sursei citate, în această săptămână, viceprimarul municipiului Miercurea-Ciuc, Bors Béla, directorul executiv al Direcţiei floricole, Csilla Burista, şi consilierul Xántus Szidónia au avut o primă întâlnire cu reprezentanţii organizatorilor, în care au fost prezentate detaliile competiţiei şi criteriile de jurizare.

„Evaluarea va lua în considerare strategiile administraţiei locale, planurile de urbanism, programele de dezvoltare a zonelor verzi şi de protecţie a mediului, precum şi eforturile pentru o dezvoltare durabilă, gestionarea modernă a deşeurilor, conservarea şi îmbogăţirea patrimoniului construit şi natural. Un accent deosebit va fi pus pe crearea unui mediu curat şi îngrijit, decorat cu flori şi plante verzi, care să facă oraşul atrăgător şi locuibil pentru generaţiile viitoare. Conform calendarului competiţiei, juriul de specialitate va vizita şi va evalua oraşul nostru până în iulie”, se menţionează în comunicatul citat.

Totodată, se subliniază că locuitorii oraşului pot juca un rol semnificativ în această competiţie.

„Pe această cale, încurajăm comunitatea locală să se implice activ în demersurile noastre privind acest concurs, deoarece doar prin eforturi comune putem înfrumuseţa municipiul nostru. Competiţia oferă o oportunitate excelentă de prezentare a oraşului în faţa comunităţii europene”, precizează Primăria Miercurea-Ciuc.

Rezultatele concursului vor fi anunţate în luna septembrie.

Gina Ştefan/AGERPRES

Sursa foto: szereda.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail