Mai puțin de o lună ne desparte de Festivalul coral „George Sbârcea”, organizat de Fundația „Mihai Viteazul” din județul Covasna, evenimentul urmând aceeași linie ca și în anii anteriori: aceea de a promova frumusețea mișcării corale și a valorilor românești, prin muzică și ample manifestări cultural – artistice. La ediția din acest an vor participa îndrăgite coruri din județ, dar și ansambluri corale din afara județului.
Evenimentul a fost inițiat în anul 2012, în memoria lui George Sbârcea, cunoscut şi sub pseudonimul Claude Romano, unul dintre cantautorii şi compozitorii de marcă ai României interbelice.
George Sbârcea s-a născut în 1914, la Toplița, ca fiu al lui Constantin Sbârcea, ultimul medic personal al împăratului Imperiului Austro-Ungar, Carol al IV-lea. În cei 91 de ani de viață a fost compozitor, pianist, jurnalist și muzicolog, lider de orchestră itinerantă, editor de carte, scriitor și traducător. După ce a făcut școala la Toplița și Reghin, George Sbârcea a studiat în paralel muzica și dreptul la Universitatea din Cluj. În ciuda opoziției familiei, a abandonat cariera juridică și a ales domeniul muzical, organizându-și propria orchestră cu care a cântat în orașe precum Cluj, Satu Mare, Sibiu și Timișoara. Începând cu anii ’30 a semnat, sub pseudonimul Claude Romano, o serie de lucrări devenite celebre în muzica ușoară românească, în special cântecele „Ionel, Ionelule”, „De ce ai plecat?”, „Dar-ar naiba-n tine, dragoste”, „Un tangou de adio” ș.a.
Președinta Fundației „Mihai Viteazul”, prof. ing. Maria Peligrad, a declarat că Festivalul din acest an se va desfășura în perioada 11-12 mai 2019, la Sfântu Gheorghe.
Festivalul Național „George Sbârcea” – „Un imbold pentru revigorarea și promovarea mișcării corale, la nivel județean și național”
Având în vedere că de la prima ediție au participat profesori universitari, doctori, muzicologi, cercetători, coruri și ansambluri corale din țară, conducerea Fundației a aprobat ca acest festival să se intituleze Festivalul Național Coral „George Sbârcea”.
„Festivalul coral <<George Sbârcea>> se află la a opta ediție. Evenimentul se desfășoară anual, primăvara, ca un omagiu la adresa patronului nostru muzical spiritual, George Sbârcea (…). George Sbârcea – Claude Romano, este o figură emblematică, fiind, în egală măsură, compozitor, dirijor, culegător de folclor și unul dintre cei mai cunoscuți autori ai multor tangouri și din perioada interbelică. Manifestarea și-a propus, încă de la prima ediție, să pună în evidenţă bogăţia muzicii corale româneşti și a folclorului național, care reprezintă o valoare inestimabilă în viaţa poporului. Astfel, Festivalul se adresează formațiilor corale de amatori ale unităților de învățământ preuniversitar și universitar, precum și corurilor căminelor și caselor de cultură județene și naționale. Prezența unor astfel de ansambluri de artiști pe scenele municipiului Sfântu Gheorghe reprezintă un imbold pentru revigorarea și promovarea mișcării corale, la nivel județean și național. Acest act cultural are implicări benefice pentru viața comunității, contribuind atât la valorificarea potențialului artistic și de grup al elevilor, profesorilor și al corurilor de amatori din țară, cât și la sensibilizarea publicului în legătură cu bogăția și frumusețea repertoriului coral existent, ce reflectă în mod strălucit valorile culturale românești. ”- a spus prof. ing. Maria Peligrad.
Potrivit acesteia, manifestarea are un program complex, care include spectacolul coral propriu-zis (la care s-au înscris grupuri corale din mai multe orașe ale României), un colocviu științific (cu participarea unor conferențiari – cercetători, muzicologi și oameni de cultură interesați de domeniul muzicii corale), o lansare de carte de specialitate și, în încheiere, un concert inspirat de folclorul românesc autentic.
Pregătirile pentru eveniment au început cu mult timp în urmă, deoarece se dorește ca și această ediție să fie un regal al muzicii corale și al culturii românești, o noutate fiind faptul că ediția actuală se înscrie în șirul manifestărilor dedicate „Anului satului românesc”, tratând, în componenta științifică, legătura lui George Sbârcea cu marile voci românești și cu instrumentele tradiționale.
Din programul Festivalului
Festivalul va începe sâmbătă, 11 mai 2019, de la ora 10:00, la Muzeul Spiritualității Românești din Sfântu Gheorghe, cu componenta științifică, și anume, cu colocviul derulat sub genericul „Satul românesc, folclorul românesc – perspective ale păstrării și transmiterii culturii tradiționale în contemporaneitate”, moderator fiind dr. Constantin Secară, etnomuzicolog. În cadrul colocviului vor fi prezentate comunicări științifice valoroase. Spre exemplu, prof. dr. Nicolae Bucur, de la Universitatea „Sapientia” din Miercurea Ciuc, va susține prezentarea „Muzicologul George Sbârcea, despre marile voci ale cântecului românesc„; dr. Constantin Secară, etnomuzicolog, cercetător la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române va vorbi despre „Unitatea în diversitate a folclorului românesc”. Printre conferențiari se află și dr. Ioan Lăcătușu, reprezentant al Centrului European de Studii Covasna – Harghita din Sfântu Gheorghe și prof. dr. Viorica Lazăr, director Biblioteca Municipală „George Sbârcea” din Municipiul Toplița, județul Harghita, dumneaei susținând prezentarea „Maria Tănase – Modelul feminin pentru George Sbârcea” . La eveniment va susține o prezentare și dr. Cristian Mușa, cercetător științific, Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, dar și prof. Radu Iosif, director Şcoala Gimnazială „Nicolae Rusu” din comuna Sita Buzăului, județul Covasna, dumnealui vorbin despre „Observaţii legate de folosirea unor instrumente muzicale populare, fluier, caval, drâmbă şi impactul acestora asupra comunităţilor din Zona Buzaielor”
„Lucrările științifice prezentate în cadrul Colocviului vor fi propuse spre publicare în volum către editurile locale din Sfântu Gheorghe, pentru a prezerva efortul de cercetare al autorilor.”- a precizat președinta Fundației „Mihai Viteazul”.
Programul va continua cu lansarea volumului semnat de Lăcrămioara Pop – „Tulgheș – din tezaurul etnografic românesc ”, apărut la Editura Eurocarpatica, din Sfântu Gheorghe, în 2018
„Lansarea volumului Tulgheș – din tezaurul etnografic românesc va avea loc în prezența autoarei, Lăcrămioara Pop, personalitate a culturii naționale, rapsod popular propus Ministerului Culturii și Identității Naționale spre a fi declarat <<tezaur uman viu>>, conform inițiativei UNESCO privind <<recunoașterea acelor persoane care, făcând dovada caracterului excepțional al performării, sunt capabile să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma și cu mijloacele tradiționale nealterate, contribuind astfel la asigurarea viabilității acestuia.>> (http://www.cultura.ro/tezaure-umane-vii)”, a declarat prof. ing. Maria Peligrad.
Tot sâmbătă, 11 mai, în aceeași locație, după prezentarea de carte, va avea loc momentul intitulat „Întâlnire cu muzica”. Acesta va consta într-un spectacol muzical susținut de Ansamblul „Plaiuri tulgheșene” – Tulgheș, județul Harghita; dirijor fiind rapsodul popular Lăcrămioara Pop; Corul „I.D. Chirescu” – al Casei de cultură „I.D. Chirescu” și Primăriei Cernavodă, județul Constanța; dirijor fiind Manuel Bălănică, dar și de alți interpreți locali talentați.
Coruri din județ și din țară, așteptate la eveniment
În aceeași zi, de la ora 15:00 va avea loc spectacolul coral găzduit de Universitatea „Babeș – Bolyai”, Extensia Sfântu Gheorghe. În deschiderea acestuia, vor putea fi ascultați și aplaudați participanții atelierelor corale derulate în preambulul Festivalului, coordonator muzical și dirijor fiind prof. Alexandru Popovici. Miniconcertul pregătit în cadrul atelierelor corale va aduce pe scenă preșcolari de la Grădinița „Rază de soare” din Sfântu Gheorghe; coordonarea artistică fiind realizată de ed. Ionela Coliban și ed. Carmen Marin, dar și școlari din clasa pregătitoare A, de la Școala Gimnazială „Ady Endre” din Sfântu Gheorghe, sub coordonarea artistică a înv. Maria Bularca.
Vor putea fi ascultate coruri valoroase, apreciate în țară și peste hotare. Printre acestea, Corul „Plaiuri tulgheșene” și Ansamblul artistic de amatori „Plaiuri tulgheșene” – Tulgheș, județul Harghita,dirijor fiind rapsodul popular Lăcrămioara Pop; Corul „Plai Întorsurean” al Asociației „Plai Întorsurean” – Întorsura Buzăului, coordonator muzical fiind Cornel–Mihai Tonie, iar dirijor – prof. Tatiana Teacă; Corul „I.D. Chirescu” al Casei de Cultură „I.D. Chirescu” și Primăriei Cernavodă, județul Constanța, coordonator muzical fiind Constantin Grăjdeanu, iar dirijor- Manuel Bălănică; Corul „Andantino” de la Liceul de Arte „Plugor Sandor” Sfântu Gheorghe, dirijat de prof. Mihaly Imola; Grupul vocal bărbătesc „Pădurenii” al Căminului Cultural al comunei Barcani, dirijor fiind Cristina Deteșanu și Corul „Vânătorii lui Ştefan cel Mare” al Asociaţiei Culturale „Vânătorii lui Ştefan cel Mare” din comuna Vânători Neamţ, județul Neamţ, coordonator fiind Maria Coşofreţ, iar dirijor – prof. Cristian Petrariu.
„Formațiile participante la Spectacolul coral vor prezenta un repertoriu variat, care va trebui să cuprindă în mod obligatoriu două piese muzicale, respectiv o melodie sau o prelucrare folclorică românească şi o piesă muzicală sau un fragment, la alegere, semnate de compozitori români. La acestea se adaugă cel puțin o piesă din repertoriul muzical coral internațional, pentru a sublinia legăturile indisolubile ale culturii românești, de orientare profund europeană, cu cea universală. ” – a precizat prof. ing. Maria Peligrad.
Potrivit acesteia, Festivalul va continua și duminică, 12 mai.
„În dimineața celei de-a doua zile a Festivalului (duminică, 12 mai), unele dintre corurile înscrise la manifestare vor participa la slujbele religioase desfășurate în lăcașuri de cult creștin-ortodox din Municipiul Sfântu Gheorghe și vor susține un scurt concert coral.”- a menționat președinta Fundației „Mihai Viteazul”.
Aceasta a precizat că accesul la toate manifestările Festivalului este gratuit, în limita locurilor disponibile în fiecare din spațiile în care sunt organizate evenimentele ce compun manifestarea.
La desfășurarea în bune condiții a ediției 2019 a Festivalului Național Coral «George Sbârcea» vor contribui, în calitate de susținători și parteneri, o serie de instituții publice și private, a precizat prof. ing. Maria Peligrad.
Fundația „Mihai Viteazul” s-a înființat în 20 septembrie 1990, organizând numeroase evenimente și acțiuni în scopul promovării valorilor culturale românești. În acord cu obiectivele propuse la înființare, fundaţia a reuşit să mobilizeze resurse umane şi materiale pentru realizarea unor manifestări de amploare care au devenit cunoscute în multe colţuri din ţară și chiar şi de către românii de peste hotare.
Ana Ciorici COSTACHE
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail