„Cred cu tărie că noi, ca societate, trebuie să avem încredere în aceste noi generații de tineri pentru că ei reprezintă schimbare.”
Funcția de director de școală este una extrem de importantă, mai ales într-o unitate școlară în care performanța este la ea acasă.
Meseria de profesor într-o şcoală din România, este o adevărată provocare. Într-un climat nu tocmai senin, îşi desfăşoară activitatea cu pasiune şi responsabilitate profesori care nu renunţă să creadă că-și pot pune amprenta în viitorul elevilor lor și pot contribui la formarea valorilor societății în care trăim.Nimeni nu te învață să fii profesor. Este o artă. Este o aptitudine pe care o ai sau nu. Poți avea cunoștințe vaste în domeniul respectiv, fără a putea, însă, să te faci înțeles de copii.
A fi profesor înseamnă a fi dăruit acestei profesii și a fi în fiecare zi dornic de a vedea cum cei cu care lucrezi cresc, se dezvoltă. Cred cu tărie în afirmația potrivit căreia un profesor are puterea de a da aripi elevului sau dimpotrivă de a i le reteza. Consider că fiecare cadru didactic care profesează cu drag, face tot posibilul să descopere în fiecare elev acea piatră prețioasă ce trebuie șlefuită pentru a străluci cu toată puterea.
Această descriere se potrivește de minune profesoarei de istorie, Maria Băilă, un om cu adevărat viu, care reuşeşte să te fure total în lumea sa, de la primele cuvinte, care te farmecă prin forţa şi energia pe care o emană şi care, în mod paradoxal, acestea îşi trag seva dintr-o fragilitate, o sensibilitate şi o dăruire pe care le regăseşti în tot ceea ce face, în lecţiile memorabile de la clasă, în zecile de proiecte europene și de voluntariat în care îşi implică învăţăceii şi, nu în ultimul rând, în modul în care ştie să-şi preţuiască elevii.
Dar vă las să descoperiți mai multe despre activitatea doamnei Maria Băilă din interviul de mai jos. Pe mine m-a fascinat și, cu siguranță,toți avem câte ceva de învățat din experiența dumneaei.
Când și unde v-ați născut? Cum s-a născut pasiunea dumneavoastră pentru istorie?Cum ați ajuns la Sfântu Gheorghe? Acest oraș și-a pus amprenta asupra dvs, ca individ?
M-am născut la Întorsura Buzăului unde am și finalizat cursurile Liceului Teoretic „Mircea Eliade”, pe atunci Grup Școlar Industrial „Nicolae Bălcescu”, promoția 1990 – 1994. În anii de liceu cred că am descoperit cu adevărat bucuria și satisfacția de a învăța. Asta și poate datorită faptului că am întânit acele cadre didactice care au văzut în mine un oarecare potențial. Îmi amintesc că în primii ani de liceu îmi doream să devin profesor de limba și literatura română și limba franceză. Cu siguranță îmi doream acest lucru pentru că o admiram și îndrăgeam foarte mult pe doamna mea dirigintă – profesor Gabriela Zaharescu. Și totuși am ales să studiez și să aprofundez istoria. Această dragoste aș spune că s-a născut tot datorită profesorului meu din liceu – domnul profesor Leca Băncilă, căruia îi port un respect deosebit. Dumnealui a știut să ceară de la mine mai mult decât eram eu conștientă la vremea aceea că aș putea da. Îmi amintesc cu drag de participările la olimpiadele naționale, de mențiunea obţinută şi de premiul special pentru originalitate oferit de către Arhivele Naționale ale Statului Român în cadrul Olimpiadei Naționale de la Râmnicu Vâlcea din anul 1994. Au fost satisfacții care m-au determinat să aleg să îmi cultiv această pasiune pentru istorie. Îmi amintesc că în ultimul an de liceu am sărbătorit cei 75 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, chiar în acest oraș, într-o amplă acțiune organizată de către domnul profesor Leca Băncilă. Îmi amintesc și acum emoțiile, trăirile. A fost o acțiune de anvergură națională care și-a pus amprenta asupra deciziilor mele ulterioare. La Alba Iulia aveam să revin și să studiez în cadrul Universității „1 Decembrie – 1918” – Facultatea de Științe, specializarea istorie – arheologie.
Am ales după universitate să trăiesc în Sfântu Gheorghe. Nu știam mare lucru despre acest oraș, chiar dacă era reședința noastră de județ. A fost o reală provocare să mă adaptez și să trăiesc aici într-o comunitate foarte eterogenă din punct de vedere cultural. Acest oraș mi-a dat foarte multe: m-a învățat să fiu tolerantă, să colaborez cu ceilalți, să cunosc oamenii, să îi apreciez și să îi iubesc indiferent de etnie, religie sau limbă. Ca atare, astăzi, mulți dintre prietenii mei cei mai buni sunt maghiari.
Cum v-ați descrie in câteva cuvinte?
Cred că este foarte ușor să o fac. Sunt un om simplu, comun, modest, dar profund.
De cât timp sunteți profesor şi cum ați ajuns să practicați această meserie?
Pe parcursul studiilor știam doar că imi place istoria și tot ceea ce făceam, făceam cu plăcere – sesiuni de comunicări științifice, acțiuni studențești etc. În contextul practicii pedagogice am înteles că sala de clasă este locul care îmi dă o libertate aparte în exprimare și mă face să mă simt utilă. Acest sentiment al utilității este pentru mine foarte important. La fiecare pas trebuie să simt că fac ceva util: pentru familie, pentru prieteni, pentru elevi, pentru comunitate. Este de fapt acel sentiment care te împlinește ca individ.
Mi-am început cariera didactică în septembrie 1999. În urma concursului de titularizare am ocupat catedra de istorie și cultură civică de la Școala Gimnazială „Varadi Jozsef”. Aici am predat 10 ani de zile. Mă leagă foarte multe de această școală. Aici am învățat ce înseamnă să fii profesor, să fii deschis, să ai încredere în oameni, să îți faci meseria cu plăcere și bucurie. Nici atunci și nici acum nu simt acea povară de a te trezi dimineața și a merge la școală. Uneori le spun asta și elevilor mei. Cred că este ideal ca pasiunea și meseria să se contopească.
Aș putea spune că sunt foarte norocoasă. Am întâlnit la Varadi o adevărată familie care m-a sprijinit să mă integrez și să mă dezvolt. Îmi amintesc cu drag de oamenii deosebiți de aici, de o reală valoare profesională și morală, care ulterior unii mi-au devenit și prieteni. Aș aminti aici următoarele cadre: Ujvarosi Marinela, Demeter Miklos, Santa Olga, Szakács Gabriella, Nagy Anna, Szabo Nora, Bejan Raveca, Fekecs Karoly, Carmen Vlad, Dancs Annamaria, Pandele Liliana, Trifan Aurora și mulți alții. Aici am luat contact cu realitatea din Sfântu Gheorghe, cu această comunitate mixtă, cu caracteristicile fiecăruia și am înțeles că împreună putem să fim mai buni. Tot aici am învățat foarte mult despre ceea ce înseamnă să fii profesor. Am iubit această meserie încă de la început. Am simțit acel ceva, că sunt omul potrivit la locul potrivit!
Dacă ați fi din nou la început de drum şi ați avea 18-19 ani, ce decizie ați lua? Ați alege să fiți tot profesor de istorie?
Nici nu aș sta pe gânduri. Aș alege același drum. Tot profesor de istorie. Simt că studiul acestor discipline umaniste m-au format și dezvoltat foarte mult. Nu am simțit niciodată acel „handicap” sau inferioritate că nu predau discipline reale. Poate că acum aș considera mult mai important studiul limbilor străine. Pe parcursul carierei am exploatat din plin oportunitățile pe care ni le oferă integrarea în Uniunea Europeană și am participat la foarte multe formări internaționale. O cunoaștere mai bună a limbilor străine cu siguranță m-ar fi ajutat și mai mult.
Ce v-a motivat să intrați în sistemul public de educație și ce vă face să nu renunțați la această misiune?
Cred că fac parte din categoria acelor persoane care ar veni la școală indiferent de salariu. Îmi place ceea ce fac și consider că această meserie este ca un drog. Făcut pasul în acest domeniu, chiar nu mai poți renunța. La începutul carierei lucrurile nu au fost deloc ușoare. Salariile erau foarte mici, eram străină în acest oraș, aveam o mare nevoie de cărți, toate costau, astfel că am încercat de șapte ori să emigrez și să lucrez în străinatate pentru un salariu decent. Am gustat și din condiția ,,stranierului”. Am lucrat verile în străinătate, dar de fiecare dată, septembrie îmi amintea că primul clopoțel va suna și eu trebuie să fiu la școală. Îmi amintesc cu drag că trăiam prinsă între două lumi, dar am ales să rămân aici pentru că mă simt bine și îmi place ceea ce fac.
Care este cea mai mare satisfacție a dvs. în calitate de profesor? Dar de director al acestei școli? Ce presupune functia de director adjunct la CNMV? E greu? E ușor?
Îmi amintesc că în 2009 am concurat, la îndemnul colegilor, pentru postul de director adjunct la ,,școala din deal”. Am ocupat acest post pentru un an şcolar, deoarece în septembrie 2010 eram numită pe postul de inspector școlar general adjunct, la doar 36 de ani. A fost o mare provocare pentru mine, o pălărie foarte mare pe care am încercat să o port cu demnitate. Am muncit foarte mult aici timp de doi ani. Multe satisfacții, colegi noi, multe provocări. Cred că aici am înțeles cu adevărat cum funcționează acest sistem de învățământ și tot aici am căpătat o mare experiență în domeniul managerial. În 2012, în contextul unor schimbări politice, am fost schimbată din acest post și numită în postul de director adjunct la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, post pe care îl ocup și astăzi în urma promovării unui concurs pe post. Primul contact al meu cu această unitate de învățământ este mult mai vechi. Aici, la îndemnul și susținerea doamnei director de atunci, Brândușe Roman, șial doamnei inspector de specialitate, Monica Rusu, am avut ani la rând câteva ore de istorie sau opțional – Holocaust. În 2012 provocarea a fost foarte mare, veneam ca director adjunct la o școală cu prestigiu, cu un istoric demn de luat în seamă, cu un colectiv de cadre didactice cu o înaltă ținută profesională și morală.
În toți acești ani, satisfacțiile au fost foarte multe. De la rezultatele deosebite obținute cu elevii mei la concursuri și olimpiade școlare, la măsuri de dezvoltare și adaptare permanentă a procesului educațional, la cerințele reale ale societății de azi. Aș putea spune că majoritatea realizărilor în calitate de director adjunct nu îmi aparțin doar mie. Lucrez în echipă cu doamna director Luminița Costea, iar realizările noastre aparțin întregului colectiv al acestei unități de învățământ.
Ce presupune această funcție?
Pentru mine aș putea spune că presupune multă implicare și responsabilitate. Îmi place să cred că tot ceea ce fac, fac cu simț de răspundere. Îmi place să merg acasă și să am conștiința împăcată că tot ceea ce am făcut în ziua respectivă a fost bine făcut. Îmi place să cred că sunt o persoană deschisă și pot colabora bine cu cei din jur. Îmi e greu să separ satisfacțiile obținute la clasă, cu elevii, de cele obținute în calitate de director adjunct. Știu că dacă nu aș preda, nu aș putea să fiu director adjunct. Contactul cu clasa, cu elevii, activitățile extraşcolare, proiectele, excursiile tematice, toate îmi dau energie pentru munca managerială. Este un tot în care orice iniţiativă se completează și se armonizează.
Care este secretul înaltei ținute care face renumele acestei instituții de învățământ covăsnean? Este această școală un brand real al calității românești în educație?
Renumele acestei instituții de învățământ este dat, pe de o parte, de tradiția învățământului românesc din această parte de țară, de calitatea profesională și morală a cadrelor didactice care au predat de-a lungul timpului în această unitate de învățământ, și care predau și astăzi, de rezultatele de excepție pe care elevii acestei școli le-au obținut la diverse competiții și concursuri naționale și internaționale, și care au pus colegiul nostru pe harta celor mai bune școli din țară, dar și de calitatea umană a absolvenților noștri, care s-au integrat cu succes atât în societatea românească, cât și în cea internațională.
Aș putea agrea ideea că unitatea noastră de învățământ este un brand real. Faptul că absolvenții noștri ne reprezintă cu succes în diferite centre de cercetare științifică din lume sau în diverse meserii arată că procesul instructiv de care au beneficiat a fost unul cu adevărat de calitate. Promovând învățământul în limba română și ținând cont de faptul că, la nivelul comunității locale, românii reprezintă doar 24 %, procesul de selecție la nivelul colegiului este aproape inexistent. Astfel, rezultatele obținute de către elevii noștri trebuie cu atât mai mult apreciate și promovate.
Ce planuri, proiecte de viitor aveți pentru acest colegiu prestigios din municipiu? Aveți parteneriate în țară? În Europa?
În ceea ce privește planurile mele de viitor legate de colegiul nostru aș putea spune că acestea sunt planurile echipei manageriale pe care încercăm să le punem în aplicare cu doamna director Costea Luminița. Ne dorim în primul rând modernizarea și reabilitarea corpurilor de clădire ale colegiului, asigurarea unui proces instructiv – educativ de calitate și dezvoltarea unor proiecte pe care le avem în derulare și câștigarea altora noi. Toate acestea se pot obține într-un climat de cooperare la nivelul întregului colectiv de cadre didactice din școală.
În prezent avem o serie de parteneriate la nivel național, regional și local, dar și parteneriate cu școli din străinătate dezvoltate în cadrul programului Erasmus+. Anul acesta am finalizat un astfel de proiect și tot anul acesta, chiar de curând am aflat că am mai câștigat un astfel de proiect. Acestea reprezintă pentru unitatea noastră de învățământ o posibilitate extraordinară de internaționalizare a procesului educațional, dar și de implicare a elevilor și cadrelor didactice în aceste activități cu state din Uniunea Europeană și nu numai. În același timp, în colaborare cu colegii, ne dorim să continuăm implicarea în proiectul Euroscola, Școala internațională de trompetă și alte proiecte prin promovarea unor personalități locale.
Cât de mult învață elevii despre civism și atitudine civică?
După cum se poate deduce, pentru că democraţia sau statul de drept să funcţioneze, este nevoie de o societate civilă conştientă de propria „misiune”. Orele de educaţie civică sunt binevenite, însă, cred eu, insuficiente. În şcoală se lucrează mult în această direcţie, iar elevii sunt iniţiaţi şi implicaţi într-o serie de acţiuni civice în contexte formale sau mai puţin formale. Educaţia civică are nevoie de un spaţiu vital, atât public cât şi privat, care să nu fie limitat sau viciat mental. Pentru ca civismul să dea roade, trebuie îndepărtate acele metehne sau frici care împiedică transpunerea raţiunii civice în fapte cu potenţial benefic pentru binele comun.Deci, dincolo de climatul formal, este necesară o implicare stratificată social şi convergentă în mod voluntar.
Cât de mare vi se pare diferenţa între a fi un simplu profesor şi a fi director?
A fi profesor nu e un simplu lucru, aşadar sintagma ,,simplu profesor” nu mi se pare potrivită! A fi profesor este un ,,dar” pe care-l primesc, cred eu, doar cei care au sădită-n suflet dragostea pentru copii, cei care pot empatiza cu inocenţa, cei care pot pătrunde cu drag şi uşurinţă în cea mai frumoasă lume.
Calitatea de director, în cazul meu director adjunct, îţi aduce un plus de responsabilităţi, de implicare şi în acelaşi timp de motivare. Ai o paletă mai largă de acţiune, eşti preocupat şi de problemele manageriale, administrative şi cele instructiv – educative. Aceste atribuţii date de calitatea de a fi director cred că te ajută să vezi şi să înţelegi global sistemul educaţional în care şcoala pe care o coordonezi este parte integrată acestuia.
Pentru mine personal este foarte important să păstrez permanent contactul cu elevii mei, cu disciplina pe care o predau. Inainte de toate eu sunt profesor şi cred că aceasta este calitatea care mă defineşte cel mai mult. Sunt convinsă că din această postură, cea de director adjunct, pot face însă mult mai multe pentru elevi şi pentru cadrele didactice din şcoală.
Sunteți un model pentru mulţi profesori de istorie. Care a fost modelul sau modelele dvs.în viață?
Cred că este prea mult spus că aş fi un model pentru ceilalţi profesori de istorie. Sunt un profesor comun care încearcă să îşi facă meseria cât mai bine şi care se hrăneşte din satisfacţiile şi realizările pe care le are cu proprii elevi. Modelele mele, dacă mă refer strict la profesia mea sunt o parte dintre profesorii mei din liceu şi de la universitate, sora mea mai mare care era deja om dedicat al şcolii, primul din familia noastră,dar şi colegii mai experimentaţi pe care i-am întâlnit la începutul carierei mele şi care m-au sprijinit foarte mult. Îmi amintesc de începuturi, când îmi doream atât de mult să îmi fac meseria cât mai bine, încât ceream acordul colegilor cu experienţă să mă primească să asist la ore…să fur, dacă se poate spune aşa, meserie. Dincolo de tactul pedagogic este clar că trebuie să existe o mare doză de cunoaştere, atât ştiinţifică, cât şi didactică. Cu siguranţă la începuturi cred că fiecare încearcă să imite anumite modele, dar pe măsurăce ne desăvârşim profesional reuşim să ne exprimăm într-o formă proprie, corespunzătoare personalităţii noastre.
Aveți un palmares impresionant de premii obţinute la olimpiade şi concursuri naţionale şi internaţionale de către elevii dvs. Care este secretul?
Nu ştiu dacă este un palmares impresionant al rezultatelor,eu cred că sunt rezultate normale pe care elevii le obţin ca urmare a unor eforturi comune depuse în tandem profesor – elev. Aceste rezultate îţi aduc o satisfacţie aparte, îţi confirmă că ceea ce faci, faci bine şi în acelaşi timp reprezintă un impuls pentru acţiunile următoare. Pentru mine rezultatele bune sunt marcate de progresele pe care le fac elevii mei. Uneori progresul poate însemna şi un salt de la nota 4 la nota 6, de la nota 8 la nota 10 sau un premiu obţinut la o competiţie naţională sau internaţională. Consider că perseverenţa, devotamentul, dăruirea totală pentru ceea ce faci reprezintă ingredientele esenţiale pe acest drum spre succes.
De-a lungul anilor v-au trecut prin mână numeroase generaţii de elevi. Puteți să ne dați câteva nume cu care vă mândriți că le-ați fost profesor?
Aşa este, am predat unui mare număr de elevi. Îmi amintesc cu drag atât de elevii de la Şcoala Gimnazială „Varadi Jozsef”, secţia română şi secţia maghiară, cât şi de elevii de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”. Am fost o norocoasă! Am avut posibilitatea să lucrez cu elevi de excepţie care astăzi sunt oameni cu un caracter frumos şi cu multe realizări profesionale. Îmi este greu să enumăr câteva nume. Aş avea prea multe nume de enumerat şi în acelaşi timp aş vrea să precizez că fiecare elev pentru mine este important. Îmi place când aceştia îşi amintesc cu drag de mine şi dacă ei consideră că am adus o contribuţie cât de mică în devenirea lor, pot spune că sunt un profesor cu adevărat împlinit.
La ora actuală, televizorul şi internetul câştigă teren în defavoarea cărţilor? Cum pot câştiga profesorii lupta cu tehnologia?
Nu aş spune că suntem într-un conflict cu tehnologia. Da, aceasta este o permanenţă a zilelor noastre, iar cartea începe să piardă din ce în ce mai mult teren. Este o reală provocare să fii cadru didactic în această perioadă. Generaţiile de elevi sunt într-o continuă schimbare şi au nevoi diverse în formarea şi dezvoltarea personalităţii lor. Consider că noi, în calitate de dascăli, trebuie să ne adaptăm nevoilor de formare ale acestora şi să găsim metodele şi strategiile didactice cele mai potrivite pentru a-i atrage pe elevi spre studiu. Nu obişnuiesc să critic noile generaţii, dar este clar că trebuie să ne aplecăm altfel asupra acestora şi să încercăm să ţinem pasul cu noutăţile tehnologice. Tehnologia ne poate uşura demersul didactic, iar televizorul nu este decât o sursă de informare. Trebuie să îi ajutăm pe elevi să exploateze în sens constructiv toate aceste surse de informare şi cunoaştere în acelaşi timp. Consider că nu este nevoie să facem eforturi pentru a-i forma pe elevi după structura noastră. Nu trebuie să îi formăm pe elevi asemeni nouă deoarece realităţile sunt altele şi acestea se află într-o continuă transformare.
Dacă ați putea schimba ceva la sistemul de învățământ,ce ați schimba și de ce?
Eu cred că schimbarea pleacă de la fiecare dintre noi. Nu pot să mă gândesc la schimbarea unui întreg sistem, dar cu siguranță aș păstra ceea ce avem bun. Eu încă mai cred că școala românească are capacitatea să formeze caractere frumoase și specialiști extraordinari. Probabil de aceea încă mai vindem inteligență la cel mai înalt nivel pe marile piețe internaționale ale locurilor de muncă. Cu siguranță dacă ar depinde de mine aș face toate eforturile să stimulez rămânerea tinerilor în țară. Ne pleacă valorile…ori noi în educație avem nevoie de oameni dedicați, profesioniști, pasionați de meserie. În viitorul apropiat ne vom confrunta cu siguranță cu o criză a cadrelor didactice. Vom avea posturi și nu va mai exista concurență pentru ocuparea acestora… Îmi place să cred că se va investi serios în acest sistem de învățământ. Chiar este nevoie. Consider că investiția în educație e cea mai bună investiție pe termen lung.
Ce competențe credeți că e necesar să aibă un cadru didactic ținând cont de nevoile copiilor din secolul XXI?
Plec de la ideea că trebuie să îi pregătim pe elevi pentru viitorul lor și nu pentru trecutul nostru. În acest sens în calitate de cadre didactice trebuie să fim foarte flexibili și să ne adaptăm real la nevoile de formare ale acestor tineri. Știu, mulți ar spune că trebuie schimbate programele, că trebuie să existe o concordanță între ceea ce învață elevii și realitățile societății noastre, că ar trebui să se pună mai mult accent pe caracterul aplicativ etc. Dar eu consider că până așteptăm aceste schimbări, schimbarea pleacă de la noi prin deschiderea pe care o arătăm pentru formarea noilor generații în spiritul idealului educațional. Metodele, strategiile didactice, mijloacele didactice consider că încă sunt apanajul cadrului didactic.
În general noțiunea de profesor este asociată în minte, pentru fiecare dintre noi, cu portretul unei anumite persoane care întruchipează tot ceea ce credem noi că reprezintă modelul de dascăl sau cu o serie de trăsături, selectate din mulțimea de exemple oferită pe timpul anilor de școală. Este clar însă că activitatea didactică a profesorului modern depășește evidențierea unor calități personale ale acestuia, apreciate prin termenii de: vocație, talent, măiestrie, prin faptul că presupune însușirea unui sistem complex de cunoștințe teoretice, formarea unor deprinderi, abilități, competențe, calități și asumarea unor roluri, într-o manieră riguroasă și controlată, ceea ce reprezintă profesionalismul său.
Cum credeți că poate fi învățarea vizibilă sau când și cum știm că un elev învață? Dar un profesor?
În general performanțele școlare obținute în evaluare sunt cele care conferă primul nivel de vizibilitate a învățării. Dar această perspectivă rămâne una preponderent exterioară sistemului de educație și cuantificată în diferite date statistice și rapoarte. Poate fi considerat ca de la sine înțeles că, într-o școală unde elevii promovează cu medii mari, sunt interesați să participe la olimpiade, trec de examenele naționale cu rezultate onorabile, există un mediu stimulativ educațional, iar faptul că se învață a devenit vizibil.
Învățarea însă trebuie să fie vizibilă zi de zi. Acest lucru se poate realiza prin obiective explicite, operaționabile într-un cadru de siguranță și încredere. Orice elev își dorește să întâlnească la clasă profesori pasionați și motivați, care să poată integra cu abilitate cunoștințele noi prin activarea cunoștințelor anterioare, astfel încât conexiunile între nou și vechi să fie benefice unei învățări autentice, bazată nu pe o înțelegere superficială, ci pe una profundă.
În delimitarea aspectelor care se văd, interesant este că, în paralel, se identifică și cele care nu se văd sau care ar trebui să nu se vadă niciodată. De regulă profesorii motivați nu fac anumite lucruri: nu acordă note pentru a pedepsi, nu amestecă niciodată comportamentul elevului cu ceea ce știe elevul la clasă, nu are așteptări scăzute de la elevi, nu își evaluează impactul prin felul în care sunt ascultați sau prin parcurgerea materiei.
Părerea mea este că într-o școală cum este a noastră, considerată ca fiind una de top, cu renume, nu trebuie să pierdem din vedere că un lucru poate fi făcut bine doar când este realizat în colaborare, în interdependență cu ceilalți, pentru că, oricât de performant am munci individual, rezultatele așteptate sunt cele ale unei munci de echipă. În acest sens învățarea trebuie să fie vizibilă.
Ce mesaj le-ațitransmiteadulțilorcâtșicopiilorpentruaaveaîncredereînaceastășcoală?
Am călătorit destul de mult, atât în țară, cât și în străinătate. Am vizitat foarte multe școli și am cunoscut diferite sisteme de educație, dar cu toate acestea nu aș alege să predau în altă școală sau în alt sistem. Aș transmite părinților să aibă încredere în noi și pe viitor pentru că suntem o unitate de învățământ în care elevul este valorizat, iar cadrele didactice existente la noi în școală sunt cadre cu o înaltă ținută morală și profesională.
Mulţi premianţi au avut eşecuri în viaţă şi mulţi dintre cei ,,codaşi” au reuşit foarte bine. Cum vă explicați acest paradox?
Cu siguranță întâlnim și astfel de situații. Nu întotdeauna succesul școlar asigură și succesul în carieră sau succesul profesional. Cu toții știm că pentru a avea o profesie, o condiție esențială este frecventarea unui sistem educațional, însă pentru asigurarea succesului în carieră este nevoie de mult mai multe premise: pasiunea pentru acel domeniu, curaj, încredere în noi, dedicare și multe sacrificii. Succesul nu va veni din lucruri mărunte și doar câteva eforturi, ci el va fi rezultatul a tuturor zilelor ocupate și dedicate, a muncii și a dorinței de diferențiere. În primul rând, înainte de a alege un domeniu în care să lucrăm, trebuie să fim siguri că este ceea ce ne dorim, că este lucrul de care suntem interesați, pasionați și pentru care suntem dornici să facem multe sacrificii pentru a ajunge la rezultate deosebite. În al doilea rând, o persoană care nu are suficientă încredere în ea și nu se iubește suficientpe sine, nu poate avea niciodată succesul deplin. Succesul este determinat şi de motivația noastră, de ceea ce ne determină pe noi să continuăm, nu numai de succesul școlar și de inteligență. În al treilea rând, succesul nu poate apărea fără să avem încredere în visele și în planurile noastre. Trebuie să avem încredere în prezentul și viitorul nostru.
Care este motto-ul dvs.în viaţă?
Nu ştiu dacă este un motto, dar mereu m-am ghidat după o idee – acea dorinţă de a-mi cunoaşte limitele. De aceea mereu încerc să cer de la mine mult mai mult decât cred eu că aş putea da. Doar aşa am convingerea că îmi voi atinge limitele şi voi oferi celorlalţi maximum din ceea ce pot eu să ofer. Dar pentru aceasta este nevoie de foarte multă muncă şi împlicare.
Faceți mult sport. Vă plac ieşirile în natură. Adorați să călătoriți. Când şi cum ați descoperit că aceste activităţi au un rol determinant pentru dvs ?
Da, sunt o persoană foarte activă şi implicată în tot ceea ce fac. Îmi place să alerg, dimineaţa de la 6 sau seara, îmi place să înot, să cutreier drumurile cu bicicleta, dar nu numai. Îmi place foarte mult să călătoresc, să cunosc, să explorez, să descopăr, să organizez excursii tematice în ţară şi în străinătate. Îmi place să cred că istoria la faţa locului este mult mai plăcută şi reuşeşti altfel să o înţelegi. Uneori am impresia că doar cunoaşterea este ceea ce ne aparţine cu adevărat şi o purtăm cu noi oriunde ne-am afla. Iar călătoriile reprezintă o importantă sursă de cunoaştere. Aş spune că acestea completează cartea…
Vă rog să adresați un mesaj cititorilor ziarului
Este destul de greu să aleg un mesaj, dar cred cu tărie că noi, ca societate, trebuie să avem încredere în aceste noi generații de tineri pentru că ei reprezintă schimbarea. Și dacă noi ca indivizi ne îndeplinim atribuțiile cu simț de răspundere, cu siguranță ne va fi mai bine și nouă și celor care vin în urma noastră.
Ținând cont că sunt absolvent al Colegiului Național „Mihai Viteazul”, vă mărturisesc că port în suflet școala pe care o conduceți și îmi doresc să rămână mereu un punct de referință în învățământul românesc. În această societate, în care libertatea încă mai este deseori înțeleasă ca nevoia de a încălca regulile sau ca lipsă efectivă a regulilor, această școală să continue să promoveze valorile, să-i învețe pe elevi să-și iubească și să-și prețuiască libertatea, să înteleagă importanța alegerilor în viață și prin muncă și sacrificii să ajungă negreșit acolo unde își doresc.
Doamna Maria Băilă, vă mulțumesc din suflet pentru acest interviu deosebit și vă doresc mult succes în continuare!
Larisa AXINIA
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail