În sfârșit, primăvara a sosit…oficial! Adică și din punct de vedere astronomic, momentul exact petrecându-se vineri, 20 martie la ora 5,50. După derularea a trei datini populare, anume „Mărțișorul”, „Babele Dochiei” și „Moșii”, plus Sărbătoarea religioasă de cinstire a Celor 40 de Sfinți Mucenici (evenimente despre care am relatat pe larg), a sosit ziua care marchează științific intrarea în cel mai frumoas anotimp al anului. Deși, pe data de 1 martie ne-am bucurat să consemnăm deja venirea primăverii calendaristice.
Termenul echinocţiu provine din latinul „æquinoctium”, prin combinarea lui „æquus” (egal) cu „noctis” (noapte). Aceasta, pentru că la echinocţiu ziua şi noaptea au durate egale. Fenomenul are loc de două ori pe an. Prima dată este momentul când Soarele traversează Ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească sudică în cea nordică, în jurul datei de 20 martie, reprezentând Echinocţiul de primăvară în emisfera nordică şi Echinocţiul de toamnă în cea sudică.
Inversarea fenomenelor se produce în momentul când Soarele traversează Ecuatorul ceresc trecând din emisfera nordică în cea sudică, în jurul datei de 23 septembrie, reprezentând Echinocţiul de primăvară în partea de sud, respectiv Echinocţiul de toamnă în emisfera nordică.
Deplasarea aparentă a Soarelui pe bolta cerească determinată de mișcarea reală a Pământului pe orbita sa, generează pentru latitudinea noastră inegalitatea duratei zilelor și nopților în diferite perioade ale anului, datorită poziției aproximativ fixe în spatiu a axei de rotație a Pământului, precum și a înclinării sale față de planul orbitei acestuia. Astfel, Soarele parcurge pe sfera cerească în decurs de 365 de zile un cerc mare numit ecliptica (ce marchează de fapt planul orbitei Pământului), care face cu Ecuatorul ceresc un unghi de 23° 27′ .
Atunci când ne aflăm în perioada Echinocțiului de primăvără, Soarele traversează Ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală. Când Soarele se află în acel loc, numit Punct vernal, el descrie mișcarea diurnă în lungul Ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea zilei cu a nopții, indiferent de latitudine.
Îndrăgita primăvară reprezintă a doua diviziune calendaristică a anului, care se întinde până în luna iunie la Solstițiul de Vară, fiind anotimpul cel mai așteptat, chit că ultima iarna a fost mai mult o…„glumă”. Perioada în care ne aflăm marchează revenirea naturii la viață, durata zilei aflându-se în continuă creştere. Ca atare câmpurile înverzesc, căldura se întețește, peisajul se modifică spectaculos, iar precipitațiile vin și trec rapid. Așa că ne putem aștepta și la o nedorită „Zapadă a mieilor”, ca în alți ani!
Foarte curând, mai precis pe data de 25 martie, vom cinsti „Buna Vestire” – o Mare Sărbătoare creștină, numită în Calendarul popular „Ziua Cucului”. I se spune așa pentru că atunci se va auzi prima dată în acest sezon cunoscutul cântec bisilabic al micuței și solitarei păsări cenușii, confirmând într-un mod original sosirea primăverii.
Păsările migratoare încep să se întoarcă din țările calde, iar o credință străveche pe care am întîlnit-o în mediul rural spune că aceste înaripate ale Cerului ar reprezenta întrupări ale duhurilor strămoșilor noștri ce umblă nevăzute prin lume. Migrarea este considerată unul din cele mai complexe bioritmuri din lumea animală, nefiind pe deplin elucidată.
Tradțiile spirituale ale umanității sugerează că orice formă de evoluție trece prin mai multe etape: apariție, apogeu, descreșterea și resorbția. Vorbind metaforic putem spune că Echinocțiul de primăvară simbolizează prima fază a anotimpurilor, urmat de Solstițiul de vară – apogeul, apoi revine o perioadă de echilibru cu prilejul Echinocțiului de toamnă în septembrie, cont
inuând cu începerea perioadei de resorbție ce se întinde până la Solstițiul de iarnă în decembrie – o perioadă de conservare, care echivalează cu pregătirea naturii pentru un nou ciclu temporal.
Cultul Soarelui a fost specific tuturor miturilor arhaice, oamenii stabilindu-și viața în funcție de evoluția acestui astru dătător de lumină și căldură.
În luna martie se dă startul lucrările agricole în câmp şi prin gospodării, semn că natura a reînviat: se curăţă livezile şi grădinile, treptat se scot stupii de la iernat. Cei care au pomi de soi în grădină şi i-au protejat peste iarnă încep a-i descoperi. Atenţie, însă, la nopţile friguroase, când aceşti pomi mai sensibili trebuie din nou reacoperiţi.
În lumea satelor încă mai dăinuie obiceiuri, superstiţii. Se zice că cine mănâncă urzici – prima buruiană…comestibilă din martie – va fi sănătos tot anul. Ne referim la așa-zisa Zi a şarpelui, ce se suprapune peste Echinocțiul de primăvară, când oamenii n-au voie să omoare această târâtoare. În schimb, îl descântă şi respectă nenumărate interdicţii: nu ating obiecte ale căror forme amintesc de a sa. Mai ales șarpele de casă reprezintă un semn al norocului în gospodărie, prezența sa ferind familia gospodarului de farmece și necazuri. Nu trebuie ucis, fiindcă aducea moartea unui membru al familiei!
Alte supersiții se referă la unele interdicții, cum ar fi efectuarea anumitor activități gospodărești, precum tăiatul lemnelor, torsul și ţesutul. Gospodinele nu trebuie ca în ziua respectivă să folosească foarfeca și acul!?
Sosesc primii vestitori ai primăverii, mult-așteptatele păsări călătoare. Printre primele îți fac semnalată prezența barza, mierla, cinteza, graurul, ce se hranesc cu seminte, gândacei, resturi de plante. Urmează măcăleandrul, stârcul, apoi speciile cântătoare, perecum privighetoarea, sturzul, pupăza.
Dintre toate rândunica este cea mai cunoscută pasăre călătoare. De regulă, ea este privită ca întâiul vestitor al anotimpului florilor, revenind „acasă” în Europa din regiunile sudice ale Africii.
În această lună, în funcţie de caracteristicile meteo ale perioadei, se declanşează însămânţarea culturilor de primăvară. Astfel, dacă solul şi timpul permit, se pot însămânţa culturile din prima epocă: grâul şi orzoaica de primăvară, mazărea, lucerna, trifoiul, borceagul, dar numai când temperatura în sol ajunge la 3-6 grade.
Pe 20 martie este momentul din an în care se aprind focurile echinocţiale. Proiecţie simbolică a Soarelui pe Pământ, focul arde anotimpul cel vechi şi îmbătrânit, pentru a-l face să renască pe cel nou, aducător de vigoare şi viaţă. Totodată, are un rol apotropaic, fertilizator şi magic. Copiii sar peste focurile aprinse în fiecare ogradă, pentru a fi feriţi de boli, femeile presară cenuşa de jur împrejurul gospodăriei, formând un cerc protector împotriva şerpilor, bărbaţii întreţin flăcările cât mai mult timp, cu credinţa că astfel îi încălzesc pe satrămoşii plecați în lumea de dicolo.
Există în folclor un personaj numit Alexie cel Cald, socotit patron al şerpilor, peştilor, al tuturor vieţuitoarelor care iernează sub pământ, în scorburi şi sub scoarţa copacilor, sub pietre şi bolovani, în ape curgătoare şi stătătoare. El deschide în luna martie Pământul ca să iasă toate vietăţile ascunse de frigul iernii; le poruncește peştilor să se împrăştie prin apă, dezlegă glasul broaştelor şi dăruiește aripi fluturilor. Se spune în legende că el ar aduce Triumful primăverii! Prisăcarii scot stupii afară şi îi stropesc cu agheasmă, pescarii ţin toată ziua post negru, pentru a avea noroc tot anul. Femeile au încercat în ajun să amăgească „jivinele”, ducându-le sare şi mâncare pe câmp ca să nu se apropie de gospodăria lor.
Sunt o seamă de obiceiuri interesante ce vorbesc despre frumusețea Primăverii, care a sosit cu adevărat!
…Să-i urăm încă o dată, „Bun venit”!
Horia C.Deliu
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail