Asociația Întreprinzătorilor Mici și Mijlocii din județul Covasna (ASIMCOV) și clusterul regional „Agrofood” se implică, alături de parteneri din șase țări, într-un amplu proiect ce vizează îmbunătăţirea strategiei și politicilor regionale din industria agro-alimentară, prin dezvoltarea strategiilor noi și utile. Proiectul – numit „STRING – Strategies for Regional Innovative Food Clusters” (Strategii pentru clusterele regionale din industria agro-alimentară) a fost prezentat ieri, la Sfântu Gheorghe.
La prezentare au participat persoane din județ, dar și din împrejurimi, reprezentanți ai unor instituții, organizații, entități care și-ar putea aduce aportul la realizarea obiectivelor proiectului și, implicit, la dezvoltarea industriei agro-alimentare. Printre invitați s-a numărat și deputatul brașovean Roxana Mînzatu.
„În concepția noastră, a clusterelor, relațiile internaționale au un rol important! Clusterele noastre, participând la diferite proiecte internaționale (…). Astăzi, vom face prezentarea proiectului <<STRING>>. Deja am avut câteva întâlniri cu partenerii din cadrul acestuia; deja se clarifică modul în care vede fiecare partener acest proiect; suntem la stadiul în care ne cunoaștem, discutăm despre punctele tari și punctele slabe. La ultima întâlnire din cadrul proiectului, la Bologna, am prezentat partenerilor ce avem noi mai bun, unde suntem puternici, care sunt sferele în care putem împărtăși și noi cunoștințe și ce am putea prelua de la ei. Ideea este ca, la sfârșitul proiectului, să avem o strategie la nivel regional, prin care să putem formula o serie de recomandări cu privire la ceea ce ar trebui să se schimbe în acest domeniu (agro-alimentar – nr.), (…) să ne putem îndrepta către digitalizare în acest domeniu, să dezvoltăm sfera de alimentație sănătoasă și să vedem cum putem atrage în cercetarea acesteia instituțiile de învățământ – școli, universități (…); să vedem ce fonduri s-au atras în regiunea noastră pentru dezvoltarea acestui domeniu – pentru noi tehnologii; să dezvoltăm lanțuri valorice (…), să vedem cum putem forma un brand regional, cum putem promova consumul produselor fabricate în regiune; cum putem ajunge să avem foarte multe produse înregistrate la Bruxelles – ca produse regionale, produse bio, produse tradiționale (…). Toate aceste aspecte trebuie să fie discutate. De aceea, am invitat mai multe persoane, astăzi, aici, din județ, dar și din împrejurimi, a căror activitate se interconectează cu aspectele pe care vi le-am prezentat. (…)”- a declarat, ieri, pentru „Mesagerul de Covasna”, directorul executiv al Asociației Întreprinzătorilor Mici și Mijlocii din județul Covasna (ASIMCOV), Vajda Lajos.
Managerul clusterului și al proiectului, Koréh Enikő, a declarat că proiectul „STRING” este depus în cadrul programului „INTERREG EUROPE” și vizează, în principal, în îmbunătăţirea strategiei și politicilor regionale din industria alimentară, prin dezvoltarea strategiilor inovative. Potrivit aceleiași surse, în proiect sunt implicați parteneri din Olanda, Danemarca, Spania, Ungaria, Italia și Franța și România. În dezvoltarea și implementarea strategiei regionale, ASIMCOV și Agrofood sunt sprijinite de Agenția pentru Dezvoltare Regiunea (ADR) Centru. Valoarea totală a proiectului este peste 2.000.000. de euro.
Proiectul va fi implementat în perioada ianuarie 2017- iunie 2021.
Președintele clusterului „Agrofood”, Silviu Manole, a declarat, în cadrul evenimentului de ieri că participarea în acest proiect este binevenită și „extraordinară”: „Eu mă bucur de fiecare dată când vorbim despre valorile noastre, pentru că de multe ori suntem atât de ocupați cu treburile de zi cu zi, cuprinși de griji și suntem foarte tentați să nu ținem cont de valorile noastre. (…) În ceea ce privește promovarea valorilor noastre, (…) ar trebui să ne căutăm repere după care să ne calibrăm și să ne valorificăm potențialul, pentru că acesta este enorm! (…) Inovarea, gândirea liberă, sunt foarte importante. Societatea noastră este foarte prinsă în niște tipare pe care dacă încercăm să le descoperim, nu vom găsi niciodată un motiv pentru care ne menținem în ele. Deci, pur și simplu în modelul nostru cultural n-am ajuns să promovăm că avem deschidere către idei noi, către inovare și n-am ajuns să promovăm, aproape deloc, ascultarea celuilalt. (…) Este extraordinar faptul că participăm la acest proiect, pentru că ne va ajuta să ne ancorăm în niște realități pe care nu le cunoaștem. Trebuie să privim cu mult interes ce au făcut alții, să vedem ce se potrivește la noi și mai ales, la ce au făcut ei, ce putem aduce noi nou, pentru că până la urmă, orice afacere, orice sumă de bani înseamnă punerea în comun a unor interese – ale noastre cu ale celor cu care colaborăm și acesta este singurul mod corect prin care noi vom ajunge într-o stare de integrare și colaborare, așa cum ne dorim. Un alt lucru foarte important este că dacă nu vom merge și dacă nu vom face eforturi să mergem pe drumul acesta, să știți că nimeni nu ne așteaptă! Lumea se mișcă înainte, indiferent dacă noi vrem sau nu. Este, pur și simplu, la latitudinea noastră dacă vrem să ținem pasul cu schimbările – acelea pe care le dorim – sau dacă dorim să rămânem undeva între două lumi (…).”
Clusterul Regional „Agrofood” a fost constituit în 2011, având sediul la Incubatorul de Afaceri din Sfântu Gheorghe și în momentul de față, are aproximativ 56 de membri- producători din industria agroalimentară, centre de cercetare și inovare, universități, autorități publice și catalizatori.
Asociaţia Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Covasna s-a înfiinţat în 1996 cu 21 de membri, având ca scop sprijinirea întreprinzătorilor şi dezvoltarea economică a regiunii. În prezent, ASIMCOV are în componență peste 500 de membri. Printre obiectivele Asociației se numără atragerea fondurilor de finanţare şi folosirea lor în regiune, participarea la întâlnirile oamenilor de afaceri, seminarii, conferinţe, târguri şi expoziţii interne şi internaționale, asigurarea participării membrilor la cursuri de perfecţionare şi instruire, formarea grupurilor profesionale în diferite domenii – pentru ca transferul de informaţii şi menţinerea relaţiei cu membrii să devină mult mai eficientă; dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu organizaţiile similare.
Ana Ciorici Costache
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail