În cinstea Zilei Naționale a României, vineri, 29 noiembrie 2019, la Școala Generală „Turóczi Mózes” din Târgu Secuiesc s-a desfășurat o nouă ediție a concursului de istorie intitulat „ La mulți ani, România!”, având ca tematică actul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. După două ediții organizate cu succes cu prilejul zilei de 24 ianuarie când sărbătorim Unirea Principatelor Române, organizatorii s-au gândit să aducă în prim plan evenimentul istoric marcant care a dus la înfăptuirea României prin Marea Unire de la Alba Iulia, despre care Regina Maria a scris atât de frumos :„Strălucitoare este ziua zilelor, când după atâta suferinţă şi aşa de multe jertfe, suntem pentru totdeauna cu toţii laolaltă, înfăptuind astfel visul de veacuri, visul de aur al românilor”.
Astfel, 16 elevi ai secției cu predare în limba română, clasele V-VIII, s-au întrecut în cunoștințe mai bine de o oră. Timp în care au avut de răspuns contra cronometru unor întrebări grilă, de completat spațiile goale din Imnul Național, de prezentat o personalitate ori un eveniment istoric, de recitat un poem la alegere. Cei mai mulți au optat pentru poetul național, Mihai Eminescu.
Cei mai bine pregătiți, trecând prin aceste probe deloc ușoare, au fost cei din grupul intitulat atât de sugestiv, „Unificatorii”, adică elevii clasei a V-a care au obținut locul I! Locul II – clasa a VI-a, grup numit „Românii harnici”, locul III „Românii uniți”, clasa a VIII-a, locul IV, clasa a VII-a – „Fruntașii”. Pentru seriozitatea cu care s-au prezentat, ca și la celelalte ediții, participanții au fost răsplătiți cu felicitări și diplome de participare din partea Școlii. Asociația „Calea Neamului” din Brașov, prin reprezentantul ei, dr. Mihai Tîrnoveanu, le-a oferit drept premiu o pungă consistentă cu dulciuri și alte bunătăți, și câte două cărți însoțite de nelipsitul steguleț, dăruite din preaplinul sufletesc de către prof. Florentina Teacă, recenta carte lansată„ Poveste despre noi, Dacii din Curbura Carpaților” și „Covasna noastră”, amândouă apărute la Editura Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe.
Premiate cu cărți au fost și cadrele didactice care au organizat concursul: înv. Mihaela Raicea, prof. de română, Opra Zsuza și prof. de istorie Balogh Janos, cărora le mulțumim pentru implicarea și dăruirea cu care contribuie zi de zi la pregătirea elevilor noștri, o mare parte dintre ei fiind participanți și premianți și la alte concursuri naționale.
Elevii au trecut și printr-un concurs individual surpriză, unde cei mai buni vor fi premiați de Asociația „Calea Neamului” din Brașov, în preajma Sfântului Nicolae. Premiile sunt surpriză și oferite de un român darnic și bun din Râmnicu Vâlcea, Bogdna Baciu, căruia îi mulțumim pentru susținere.
La finalul concursului, dr. Mihai Tîrnoveanu i-a îndemnat să citească și să memoreze cât mai multe evenimente istorice, pentru că istoria este locul unde se găsesc modele: „bărbați viteji, femei curajoase, copii care au luptat pe front pentru reîntregirea Țării. Au îndrăznit să viseze și au reușit prin curajul de a fi români să-și împlinească un ideal.”
Iar pentru împlinirea unui ideal este nevoie și de iubire și de un strop de sudoare așa cum spunea Panait Istrate „Spune-mi ce sacrifici pentru idealul tău, și-ți voi spune dacă-l iubești sau nu.”
* Mulțumiri Asociației Calea Neamului care an de an vine să le reamintească elevilor noștri că și ei sunt viitorul, deși…„Uitați în inima Țării.”
Mihaela Aionesei
Târgu Secuiesc
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail