Elevii cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani sunt invitați să se înscrie la ediția din acest an a campaniei derulate sub genericul „Ziua Ștafetei” , prin care li se oferă posibilitatea să „preia” meseria mult visată, pentru o zi.
Aflată la cea de-a VIII-a ediție, „Ziua Ștafetei” este derulată de Fundaţia „Terre des hommes” Elveţia, împreună cu partenerii săi, și își propune, printre altele, să creeze un cadru în care copiii și tinerii să-și exploreze vocația, să se exprime și să-și dezvolte potențialul; dar și să faciliteze incluziunea socială a copiilor și tinerilor vulnerabili și respectarea drepturilor acestora.
Ediția actuală se desfășoară în perioada 18-22 noiembrie, iar înscrierile sunt deschise până în 11 noiembrie și se realizează prin intermediul site-ului campaniei, www.ziuastafetei.ro.
„Conceptul este următorul: pe durata unei zile, copii cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani vor experimenta concret profesiile visate: ambasador, pilot, make-up artist, farmacist, actor, psiholog, vânzător, contabil, profesor, medic, jurnalist, compozitor, manager, fotograf, judecător etc. Sunt doar câteva dintre profesiile la care visează copiii și tinerii de astăzi. De aceea, aceștia trebuie încurajați să se gândească la viitorul lor, să se implice în luarea deciziilor care îi privesc direct, să își răspundă la o importantă întrebare pentru viață: <<Ce vreau să devin când voi fi mare>>?”- au transmis organizatorii, conform unei adrese a Ministerului Educației (susținător al campaniei), postată, ieri, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Covasna.
Sunt așteptate să se înscrie unități de învățământ, organizații non-guvernamentale, instituții de protecție a copilului, instituții private, copii, tineri.
„Cu această ocazie, Fundația <<Terre des hommes>> invită companiile, organizațiile și școlile să sprijine participarea unui copil sau a unui grup de copii în cadrul propriilor sedii, prin implicarea unor voluntari mentori care doresc să predea ștafeta în profesiile dorite de copii”- se arată în adresa menționată.
La ediția de anul trecut, peste 60 de elevi din județul Covasna, de la Școala Gimnazială „Antos Janos”, din Reci, de la Școala Gimnazială „Molnar Jozsias”, din Târgu Secuiesc, de la Școala Gimnazială „Romulus Cioflec” din Araci și de la Liceul teoretic „Szekely Miko”, din Sfântu Gheorghe, s-au implicat în activitățile campaniei.
Drepturile copiilor și tinerilor de a participa la luarea deciziilor în ceea ce le privește viitorul, de a-și exprima propriile opinii și de a fi ascultați de către adulți sunt câteva dintre drepturile lor fundamentale, recunoscute la nivel internațional prin Convenția ONU cu privire la drepturile copiilor, semnată în 20 noiembrie 1989 și ratificată în România prin Legea nr. 18/1990, la 28 septembrie 1990, au transmis organizatorii.
În semn de recunoaștere a acestor drepturi, în luna noiembrie a fiecărui an (începând din 2012), Fundația Terre des hommes desfășoară campania „Ziua Ștafetei – Acum decid eu!”(www.ziuastafetei.ro) prin care copii și tineri din întreaga țară sunt sprijiniți de adulți să-și afirme aspirațiile pentru viitor și să încerce, pentru o zi, profesiile la care visează. Detalii pot fi aflate accesând www.ziuastafetei.ro.
Fundaţia Terre des hommes (Tdh) este o organizaţie neguvernamentală din Elveţia ce dezvoltă programe şi proiecte în peste 38 de ţări pentru a proteja copiii aflaţi în nevoie. În România, Terre des hommes a avut o prezenţă neîntreruptă încă din 1992, iar de atunci, în fiecare an, mii de copii şi părinţi sunt beneficiari ai activităţilor implementate de către Tdh în următoarele domenii: (1) consolidarea sistemelor de protecţie a copilului şi justiţiei juvenile; (2) protecţia copiilor afectaţi de migraţie şi prevenirea traficului de persoane, şi (3) incluziunea socială a persoanelor de etnie roma şi a altor minorităţi. Recent, în urmă unei analize conduse de către reţeaua globală Keeping Children Safe, Terre des hommes a primit cea mai înalta recunoaştere – Nivel 1 de certificare – pentru modul în care asigura protejarea copiilor în situaţii de risc.
Ana Ciorici COSTACHE
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail