Interviu cu fostul prefect al județului Covasna, Sebastian Cucu, candidat la Alegerile Parlamentare-Camera Deputaților, din partea PSD Covasna
Experiența profesională și administrativă pe care a acumulat-o în cadrul Prefecturii Covasna unde lucrează începând cu anul 2002, urcând toate treptele ierarhice până la numirea în funcția de prefect pe care a ocupat-o timp de 6 ani, dar mai ales din dorința de a o pune, în continuare, în sluja cetățenilor, l-a determinat pe Sebastian Cucu să intre în cursa electorală pentru Camera Deputaților, din partea Partidului Social Democrat Covasna, la alegerile Parlamentare din data de 6 decembrie 2020.
În cadrul conferinţei de presă de lansare a candidaturii, susținută în data de 12 noiembrie (https://www.facebook.com/PSDCOVASNA/videos/848159852427970/), Sebastian Cucu a afirmat că nu dorește „să prezinte programe, să-și ia angajamente, să facă chiar promisiuni” cetățenilor județului Covasna, care se vor prezenta la urne, ci că-i asigură pe aceștia că este pregătit să ostenească și să transpire în eventualitatea în care va avea un mandat în Camera Deputaților.
Domnule Sebastian Cucu, încep prin a felicita pentru decizia Dvs de a intra în această competiție electorală, având convingerea că prin munca și zbaterea Dvs o să reușiți să faceți bine locuitorilor județului Covasna.
Ce le puteți spune cititorilor Mesagerul de Covasna cu privirea la candidatura Dvs la Camera Deputaților, din partea Partidului Social Democrat (PSD)?
Nu pot decât să întăresc ceea ce am spus în intervenția pe care ați menționat-o dvs, și-anume că într-adevăr nu pot și nici nu vreau să promit marea cu sarea. Unu la mână că nici nu-mi stă în fire, și doi la mână pentru că știu că nu totul va depinde de mine. Însă, tot ce va depinde de mine voi face, asta pot să spun.
Citeam undeva o maximă/ o replică care mi-a rămas în minte, că „ istoria este imună la efortul individual și că numai efortul colectiv poate să miște lucrurile și să determine evenimentele care rămân sau care fac istoria”. Așa văd și eu lucrurile, și-anume că numai prin efortul colectiv al tuturor celor care vor să facă ceva pentru România, vom putea reuși.
Faceți această afirmație pornind de la această maximă, dar în viața de zi cu zi, cel puțin în Parlamentul țării, fiecare partid merge pe felia lui, pe interesele lui și cu orgoliile membrilor săi. În aceste condiții, cum credeți că se va putea ajunge, în viitorul legislativ, la un efort colectiv de care România chiar are nevoie, mai mult decât oricând, în aceste zile în care nu ne este ușor nouă, cetățenilor ei?
Eu sper ca să fie cât mai mulți în viitorul Parlament care vor gândi ca mine, fie că voi ajunge eu acolo sau nu. Pentru că dacă menținem această gândire cu fiecare cu feuda lui să rezolve o problemă, într-un fel sau altul, în circumscripția de unde vine, lucrurile nu vor merge deloc înainte. Și-atunci, asta este singura soluție! Eu cred că orice candidat care va ajunge să fie membru al Parlamentului României are niște obiective comune pe care nu va putea să le neglijeze. Când vorbim despre infrastructură, educație, spre exemplu, acestea sunt teme pe care va trebui cu toții să ne așezăm, să le discutăm și să le punem pe linia corectă.
Printre ipotezele Dvs de lucru cu care vă îndreptați către Parlamentul României- Camera Deputaților, se numără, în primul rând, învățământul. Astăzi, copiii și cadrele didactice au de suferit urmare a desfășurării activității doar online, din cauza pandemiei de coronavirus. Ce o să se întâmple, în opinia Dvs, cu copiii din țara noastră care au fost privați de dreptul de a fi educați, Dvs venind dintr-o comună în care aveți cea mai mare populație școlară care este privată, la cel mai dureros mod, de dreptul de a învăța?
DA, așa este, și cunoscând realitatea din teren am și pus problema învățământului online în acești termeni, și nu văd decât recuperarea acestui timp pierdut, într-un fel sau altul. Iar dacă vom continua de această manieră, lucrurile se vor adânci în sens negativ. Eu cred că, sigur, trebuie să luăm măsuri cât se poate de aplicate, astfel încât să nu existe riscul îmbolnivirii sau să reducem la minim riscul înbolnăvirii în societate, inclusiv în școală. Dar prețul pe care îl plătim prin închiderea totală a școlilor, este mult prea mare! O soluție de genul celor pe care le-am mai aplicat, de-altfel, în trecut, atunci când aveam, de exemplu, epidemie de gripă sezonieră și s-au închis câteva clase sau o școală pentru o săptămână, pentru două, este altceva. Dar să închizi toate școlile pentru o perioadă – eu o văd determinată, dar nimeni nu a stabilit cu certitudine că după 31 decembrie școala se va deschide- este o mare greșeală.
Acolo unde învățământul online nici măcar nu poate să ajungă,- și acolo unde ajunge este o problemă- practic nu am avut școală anul acesta, începând din luna martie. Ca să nu vă mai spun că în anumite zone și în anumite comunități, inclusiv în comuna Vâlcele, există o problemă mult mai gravă și-anume că mulți copii sunt privați și de acel program „Cornul și laptele”, adică de niște nevoi de bază care nu sunt asigurare la acest moment, deși prin lege li se cuvin.
O altă temă pe care ați abordat-o în conferința de lansare a candidaturii Dvs la Alegeriel Parlamentare din data de 6 decembrie a fost infrastructura, afirmând că o să vă dați silința pentru ca județul Covasna, care se află în zona de legătură dintre provinciile românești, să se transforme într-un hub de infrastructură. Cum vedeți că s-ar putea materializa acest obiectiv, în condițiile în care legislația actuală, stufoasă și anevoiasă, mai degrabă încurcă derularea licitațiilor și atribuirea contractelor de execuție, lucru ce afectează în mod negativ și zona noastră?
Asemenea obiective de infrastructură de interes național sigur că trebuie analizate cu atenție, și inclusiv procedurile care se desfășoară trebuie să fie riguroase. Însă de aicea, până la a fi un instrument care impiedică realizarea lor, e o mare diferență. Și-aici ajungem la o altă chestiune, și-anume numeroasele acte normative care aparent sunt mai puțin interesante pentru opinia publică, pe care mai puțini le cunosc, probabil, dar care, prin modul în care au fost concepute, elaborate, sunt de natură să creeze probleme inclusiv în această zonă. Și-atunci, sigur că o revizuire a acestor acte normative este necesară! Însă, dincolo de asta, cred că este nevoie și de voință politică pentru ca un astfel de obiectiv, de exemplu autostrada Brașov- Bacău, care să ne lege de Moldova, nu se poate realiza dacă nu există voință politică, dincolo de ceea ce înseamnă proceduri necesare pentru realizarea ei. Și, eu am spus, așa văd eu lucrurile, Covasna poate fi elementul de legătură dintre aceste provincii, dar nu neapărat pentru Covasna, ci pentru ce ar putea însemna o astfel de autostradă și pentru țară, și evident cu beneficii pentru județul Covasna.
Să vorbim, un pic, despre tinerii noștri din județ pentru care trebuie găsite soluții legislative, zic eu, pentru ca aceștia să nu mai meargă pe două drumuri paralele, mai ales în ceea ce privește învățământul și cultura, ci să aibă punți comune de comunicare. Credeți că oamenii mari din viitorul Parlament al României vor putea să repare nedreptatea pe care au făcut-o românilor- indiferent de etnie, din județele în care trăiesc etnici maghiari, prin legislația care i-a separat pe copiii și nepoții noștri, și nu numai, pe criterii etnice?
Da, vor trebui să o facă! Și aici am un amendamen în sensul că mă consider printre oamenii tineri sau mici care au avut de suferit de pe urma acestor măsuri, sau mai bine zis a fost norocos fiind cam ultima generație care a avut parte de coeziune în grupurile de tineri. Mă refer la faptul că în liceu- de exemplu eu am absolvit Liceul Economic care, l-a vremea aceea era unul mixt, care era un exemplu ce trebuia urmat și multiplicat.
Deci nu trebuie să inventăm roata. Lucrurile au existat, dar unii le-au stricat, deci trebuie să le reparăm. Dacă nu se va mai putea cu aceste școli mixte, atunci ar trebui să suplinim prin programe extrașcolare care să aducă tinerii împreună pentru că așa este firesc, așa este normal și trebuie să se întâmple.
Din postura de prefect care trebuie să vegheze la respectarea legii, ați luat atitudine atunci când ați sesizat încălcări în materia respectării însemnelor naționale, și nu numai, din partea reprezentanților Unităților Administrativ Teritoriale. Cum credeți că s-ar putea liniști lucrurile și ar putea să devină corecte în ceea ce privește respectul față de însemnele naționale ale Românie?
Într-adevăr, de-a lungul exercitării funcției de prefect am constatat că cei care nu respectă legea în această materie, sau care nu au respectat-o, au fost tocmai autoritățile locale sau reprezentanții autorităților locale. M-aș bucura să existe o învățătură și din această chestiune astfel încât, pe mai departe, să nu se repete aceste greșeli și să se respecte legislația. Însă, pentru a putea face ca lucrurile să fie mult mai clare, într-adevăr trebuie modificată legislația, așa cum de-altfel am și spus-o în diferitele situații, și am și acționat în sensul în care am făcut diferite demersuri pentru modificarea legislației care au rămas, din păcate, fără efect până la acest moment.
Dar și aici e o chestiune simplă: orice stat trebuie să se asigure că însemnele sale sunt respectate pe teritoriul său, nimic mai mult, și asta am făcut și eu!
Care este cel mai important gând cu care porniți către Parlamentul României, prin această candidadură la alegerile din 6 decembrie 2020, din partea Partidului Social Democrat care este pus la colț, tot mai des, ca vinovatul de serviciu pentru toate relele din țară?
DA, e ușor să găsești vinovați! Nu știu cum ar putea să mă găsească pe mine cineva vinovat, ca parte a Partidului Social Democrat. Dar, cu siguranță, o parte de vină pentru cum arată România, astăzi, o avem cu toții, și evident, în special, clasa politică. Exact de asta m-am implicat, ne-am implicat și eu, și domnul Neculae Viorel Radocea, subprefectul meu cum îmi place să spun din perioada în care am ocupat funcția de prefect, pentru a schimba cumva lucrurile. Noi nu am mai făcut politică până în prezent! Credem că experiența nostră profesională poate fi valorificată și poate aduce plusvaloare în Parlamentul României, și de aceea ne dorim să ajungem acolo și nu doar pentru a fi prezenți, ci pentru ca să contăm într-un context național și nu doar într-unul local, cu decizii care să fie valabile și optime pentru întraga țară, inclusiv pentru județul Covasna. A nu se înțelege că nu vom susține interesele punctuale pe probleme care interesează strict județul Covasna și cetățenii acestuia. Este absolut normal dacă de multe ori există blocaje instituționale pe diferite proiecte unde trebuie să te duci să bați la ușă, să întrebi, să tragi de mână anumiți decidenți, cu siguranță că vom face și asta.
Domnule Cucu, nu vreau să iau în calcul absolut deloc posibilitatea ca, după județul Harghita care în actuala legislatură nu are niciun reprezentant al comunității românești în Parlamentul României, și județul Covasna, în viitoarea legislatură, să poată să ajungă în situația de a nu avea reprezentant de etnie română în Legislativul țări, prin slaba participare a votanților la urne. Nu credeți că ar trebui schimbată și legislația electorală ținând cont de faptul că suntem, numeric, puțini români aici, în acest județ din inima țării, și nu numai?
Evident că poate fi modificată și legislația, dar până la alegerile din decembrie nu se poate modifica. Și atunci, pentru a evita o situație de acest gen, este necesar ca să mergem la vot! Știu că actualul context este unul care nu îndeamnă să facem așa ceva, dar pe de altă parte avem și obligația morală să mergem să ne exercităm dreptul la vot, dar în condiții de maximă securitate în ceea ce privește expunerea la infectarea cu virusul SARS-CoV-2. Și prin intermediul Mesagerul de Covasna îi rugăm pe toți alegătorii să își ia toate măsurile de precauție. Dacă vor face asta, cred că nu vor fi probleme, și atunci și prezența la vot poate fi una normală.
Vă doresc succes!
A consemnat Maria Crețu-Graur
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail