Șapte elevi  de la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” din Sfântu Gheorghe, de la clasele de liceu, postliceal și învățământ profesional, specializarea estetică, însoțiți de două cadre didactice, se vor deplasa astăzi în Ungaria, pentru a efectua un stagiu de practică la Liceul Tehnologic Regina Elisabeta” din Budapesta, în cadrul unui parteneriat îndelungat și frumos între cele două instituții de învățământ.

În perioada 17-21 noiembrie (a.c.), o delegație formată din șapte elevi de la clasa de postliceal – specializarea ”Cosmetică”, de la clasele de liceu – specializarea „Stilist”, de la profesională –specializarea ”Frizer – coafor”, însoțiți de două cadre didactice de la Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Sfântu Gheorghe- efectuează un stagiu de practică la Liceul Tehnologic ”Regina Elisabeta” din Budapesta, în baza unui parteneriat încheiat între cele două instituții în urmă cu 13 ani.

 Pe parcursul acestor zile, în care Liceul Tehnologic „Regina Elisabeta” este în sărbătoare, marcând o nouă ediție a zilelor școlii, elevii Liceului „Constantin Brâncuși”  vor participa la ore de practică, la diverse activități educaționale, dar și la activități extracurriculare.

**

Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Sfântu Gheorghe are încheiate și alte parteneriate, cu instituții de învățământ din țară (spre exemplu, cu Liceul Tehnologic din Râșnov), dar și din Republica Moldova (cu Liceul Profesional Nr. 1 din Chișinău). Conducerea instituției dorește să continue aceste colaborări, pe care le consideră foarte importante și benefice. În cadrul acestor parteneriate, generații de elevi au participat și ar putea participa și în viitor la schimburi de experiență care să îi ajute pe parcursul traseului lor profesional, cât și în viață.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail