Până la apariţia volumului Cronologie istorică – Sfântu Gheorghe (Sângiorgiu) – 550 de ani de atestare ca oraş, lucrare colectivă redactată de Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan şi Vasile Stancu, cu sprijinul unui colectiv de colaboratori, reluăm prezentarea în serial, în cuprinsul cotidianului Mesagerul de Covasna, pentru început, momente principale din viaţa publică din Sf. Gheorghe, în perioada interbelică.
Pe baza unei ample documentări, lucarea prezintă date despre o problematică cuprinzătoare, respectiv despre: evoluţia populaţiei, mişcarea naturală şi migratorie a acesteia, structura etnică, socială şi confesională a locuitorilor, administraţia publică locală, viaţa politică, civică, culturală, confesională, instituţiile de învăţământ, cultură, sănătate, mass-media, finanţe, bănci, industrie, prestări servicii, transport, asistenţă socială, unităţi militare şi de ordine publică, sport şi timp liber, urbanism şi gospodărirea teritoriului, patrimoniu, monumente de for public, personalităţi, evenimente, dezastre naturale, fapte diverse etc.
Sunt redate informaţii despre prezenţa marilor personalităţi ale vieţii publice româneşti şi maghiare, în Sf. Gheorghe, participarea reprezentanţilor oraşului la viaţa naţională românească, dar şi date despre anumite fapte, întâmplări, evenimente, aparent „minore”, dar care au semnificaţia lor pentru reconstituirea vieţii cotidiene, a stări de spirit şi a mentalităţilor colective, într-o anumită perioadă istorică. Informaţiile sunt prezentate cronologic, de fiecare dată, indicându-se sursa. Lucrarea constituie o bază de date cu utilizatori multipli, atât pentru specialişti, cât şi pentru toţi iubitorii istoriei locale.
1922. Ministerul de Interne transmite ordinul referitor la organizarea periodică a conferinţele cu prefecţii, subprefecţii şi primarii oraşelor reşedinţe de judeţ. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 1133/1922)
1922. Este publicat ordinul referitor la trecerea atribuţiilor referitoare aprobarea schimbărilor de nume, în competenţa Ministerului Justiţiei. În documentul amintit se precizează: „Prin legea sancţionată şi promulgată prin Înaltul Decret Regal nr. 4630 din 4 noiembrie a.c. şi publicată în Monitorul Oficial nr. 113/1922, atribuţiunile acestui Minister (Ministerul de Interne-n.n.) în privinţa cererilor pentru schimbări de nume în Basarabia, Bucovina, Ardeal, Banat şi părţile ungurene au trecut în competenţa Ministrului de Justiţie. Aducând la cunoştinţa Dvs. cele ce preced, avem onoarea a vă ruga să luaţi cuvenitele măsuri ca toate cererile de asemenea natură ale locuitorilor din judeţul Dvs. să fie înaintate pe viitor Ministerului Justiţiei, care se va pronunţa asupra lor”. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 1141/1922)
1922. În localităţile judeţului este afişat ordinul referitoar la intrarea în vigoare a Legii sanitare. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 1148/1922)
1922. Este adus la cunoştinţa celor interesaţi ordinul privind desfiinţarea prefecturilor regionale de poliţie din Braşov, Cluj, Oradea Mare, Sibiu şi Timişoara. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 1147/1922)
1922. Primăria adoptă hotărârea referitoare la modificarea tarifelor reprezentând costul curselor efectuate de birjarii din oraşul Sf. Gheorghe, diferenţiate după: durata cursei (un sfert de ceas, jumătate de ceas, un ceas, fiecare ceas următor început), principalele trasee (gară, Simeria, etc), tarife diferenţiate pe timpul nopţii „noaptea se socoteşte cu încă 50%”, după numărul de personae (pentru una, două personae, pentru fiecare persoană în plus); se taxa timpul de aştepate şi numărul de bagaje. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 1149/1922)
1922. Prefectura solicită Primăriei Sf. Gheorghe să asigurare locuinţă căpitanului ANGHELESCU, comandantul Companiei de jandami, din Sf. Gheorghe . (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 1152/1922)
1922. În ordinulul Ministrului Învăţămâtului, Dr. C. Angelescu referitor la asigurarea loturilor pentru practica agricolă a elevilor din şcolile primare, se menţionează: „Subscrisul vă roagă să interveniţi cu toată stăruinţa pe lângă comisiunile de împroprietărire ca să se reserve fiecărei şcoli rurale şi celor ce eventual se vor înfiinţa, un lot sau două de teren, care va servi şcoalelor pentru practica agricolă cu elevii şi-i va crea un izvor de venituri pentru întreţinerae lor”. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 1170/1922)
1922. La Cercul Militar sunt înregistrate cererile numiţilor dr. VICENŢIU RAUCA-RĂUCEANU şi dr. GRIGORE PĂLTINEANU, prin care solicită a fi primiţi ofiţeri de rezervă în cadrul Aramatei Române. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 1176/1922)
1922. Prefectura aduce la cunoştinţa primăriilor aspectele constatate referitoare la „organizarea unor petreceri în scopul obţinerii de fonduri pentru ajutorarea mascată a şcolile confesionale „răsărite ca ciupercile în toate comunele, puse în coastele celor de stat poreclite şcoli valahe”. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 1179/1922)
1922. Ministerul de Interne a transmis ordinul de stabilire a salariului pentru revizorul şcolar EUGEN POPESCU, pentru perioada cât a girat şi funcţia de prefect al judeţului Treiscaune. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 1187/1922)
1922. Prefectura este înştiinţată despre înfiinţarea şi conţinutul Statutului Sindicatului Profesorilor de Dans Diplomaţi de pe teritoriile anexate ROMÂNIEI, cu sediul la Brașov. Scopul sindicatului era: „dezvoltarea artei dansului; instruirea învăţătorilor de dans; apărarea intereselor morale şi materiale ale membrilor, faţă de autorităţi şi particulari; asigurarea existenţei membrilor, sprijinirea morală şi materială a membrilor”. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 1195/1922)
1922. Tabelul nominal cu funcţionari care au solicitat loc pentru construirea de locuinţe în Sf.Gheorghe, conţine 44 de nume, printre care: Rauca-Răuceanu Iosif, primarul oraşului, Pompeiu Pop, prim notar judeţean, Eugen Sibianu, şef contabil, Ilarie Aleman, şef birou, Galan Gheorghe, referent statistic ş.a. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 1203/1922)
1922. Este afişată adresa publicaţiei „Argus”, organ zilnic al Comerţului, Industriei şi Finanţelor, prin care se cer informaţii despre evoluţia preţurilor la 40 de articole de primă necesitate. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 1206/1922)
1922. Prefectura trasmite spre soluţionare reclamaţia numitului IOAN MOLDOVAN, fostul proprietar al Cafenelei „Oituz”, din Sf.Gheorghe, faţă de comportarea sergentului de oraş TEODOR MATEI. („consumaţie şi vătămare de biliard”). (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 1209/1922)
1922. Este afişat ordin circular privind interzicerea participării elevilor la întruniri politice. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 1211/1922)
1922. Prin Decret Regal, au fost decoraţi „conducătorii Poliţiei de Stat din Sf.Gheorghe, TEODOR LASCU (Coroana României în grad de ofiţer), ONISIM BUJOR (Coroana României în grad de cavaler) şi IOAN SUCIU (Crucea Serviciului Credincios cl.I)”. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 1214/1922)
1922. Prefectul aprobă „prezentarea de reprezentaţii acrobatice, în localităţile jud. Treiscaune, de către numita MARIA GIDEA. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 1220/1922)
1922. Primăria oraşului primeşte următoarea cerere de sprijin din partea „Comitetul Sprijinitorii Moţilor”: „Onor Primăria oraşului Sf. Gheorghe, În ţinuturile munţilor Apuseni, trăiesc săvârşiţi de suverinţe -Moţii- populaţia cea mai neaoşă românească a ţării. Urmaşii lui Horia, Cloşca şi Crişan, au ţinut totdeauna vie flacăra românismului, sacrificându-se pe altarul Patriei. Ei ne cer astăzi sprijinul şi ajutorarea lor. În acest scop se organizează la Teatrul Naţional din Bucureşti, în seara zilei de 24 noiembrie 1937, un spectacol de gală în folosul şi pentru ajutorul moţilor. Credem că este o datorie sfântă pentru orice bun român, să contribuie la desăvârşirea scopului urmărit”. Scrisoarea este semnată de următoarele personalităţi: patriarhul Miron Cristea, I.C. Brăteanu, din partea Partidului Naţional Liberal, N. Iorga, din partea Partidului Naţional Democrat, reprezentanţii Partidului Naţional-Creştin, Partidului Radical Ţărănesc, Victor Iamandi, Ministrul Cultelor şi Ion Inculeţ, Vicepreşedintele Consiliului de Miniştri. Primăria Sf. Gheorghe a aprobat suma de 1000 lei reprezentând valorea unui bilet de donaţie.” (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 894/1922)
1922. Mihail Banciu, “scriitor şi artist dramatic” cere sala festivă pentru prezentarea spectacolului cuprinzând „recitări din autorii români- O făclie de Paşti– minirecital după nuvela lui I.L. Cragiale şi Eroii veghează – trei tablouri patriotice antirevizioniste cu cântece eroice de M. Rădulescu şi M. Banciu. Spectacolul va fi acompaniat de orchestră”. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 899/1922)
1922. Manofescu V. şi D. Calceriu Octavian, veterani de război, decoraţi cu Ordinul „Coroana României” cu spade în grad de Cavaler, cer împroprietărirea cu câte un loc de casă, în oraşul Sf. Gheorghe. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 902/1922)
1922. Primarul oraşului Sf. Gheorghre a primit o Diplomă de recunoştinţă acordată de către Societatea Mărăşeşti, pentru ajutorul acordat construirii „Căminului Regele Carol II” dela Poina Ţapului. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 915/1922)
1922. Prefectul judeţului primeşte invitaţia de a participa la concertul organizatla Ateneul Român de către Liga Pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 923/1922)
1922. Prefectura transmite celor interesaţi invitaţia de a participa la adunarea Federaţiei Breslelor Balneo-Climaterice. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 952/1922)
1922. Este adus la cunoştinţa publică ordinul circular prin care se dispune încheierea spectacolelor cu Imnul Regal. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 956/1922)
1922. Este publicat ordinul referitor la decizia Direcţiunii Caselor şi Fondurilor Speciale, din cadrul Ministerului de Interne conform căreia, în lunile decembrie şi aprilie, cu ocazia sărbătorilor, nu mai reţin ratele funcţionarilor publici. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 959/1922)
1922. Prefectura invită funcţionarii publici din Sf. Gheorghe, la slujba Te-Deumului oficiat în cinstea zilei de 1 decembrie. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 964/1922)
1922. Primăria primeşte oferta pentru folosirea revolverului „Kuchen” pentru sacrificarea animalelor în abatoare. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 993/1922)
1922. Este afişată ordonanţa privind interzicerea oricăror manifestaţi de stradă, în timpul sărbătorilor de iarnă. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 1005/1922)
1922. În circulara Prefecturii judeţului Treiscaune referitoare la procedura de „redobândire a numelui românesc înstrăinat”, prevăzută în Legea Nunmelui, act normativ publicat în Monitorul Oficial nr. 83 din 8 aprilie 1937, art.20, se precizează: „Românii care au nume înstrăinate sau pierdute, pot cere redobândirea vechilor nume româneşti. Art.21. Cererea poate fi făcută în numele celor aflaţi sub tutelă sau curatelă, de către tutori ori curatori, având drept de a reprezenta persoana. Art. 22. Cererea se adresează primăriei comunei în care domiciliază solicitantul”… (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 1008/1922)
1922. Prefectura afişează Apelul privind ajutorarea deţinuţilor eliberaţi de conducerea penitenciarelor din ţară. (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos. 1016/1922)
1922. Este afişat apelul organizaţiei cetăţeneşti din Timişoara adresat Primăriei oraşului Sf. Gheorghe, privind autonomia orăşenească. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 1/1922)
1922. Este afişat ordinul Ministerului de Interne prin care se dispune întocmirea situaţiei personalului administrativ al oraşului pentru cazuri de mobilizare. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 2/1922)
1922. Serviciul Regional de Statistică Cluj transmite Primăriei oraşului Sf. Gheorghe, precizări privind transmiterea datelor referitoare la starea terenurilor agricole. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 2/1922)
1922. Primăria oraşului Sf. Gheorghe primeşte ordinul Ministerului Industriei şi Comerţului -Direcţia generală a industriei privind aplicarea unor prevederi ale legi industriale, la Fabrica H. Klinger, din Sf. Gheorghe. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 21/1922)
1922. Consiliului orăşenesc aprobă taxa de închiriere a unui local pentru activitatea Partidului Socialist – organizaţia locală Treiscaune. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 65/1922)
1922. Uniunea Maghiară – organizaţia Sf. Gheorghe adresează Primăriei oraşului o cerere de închiriere a unui local. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 69/1922)
1922. Prefectura transmite copia circularei Ministerului de Interne privind statistica imobilelor degradate din localitatea reşedinţă de judeţ. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 84/1922)
1922. Printr-o adresă, Prefectura judeţului Treiscaune atenţionează Primăria Sf. Gheorghe despre boicotul pe care librarii din Sf. Gheorghe îl practică faţă de publicaţiile româneşti. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 181/1922)
1922. Prefectura jud. Treiscaune transmite circulara referitoare la modificări în conducerea primăriei, respectiv numirea lui Izidor Rauca-Răuceanu în funcţia de primar al oraşului Sf. Gheorghe. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 223/1922)
1922. Primăria Sf. Gheorghe emite un certificat prin care se atestă faptul că instituţia Casa de Păstrare-Trei Scaune este condusă de Zathureczky Gyula. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 232/1922)
1922. Apare Anuarul Şcolii Normale de Învăţătoare „Regina Maria” din Sf. Gheorghe, jud. Treiscaune; director Blanche Ianculescu. (Românii din Covasna şi Harghita, p. )
1922. Serviciul despăgubirilor de război, din cadrul Secretariatul General din Cluj al Ministerului Finanţelor, printr-un alt ordin circular, revine cu noi precizări, în aceeaşi acţiune de mare amploare şi complexitate: „Domnule Prefect! În urma diferitelor zvonuri răspândite de ziare, referitor la chestiunea despăgubirii de război, care zvonuri au avut ca urmare aglomerarea de diferite cereri Vă rugăm, ca în legătură cu Ordinul nostru circular din 26 ianuarie 1921 să binevoiţi a aduce la cunoştinţa populaţiei din judeţul Dv. prin organele subalterne următoarele: Chestiunea constatării şi plătirii pagubelor de război nu este încă definitiv tranşată, dar nu peste mult timp va primi rezolvarea ei definitivă şi legală. Statul român nu a putut încă intra în drepturile ce i se cuvin conform tratatelor de pace – de la foştii săi inamici şi deci este explicabil, cum nici el nu a putut ajuta pe cetăţenii săi. De îndată ce chestiunea pagubelor de război va fi tranşată, se va aduce la cunoştinţa publică, deci populaţia să fie paşnică şi să nu se mai îngrămădească cu diferite cereri -deocamdată zadarnice- referitoare la chestiunea aceasta.” (ANC, Fond Prefectura Treiscaune, dos.392/1922, f.52)
1922-1923. Primăria oraşului Sf. Gheorghe, cu sprijinul Poliţiei locale, întocmeşte tabelul nominal cu cetăţenii străini ce au vizitat oraşul Sf. Gheorghe, în perioada mai 1922 – septembrie 1923. (ANC, Fond Primăria Sf. Gheorghe, dos. 65/1923)
1922-1923. Elevele de la Şcoala Normală de Învăţătoare „Regina Maria” din Sf. Gheorghe, sub conducerea profesorilor, au efectuat 12 excursii şcolare, în următoarele localităţi: Bucureşti, Alba Iulia, Blaj, Braşov, Ploieşti, Brăila, Galaţi, Sulina, Sinaia, Râşnov, Tuşnad, Araci, Breţcu, Covasna, Tg. Secuiesc ş.a. (Anuarul Şcolii Normale de Învăţătoare „Regina Maria” din Sf. Gheorghe, p. 32)
1922-1923. În anul şcolar 1922/1923. Elevele de la Şcoala Normală de Învăţătoare „Regina Maria” din Sf. Gheorghe, sub conducerea profesorilor, au organizat 122 şezători, din care opt în cadrul şcolii şi patru în localităţile: Araci, Tg. Secuiesc, Breţcu şi Covasna, sub forma excursiilor şcolare. „Şezătorile erau conduse de o profesoară ajutată de un comitet ales din elevele ultimei clase, cărora li se repartizau atribţiuni pentru a le obişnui cu felul de lucru al acelor şezători. În acest scop, purtau registe de procese verbale, casă şi făceau memoriile excursiilor. Programa şezătorilor se defăşura în faţa sătenilor entuziasmaţi de frumuseţea jocurilor şi costumelor noastre naţionale cu care avem cinstea de a ne făli”. (Anuarul Şcolii Normale de Învăţătoare „Regina Maria” din Sf. Gheorghe, p. 6)
Dr. Ioan Lăcătuşu
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail