Natura vorbește prin și despre oameni, iar Iacob Borzoș este o dovadă în acest sens. În micul atelier al sculptorului din comuna Vâlcele, lemnul prinde viață. Sute de lucrări, de dimensiuni variate și fiecare având impregnat suflet și har, a creat vâlceleanul în aproape patru decenii de activitate.
Sculptează din 1973, ca la un semn, și nu va uita niciodată prima lucrare: o statuetă amplă, în care a reprezentat momente din viață – și despre care nu îi este ușor să vorbească. Am putea spune că, astfel, lemnul și-a ales omul prin care să grăiască:
„Cum am început să sculptez? Vă spun, dar îmi este tare greu… în 1973 m-am apucat… atunci mi s-a născut fata, în ziua în care m-am apucat. Soția mea era aici, acasă, iar eu eram păstor, după ciurdă. În ziua când fata s-a născut, eu am început să sculptez… ea s-a născut nevăzătoare”- spune Iacob Borzoș, cu durere în glas, și ne prezintă, apoi, o replică a primei sale sculpturi, aflată în atelier: „Aici este <<Luminătorul>> – cel care luminează calea. Aici sunt eu, când eram mic, iar aici – spune, întorcând lucrarea pe altă parte – eu, când am ajuns să sculptez, iar cea pe care o sculptam aici, așa, urâtă cum este – este sărăcia… la sărăcie m-am apucat de sculptat. Iar aici… mama, tata, și ei, săraci. Tata a fost în Război, mama a rămas cu trei copii acasă…” – ne spune privind lucrarea și călătorind cu gândul, în copilărie. O copilărie destul de grea, dar și cu momente frumoase:
„M-am născut aici, în Vâlcele. Am avut o copilărie destul de grea. Eram săraci, săraci, dar copiii sunt copii. Am avut multe momente frumoase”- mărturisește Iacob Borzoș.
Este singurul din familie care sculptează și în fața căruia trunchiurile de copaci, martori ai unor povești nespuse, nu mai au niciun secret. Cu bucurie în glas și pe chip, ne prezintă, apoi, fiecare lucrare pe care o are expusă în încăperea de lângă atelier. Sculpturi deosebite, fiecare purtând o poveste, statuete realizate cu atenție de Iacob Borzoș până la cele mai mici detalii: Alexandru Ioan Cuza, Carol I, păstori, un june al Brașovului, animale, statuete reprezentând momente din viața satului, momente din Război, sunt doar câteva dintre cele expuse în încăpere. Sculptează cu plăcere orice. Și totul, din imaginație. La bancul de lucru, trăirile curg, iar mâna merge de la sine, ghidată de cel de Sus.
„Greu? Nu…Este lucru mult, dar nu mi-e greu. (…) Să sculptez este cea mai mare plăcere a mea! Cum îmi place de tare a ciopli, nu îmi place nimic (…). Am răbdare mare, iar lucrările mele nu sunt realizate după fotografii. Dacă chiar am comenzi în acest sens și trebuie să realizez o lucrare după fotografie, o fac, dar, altfel, nu, ci…din minte.”- spune Iacob Borzoș. Lucrările sale au fost, de-a lungul vremii, premiate la concursuri și la evenimente de profil, pe pereții încăperii putând fi văzute numeroase diplome în acest sens.
Iubește natura, iar aceasta îl răsplătește, scoțându-i în cale frumuseți. În încăperea plină cu comori, Iacob păstrează și felurite pietre, cu forme deosebite. Ni le prezintă și pe acestea:
„Uitați: asta e piatră de aruncat? (spune, arătând spre una dintre pietrele expuse). Aici se vede chipul uman, părul, mâinile…”- spune Iacob, apoi se întoarce către statuetele și lucrările din lemn.
A realizat și poate realiza și piese de mobilier, troițe, accesorii de uz casnic și chiar și instrumente muzicale și în fiecare lucrare a pus suflet.
„Am lucrări până la cele mai complicate! Cândva, am lucrat la mobilă sculptată, pentru ruși și pentru Brazilia. (…) Am sute de lucrări, realizate în decursul anilor.”- a mai spus Iacob.
A avut și expoziții: în Sfântu Gheorghe, în Brașov, în București și chiar și, cândva, în străinătate. Astăzi, însă, vremurile s-au schimbat, iar progresul tehnologic impune schimbări și în ceea ce privește promovarea unor astfel de lucrări. Iacob Borzoș este, însă, dispus să accepte aceste schimbări, provocări, iar sufletul și ușa atelierului său sunt deschise tuturor iubitorilor de sculptură, de artă. I-ar plăcea să facă demonstrații de sculptură sau chiar și ateliere pentru cei interesați, pentru ca acest meșteșug să fie valorificat și să nu se piardă.
„Pe timpul lui Ceaușescu era altfel. Astăzi, parcă nu prea se mai pune preț pe astfel de lucruri. Și nu mă refer doar la lucrările mele, ci în general (…). Cândva, lucrările acestea erau prețuite. Nu aveam timp pentru a lucra atât cât mi se solicita. Astăzi, nu mai e așa…”- spune Iacob Borzoș. Speră, însă, că situația se va schimba.
„Este important să nu se piardă acest meșteșug, și nu doar sculptura; să nu se piardă aceste valori. Oamenii cu putere de decizie, cu funcții, ar trebui să lupte și pentru acestea!”- a spus Iacob Borzoș. El nu se va opri din sculptat, iar cei care iubesc obiectele din lemn, îl vor putea găsi în satul natal și drag sufletului său: Vâlcele.
Ana Ciorici COSTACHE
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail