Să urmărim alte vechi documente care atestă împrumutarea de către maghiari a unor cuvinte româneşti, datorită uriaşei personalităţi a limbii române în Transilvania şi dincolo de Transilvania, în zone şi localităţi de pe teritoriul actualei Ungarii. Sunt menţionate localitatea/zona şi anul atestării documentare.
– clacă, cuvânt românesc de origine bulgară, spun lingviştii, deci din timpul convieţuirii românilor cu bulgarii, de dinaintea venirii ungurilor în Transilvania, figurează împrumutat în maghiară sub forma kaláka (a scris un studiu pe această temă marele lingvist Szabo T. Attila de la Cluj), de maghiari/secui din:
- a) Transilvania (în paranteză locul şi anul atestării): în sens de clacă, muncă ajutătoare, făcută împreună, şi petrecerea de la sfârşit (Veneţia de Jos, Făgăraş, 1633, mărturii transcrise în limba maghiară a lui Stan Ovesa şi a lui Stanciul Zagania, boier jurat, vorbind de o clacă la construirea morii şi a casei; Fărăgău şi Archiud, comitatul Cluj, 1716; Gorneşti, scaunul Mureş, 1754; Covasna, Trei Scaune, 1785; Ojdula, Trei Scaune, 1795, Aita Seacă, Trei Scaune, 1816: zona Sălajului, 1885; zonele Maramureş, Banat, Ciuc, Baraolt, Casin, Chioar, Micloşoara, Şepşi, Chezdi, Orbai, Giurgeu, Târnava Mare, Târnava Mică, bazinul Mureşului, bazinul Arieşului, bazinul Nirajului, bazinul Someşului Mare, valea Borşei, ţinutul Călatei, valea Crişului Negru, Bihor, zona Aradului etc.); în sens de masă/petrecere oferită după clacă (Şumuleu-Ciuc, 1726; Sânmiclăuş, Alba, 1767; Budeşti, comitatul Cluj, 1834, aici este vorba de plata muzicanţilor la claca de tors şi la cea de secerat); în sens de robotă, prestaţie obligatorie în muncă sau în bani, dintr-un motiv anume (Dridif, districtul Făgăraş, 1640; Sita şi Dobric, 1649; Haţeg, 1681; Galaţii Bistriţei, 1756, etc.); în sens de petrecere la ţară (zona Oaşului, 1893-1901; zona Satu Mare); în sens de ceartă zgomotoasă (Odorheiu Secuiesc, 1875; Ciumani, azi în jud. Harghita), etc.
- b) de maghiari de pe teritoriul actual al Ungariei (în paranteză locul şi anul atestării): în sens de clacă, muncă ajutătoare, făcută împreună, şi petrecerea de la sfârşit (comitatul Baranya, din sudul Ungariei, cu reşedinţa la Pécs; satul Gacsály aproape de graniţa cu România; zona muntoasă a comitatului Zemplen, azi în estul Slovaciei şi o parte în nord-estul Ungariei; districtul Hegyhát; satul Pusztafalu, la graniţa cu Slovacia, etc. Au inclus cuvântul clacă – kalaka, în acest sens, în scrierile lor, şi Jókai Mór, Móricz Zsigmond şi alţi scriitori maghiari); în sens de petrecere la ţară (zona Nagykunság, situată în actualul județ Jász-Nagykun-Szolnok, între Szolnok și Debrecen, 1887; oraşul Mako, din sud-estul Ungariei).
Cuvântul mai apare combinat cu alte cuvinte, de exemplu: fonókaláka – clacă de tors (comitatul Baranya, sudul Ungariei), fahordókaláka – clacă de cărat lemne (tot în comitatul Baranya), etc.
Exemplele pe localităţi şi zone sunt foarte numeroase, am redat doar câteva, de preluare din limba română de către maghiari a cuvântului clacă.
(Urmează alte cuvinte preluate de maghiari din limba română, atestate inclusiv pe teritoriul actual al Ungariei).
Foto: Port popular românesc din Dobric, zona Lăpuşului.
Dr. Vasile Lechințan
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail