. . S-ar cuveni ca acum, la sfârşit de an, după ce ne-am înghesuit pe la toate moaştele, la promoţiile cu tigăi, la magazinele second-hand, la ajutoarele alimentare venite din UE, la tot felul de casierii pentru a ne plăti dările lunare şi anuale, măcar acum, cu ocazia frumoaselor sărbători de iarnă, să ne manifestăm cu decenţă bucuria şi să mulţumim Domnului că mai suntem în viaţă, şi dacă se poate să mai facem şi câte un bine altora.
Dar ţi-ai găsit! Parcă stă în firea poporului nostru „să se îmbulzească” sau poate este şi asta o moştenire a vechiului regim, când trebuia să stai la cozi interminabile pentru orice lucru mai acătării. Şi continuăm să ne îmbulzim, adică „să ne înghesuim, să ne îngrămădim” mai ales la orice se dă gratis. Şi cum mai nou vine Moş Crăciun cu multe daruri, călătorind cu trenul, pe unde se opreşete ca să sporească bucuria copiilor, hop şi noi maturii la marea înghesuială, că doar nu vom lăsa copiii singuri. Dar nu asta ar fi problema, ci modul cum ştim să dăm năvală, să ne îngrămădim şi să strigăm pentru trei bomboane şi-un ursuleţ de pluş, de parcă ar veni sfârşitul lumii, încât neapărat trebuie chemaţi jandarmii să facă ordine, căci cine ştie, dacă sacul lui Moş Crăciun este mai mic şi nu ajung cadourile, atunci se poate isca îmbulzeală şi mai mare…
Cei care au norocul să locuiască în Capitală, se mai îmbulzesc şi pe la poarta palatului lui Gigi Becali, poate că anul acesta va fi mai darnic decât anul trecut, şi-apoi încercarea moarte n-are. Cum nu sunt nici alegeri şi nu ne mai putem îmbulzi la mici şi bere, sarmale şi vin fiert ori alte „surprize plăcute” pentru care suntem gata să-i votăm pe viitorii „Moşi Crăciuni” politici, e bine să stăm mereu la pândă, căci anul încă nu s-a sfârşit. Ba pe ici, pe colo, prin cele primării sau locuri mai avute, lumea se îmbulzeşte la „ultimele cheltuieli” din conturi, la prime de toate categoriile şi la tot ce s-o mai da, căci aşa ne stă bine, să mai şi dăruim.
Acum noi nu ştim cum o fi pe la nemţi, danezi, suedezi sau alte neamuri, dar la noi sărăcia încă n-a fost eradicată şi cât timp nu va fi, marea îmbulzeală va continua să înflorească, că doar şi poporul trebuie să se bucure. Şi dacă ar fi vorba numai de sărăcie, n-ar fi de mirare, dar mai sunt şi proastele obiceiuri generate de lipsa de educaţie, de dorinţa care naşte lăcomia de „a fi primul la ciolan”, atât sus cât şi jos, şi bineînţeles, probleme care ţin de morală şi de bun simţ. Pe cei la care „conştiinţa trece prin stomac” îi mai înţelegem, dar pe lângă ei mai sunt destui alţii care au stomacul plin, dar în locul conştiinţei au altceva, şi aceştia sunt mult mai periculoşi, pentru că ei se îmbulzesc acolo unde n-ar trebui, pentru că nu le e locul, însă n-ai ce face atât timp cât poporul nostru încă n-a ajuns în stadiul de evoluţie în care să renunţe la îmbulzeală…
Cel puţin, acum la sfârşit de an, putem visa la lucruri mai frumoase, care ni s-ar putea întâmpla în anul care vine. De pildă: creşterea nivelului de trai pentru toţi locuitorii României; îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în şcoli, spitale, întreprinderi, nu doar prin birourile şefilor; absorbţia fondurilor comunitare în proporţie de 99%, întoarcerea acasă a fiilor rătăcitori, o mai bună exploatare şi în folosul ţării a resurselor naturale; revenirea României la faima de „grânar al Europei”, stoparea defrişărilor şi a furtului de prin pădurile noastre şi reîmpădurirea suprafeţelor afectate; reducerea poluării şi refacerea echilibrului ecologic; dezvoltarea infrastructurii pe întreg cuprinsul patriei; atenuarea diferenţei dintre sat şi oraş; păstrarea valorilor culturale şi a tradiţiilor şi o mai bună punere în lumină a acestora în cadrul turismului; înălţarea prin educaţie şi cultură a tinerelor generaţii, cărora ar trebui să li se insufle dorinţa, nu de a pleca din ţară încă din timpul anilor de studiu, ci de a-şi iubi ţara şi de a o face mai frumoasă şi mai atrăgătoare, încât străinii să ne privească cu admiraţie şi să-şi dorească s-o viziteze într-un număr cât mai mare; şi alte vise asemănătoare, care prin efortul nostru comun ar putea deveni realitate. Şi atunci poate că nu ne-am mai îmbulzi ca în ultima zi dinaintea Apocalipsei, ci am sta şi noi la rând în mod civilizat…
Dă, Doamne, să ni se împlinească visele şi să trăim şi noi ca oamenii!
Mihai Trifoi
