De cele mai multe ori sunt adeptul nuanțelor, al dezbaterilor pe orice fel de temă, al luptei împotriva tabu-urilor și prejudecăților de orice natură. Nu pot suporta dogmatismul, extremismul și lipsa de viziune pe termen lung oriunde și sub orice formă se manifestă acestea. Dar există și subiecte despre care am păreri ferme. De exemplu, când iei viața unor oameni. Indiferent de motivație. Dar poate așa sunt eu, mai încrezător în umanitate și umanism. Mai optimist în ceea ce privește OMUL, oriunde și în orice situație s-ar afla.
Pentru a fi clar de la început, declar cu toată convingerea că jurnaliștii uciși miercuri în Franța sunt EROI. La fel ca și polițiștii care au pierit în schimbul de focuri de după atentate. Eroi prin moartea lor atât de lipsită de sens, deoarece au fost executați cu sânge rece de către niște tineri înfierbântați. Spun lipsită de sens deoarece spirala se va agrava, din nefericire și pentru unii și pentru alții. Satira nu se va opri, ba poate chiar va deveni mai virulentă, iar sentimentele antimusulmane vor crește în intensitate, aducând probabil ultranaționalismul din nou în prim plan. Este de la sine înțeles că toată lumea de bun simț dorește această pedepsire a vinovaților în fața legii.
Dezbaterea pornește în momentul în care din ce în ce mai multe voci încearcă să justifice actul violent, propunând existența unei „părți de vină” jurnaliștilor care atacau / deranjau / zgândăreau subiecte delicate. Îmi permit să aduc câteva argumente la care mi-ar plăcea să mi se răspundă punctual de către oricine crede că „n-avea cum să nu se ajungă la asta” sau că „și-au căutat-o cu lumânarea” …
Terorismul are un singur scop în lume: să aducă teroare. Să înfricoșeze și să facă pe oameni să acționeze instinctiv, bazându-se pe teama de a nu ajunge în aceeași situație ca victimele inițiale. Adică să tacă și să înghită. Asta s-a întâmplat acum în centrul Parisului, dar se întâmplă zi de zi peste tot în lume. Se întâmplă în momentul în care cetățeni străini, nu neapărat militari, ci și civili, ba chiar jurnaliști uneori, sunt omorâți în Orientul Mijlociu, de exemplu. Decapitați, adesea, pentru a produce teroare. Oare vor putea îngenunchia o lume care a descoperit între timp drepturile omului? Oare ne vor putea face să băgăm capul în nisip și să ne facem că nu vedem ce se întâmplă? Oare ne vor face să ne temem de viețile noastre atât de mult încât să nu mai discutăm despre anumite „subiecte delicate”?
Democrațiile occidentale au evoluat accelerat în ultimele secole punând în prim plan drepturile omului. Drepturi apărute în urma ideilor unor filosofi francezi și englezi. Și îmi place să ni-l reamintim pe Voltaire, un iconoclast pur sânge, un atacator pe toate planurile a „adevărurilor de atunci”, un om care a zdruncinat conștiințe, sisteme, societăți… Un om care a deranjat clar atât prin idei, prin argumente, dar și prin limbajul adesea virulent și chiar violent.
Idei. Argumente. Limbaj. Cuvinte cheie în propoziția de mai sus. Nu prin omoruri.
. .
Ar fi trebuit să fie tras la răspundere? Ar fi trebuit să plătească? … Nu știu cum se face, dar omenirea s-a dezvoltat în ultimele secole pornind tocmai de la revoluționarele idei ale umaniștilor francezi, dar nu numai, evident … Oameni buni care încercați să dați vina ȘI pe jurnaliștii francezi, oare ce soartă le-ați fi rezervat acelora, dacă ați fi trăit atunci? … Și asta în condițiile în care trăim acum în lumea visată de ei, cu oameni care se bucură de libertăți și drepturi, nu ca în vremurile dramatice când au trăit ei…
Să ne înțelegem limpede, nu sunt adeptul provocărilor de nici un fel. Ba chiar am luat de câte ori am avut ocazia poziție publică împotriva acestora. Ultima dată chiar am depus plângeri la Poliție contra extremiștilor români și maghiari care au acționat oribil de Ziua Națională, la 1 Decembrie, în Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. Pentru că avem „anticorpi” prin care societatea noastră se poate apăra. Putem acționa prin boicotare, prin mesaje publice puternice, coerente și consecvente, printr-un front comun al liderilor de opinie, indiferent că fac parte din spectrul politic sau civic, prin acționare în judecată, în ultimă instanță. Dar nu prin violență. Niciodată. Pentru că atunci spirala va continua la nesfârșit și în căutarea „ochiului pentru ochi”, vom sfârși toți ca niște orbi. Societatea noastră s-a detașat demult de primitiva „lege a pumnului” și a „dreptății făcute de fiecare pentru el”. În lipsa acestei lăsări în urmă a acestor grozăvii ale trecutului, lumea ar redeveni un loc groaznic în care să trăiești, un loc în care teama și frustrarea ar lua locul vieții libere de acum, un loc de tip totalitar, așa cum chiar am trăit unii dintre noi până nu demult.
Indiferent cine sunt cei care au făcut crimele, nu putem generaliza pripit. Ei nu sunt musulmani. Sau nu asta contează cel mai mult. Nu asta este determinant. Ci faptul că erau fundamentaliști religioși. Extremiști care nu credeau în ideea de exprimare liberă. Nu credeau în dezbateri libere. Nu credeau în dezbateri în general și nici în libertate în particular. Și asta este cu adevărat periculos. Din păcate pentru ei, au fost și sunt manipulați încă de către oameni care trag multe beneficii de pe urma acestor oameni îndoctrinați.
Tristețea mea este mult mai mare în cazul în care există oameni din lumea liberă care cred că „e prea multă libertate”. Iar pentru aceștia am un singur mesaj: PĂRĂSIȚI această „lume prea liberă”, această „lume dezaxată care dă prea multe drepturi minorităților”, această „lume care mai crede încă în multiculturalism”, această lume care mai crede în domnia legii, în rezolvarea problemelor pin maniere pașnice, de tip revoltă, vot, justiție… și mergeți într-o lume pe care voi o considerați „normală”, una care nu se bazează pe democrație și valori liberale… Sper să vă placă și să vă bucurați de ea, asta în măsura în care puteți supraviețui în ea…
Nu pot încheia înainte să spun că este orice, dar numai atitudine creștină nu, nici să blamezi o întreagă religie, în cazul de față Islamul, dar nici să încerci să spui că „ și-au meritat-o jurnaliștii”. Ambele atitudini nu numai că sunt departe de „iubirea dușmanului” propusă realmente de către Isus, dar sunt chiar niște atitudini ipocrite și prostești de joasă speță.
Iar celor cărora libertatea de expresie li se pare prea mult, îi invit să-și imagineze pentru o clipă că trăiesc fără ea… S-ar putea să nu le surâdă prea mult perspectiva. Așa că, în ciuda unor apariții satirice inevitabile într-o lume liberă, mai bune – de tip Seinfeld, Divertis sau Cațavencii, mai proaste – de tip Vacanța Mare, Badea sau Banciu, libertatea de expresie trebuie apărată cu orice preț. Pentru că tot Voltaire spunea magistral: „mă voi lupta pentru dreptul tău de a nu fi de acord cu mine”.
Mădălin Guruianu
