De curând am fost la Blaj, la o întâlnire-aniversară, împlinirea a mai mulţi ani de la terminarea liceului. Am avut bucuria să-l reîntâlnesc pe colegul meu de liceu Mircea Maximilian Boeriu, artist plastic, membru fondator şi vicepreşedinte al Filialei Alba a Uniunii Artiştilor Plastici din România. Am discutat mai multe despre anii care au trecut, despre pictură. Am descoperit că fostul meu coleg, deşi a ajuns un cunoscut artist plastic, este timid şi vorbeşte puţin. Greu, l-am tras de limbă ca să aflu mai multe informaţii despre el.
Luminiţa Cornea: Mai întâi îţi mulţumesc, Mircea Boeriu, că ai acceptat să-mi acorzi acest interviu pentru publicația „Mesagerul de Covasna”. Să începem cu … începutul.Te rog, câteva date biografice … eventual, de când ai avut conştiinţa că eşti artist?
Mircea Maximilian Boeriu: Mulţumesc. M-am născut la 27 aprilie 1949 … la Câmpina. Sunt consătean cu Nicolae Grigorescu. E o poveste …
L.C.: Am vizitat şi eu Casa memorială „Nicolae Grigorescu” din Câmpina.
M.M. Boeriu: Am început să pictez la vârsta de 12 ani. Primul meu dascăl de pictură a fost călugărul Iuliu Moga din Blaj, prieten foarte bun cu bunicul meu. Amândoi erau artişti. În lucrările pe care le executau ei, bunicul făcea sculptura unui iconostas, iar preotul Moga, pictura. De la dânsul, am învăţat multe lucruri în ceea ce priveşte arta plastică, de la felul cum trebuie să desenezi, echilibrul în pagină, umbra, lumina, penumbra, umbra accentuată, lumina accentuată, compoziţia. Era un foarte bun colorist preotul Moga şi un foarte bun interpret în ceea ce priveşte compoziţia. Dânsul făcuse, câţiva ani, studii în Franţa, ca apoi să se stabiliească în Blaj, în rugăciune şi în credinţă. Am început studiile la Blaj, nouă clase la Liceul „Iacob Mureşianu”, urmând să continui la Oradea, unde am finalizat liceul.
L.C.: Nu mai ştiu de ce te-ai transferat la Oradea, mai ales că ești mereu prezent cu vechii tăi colegi, la toate întâlnirile noastre, care după 20 de ani au devenit anuale.
M.M. Boeriu: La Oradea, aveam o soră. Tatăl meu a hotărât să merg s-o mai ajut şi să termin acolo liceul. Dar se crease şi o anume atmosferă în şcoală, aici, la Blaj. În clasa a IX-a, la ora de istorie, profesoara mă prinsese că desenam ceva cam deochiat, oricum mă ocupam de desen în timpul orei de istorie. Mi-a dat nota doi şi m-a lăsat corigent. Aceasta a fost atmosfera la liceul din Blaj, dar am finalizat cu bine liceul la Oradea. Am intrat la Facultatea de Arte Plastice din Cluj, am continuat la Universitatea de Vest dinTimişoara. Am avut profesori deosebiţi şi colegi deosebiţi. În pictură, am început cu clasicismul învăţat de la părintele Moga, urmând să dezvolt modalitatea de lucru, realizând o pictură abstractă, ca la ora actuală să folosesc scurgerea de culoare a lui Jackson Pollock (1912-1956), unul dintre exponeţii majori ai expresionismului abstract. Astăzi, eu fac nu o pictură abstractă, ci una modernă abstractă decorativă.
L.C.: Care este prezenţa lucrărilor tale în expoziţii? Ştiu că la începutul lunii mai, în cadrul festivităţilor de sărbătorire a evenimentelor de pe Câmpia Libertăţii din Blaj, 13-15 mai 1848, la Muzeul de Istorie „Augustin Bunea”, Blaj, a avut loc o expoziţie de pictură, unde ai expus ca artist consacrat, alături de un pictor debutant, Dan Avram. Mai cunosc faptul că atunci lucrările ţi-au fost prezentate de prof.univ.dr. Cornel Tatai Baltă, cunoscut critic de artă, iar directorul muzeului, prof. Simona Frâncu, ţi-a făcut un laudatio, apreciind valoarea lucrărilor şi talentul tău. Eşti un pictor cu care Blajul se mândreşte. Nu te mira că am aflat atâtea, ştiu să utilizez internetul.
M.M. Boeriu: Tot la Blaj, în august 2014, am participat la Tabăra internaţională de artă . . . Am avut expoziţie personală, în noiembrie 2015, la Galeria Municipală din Alba Iulia, precedată de o altă personală, în acelaşi spaţiu, în aprilie 2009. Am avut multe lucrări în multe expoziţii în judeţ, în ţară şi peste hotare. În anul 1992, am devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Alba, continuând cu expoziţii naţionale şi internaţionale. La ora aceasta, lucrez în atelierul meu de la Blaj. Am circa 600 de lucrări executate. Am lucrări în colecţii particulare (de exemplu, în colecţia Regelui Mihai de România) din ţară şi din străinătate, la muzee din ţară, la Cluj, Bucureşti, Târgu-Mureş. În Blaj, am lucrări la Muzeul de Istorie „Augustin Bunea”, la Biblioteca Municipală „Şcoala Ardeleană”. Îmi doresc ca, la Palatul Cultural din Blaj, recent renovat, să pot organiza, cu ocazia deschiderii oficiale, o expoziţie personală în care să-mi etalez toate lucrările principale, considerate de mine valoroase.
L.C.: Mă gândesc să te întreb dacă ai între amintirile tale vreo poveste deosebită. Sunt la modă poveştile, dar , serios, mă gândesc la ceva legat de artă, bineînţeles, eventual de familie.
M.M. Boeriu: Da, am o poveste pe care am spus-o doar prietenilor apropiaţi. Este vorba despre bustul mitropolitului greco-catolic Vasile Suciu (1873-1935), o personalitate însemnată, nu numai a Blajului, care între 1920-1935 a fost membru de onoare al Academiei Române. Acum acest bust se află la loc central, în Parcul Blajului, pe colţ, în faţa Palatului Cultural.
L.C.: M-ai făcut curioasă. Ce poveste poate avea bustul mitropolitului Vasile Suciu?
M.M. Boeriu: Ei bine, acest bust, operă a marelui sculptor Constantin Baraschi (1902-1966), s-a aflat în catedrala greco-catolică din Blaj până în anul 1948. Bunicul meu Maximilian Boeriu, preot în catedrala Blajului, în anul 1948, când a fost desfiinţat greco-catolicismul, a luat bustul (greu, de multe kilograme), ca să nu fie distrus, ponegrit; l-a îngrijit, l-a uns cu vaselină, apoi, punându-l într-un sac de iută, l-a îngropat în pământ, în curtea noastră. A stat îngropat timp de 50 de ani. Dacă cineva ar fi descoperit sau dacă am fi fost pârâţi, … nu mai avea cine să dea acest interviu.
În anul 1991, bustul a fost dezgropat de mine şi de tatăl meu şi l-am dat familiei mitropolitului Vasile Suciu, de fapt descendenţilor, familiei Emil Alexandru Negruţiu (1911-1988), fost rector al Universităţii de Agronomie din Cluj, membru corespondent al Academiei Române. Tatăl meu a ţinut mult ca bustul să ajungă la familie. Însă familia l-a predat primăriei, aflându-se acum în locul ce i se cuvine; frumos, vizibil, instalat în parcul central al Blajului.
L.C.: Îmi place această poveste reală pe care a trăit-o familia ta. Desigur bunicul şi tatăl tău au trăit vreme de 50 de ani cu frica în sân, cum se spune. Câte asemenea poveşti nu vor mai fiind la români! Spune-mi, te rog, ai un anotimp preferat sau o parte a zilei în care lucrezi mai bine?
M.M. Boeriu: Mă trezesc dimineața timpuriu, la primele ore, când simt o atracție spre a lucra ori să fiu în atelier, locul în care sunt cel mai liniștit și cel mai odihnit, fiind mângâiat de duhurile dimineții cele bune. La răsăritul soarelui, în zorii dimineții simt plăcerea de a lucra încontinuu, exact cum făcea țăranul român ce se scula de dimineață, atunci când cântau cocoșii; îl găsea soarele pe câmp. Atunci lucra cu cel mai mare elan. Este un moment extraordinar de plăcut și o senzație extraordinar de adâncă, sufletească, dimineața când liniștea este apăsătoare și când zorii zilei te luminează. Ceva încântător!
L.C.: Cred că într-adevăr așa este. Și mie îmi place să lucrez dimineața foarte devreme. În final, te rog să transmiți un mesaj cititorilor.
M.M. Boeriu: Să ne dea Dumnezeu sănătate, că avem totuși o vârstă care ne face să ne gândim la ceea ce am făcut până acum în viață, la ceea ce n-am făcut, la ce trebuie să mai facem și cât timp mai avem ca să realizăm lucruri deosebite, dacă se poate … Omenia și cinstea să existe și să triumfe. Să fim oameni buni, cu credință în Dumnezeu și nădejde mare în El, pentru că asta ne leagă, asta ne ține, asta ne dă curaj să mergem mai departe.
L.C.: Foarte frumos spus. Mulțumesc din suflet. Fii mai optimist! Mai avem până vom împlini vârsta regelui Mihai. Îți doresc sănătate și mult succes în realizarea tuturor proiectelor!
A consemnat Luminița Cornea
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail