Bade Ioane, aceste câteva rânduri sunt prea puține, pentru a putea cuprinde toate „durerile” și „lacrimile”, față de sfinții eroi ai Neamului și tradiției ortodoxe și față de felul în care sunt tratați, după atâta vreme, cu nepăsare și nerecunoștință.
Constat, cu părere de rău, că ne-am pierdut busola vieții duhovnicești, că am apucat pe un drum greșit, plin de pericole pentru țară.
Ne-am îndobitocit în tot felul de patimi și preocupări lumești, fapt pentru care sfinții martiri și mărturisitori se tânguiesc, cu lacrimi, în Ceruri, pentru neam și țară.
Pe locurile de jertfă – Jilava, Gherla, Târgu-Ocna, Râmnicul Sărat, Baia Sprie, Sighet, etc. – au crescut atâtea și atâtea „buruieni”, ale nepăsării noastre față de martiriul lor.
Prin nepăsarea și necredința noastră, în acești sfinți martiri și mărturisitori contemporani am ajuns ca niște cadavre vii, ca niște mortăciuni, de care fuge toată lumea.
*
Mă doare că, în timpul slujbelor, mulți oameni, care vin la Sfânta Liturghie hoinăresc cu mintea la grijile acestui lumi pământești și uită de prezența și lucrarea minunată a sfinților mucenici, care se află, în biserică. Ori de câte ori încerc să le vorbesc credincioșilor din biserica satului meu despre ajutorul și importanța sfinților martiri din închisorile comuniste, am impresia că nu sunt înțeles îndeajuns. Ne-am răcit atât de mult, unii față de alții!
*
Toți fii Poporului Român avem obligația să descoperim și să mărturisim, în tot locul, despre lucrarea minunată a tuturor sfinților martiri și mântuitori din secolul XX, încă necanonizați pe pământ, dar proslăviți în Ceruri. Pentru a înțelege ajutorul mare care ne vine de la acești sfinți eroi ai credinței ortodoxe, trebuie mai întâi să ne cercetăm pe noi înșine, să scoatem din noi necredința și patimile, să ne lăsăm de toate păcatele, prin deasă spovedanie, și cu ochii înlăcrimați să ne rugăm lor, cu multă iubire.
*
„Necredința” și „nepăsarea” față de martiriul lor nu ne onorează. Este mare păcat să ai lumină și să umbli în întuneric, să ai hrană și să mori de foame, să ai apă și să mori de sete. Avem lumina sfinților martiri, și umblăm în întunericul necredinței. Moaștele sfântului Nicolae, ierarh al Rostovului, zac în cimitirul Cernica, fără a fi cinstite după cuviință. Acest mare ierarh a pus bazele Rugului Aprins, acea mișcare isihastă, născută în mănăstirea Antim din București.
Aici s-au adunat mulți intelectuali ortodocși, mireni, clerici și monahi, pentru a organiza, săptămânal, seri filocalice, despre scrierile Sfinților Părinți, ai Bisericii Ortodoxe.
*
Ce fel de „demnitate națională” putem avea noi, dacă nu facem măcar atât: să-i iubim și să-i canonizăm, cu ajutorul Bisericii, pe acești martiri și mărturisitori, trecuți la Domnul. Sângele acelor eroi ai credinței a spălat pământurile țării și ne-a redat identitatea națională și spirituală. Fără cinstirea acestor mărturisitori nu există nădejde de mai bine, pentru poporul român. Sfinții mucenici ne arată drumul cel mai drept și cel mai scurt, care ne duce la Lumină, la mântuirea și la unirea cu Dumnezeu.
*
Sfinților martiri și mărturisitori, dați-ne din iubirea și credința voastră vie! Treziți-i, la dreapta credința, pe cei din poporul nostru care s-au rătăcit, căutând calea spre mântuire! Pe lespedea de pe mormântul episcopului buzoian Dimitrie Romano scrie așa: „Doamne, nu pedepsi România, pentru păcatele fiilor ei!” Acest epitaf funebru este de mare actualitate.
*
Mulți oameni, din cauza propagandei comuniste care a spălat crucile mai multor generații, au mari dubii și multe îndoieli cu privire la măreția acestor sfinți martiri și mărturisitori din temnițele atee ale bolșevismului sovietic. Ei fac tot felul de interpretări politice, punând în cârca lor tot felul de acuzații false: politice, legionare, fasciste, etc.
Este foarte dureros că acești sfinți martiri au suferit de două ori: și-n timpul vieții pământești, dar mai ales acum, după moartea lor, spre înviere sunt călcați în picioare, cu atâta cruzime, de tot felul de dușmani din vremea noastră.
Eu, preotul Ioan, nu știu ce să mai fac cu cei din jurul meu, să le pot insufla „evlavie profundă” față de acești eroi ai credinței, care ne sunt pildă vie de trăire în duhul Evangheliei Lui Hristos. În fața Lui Dumnezeu nu contează etnia, profesia, opțiunea politică, ci dragostea de cele sfinte. Pe vremea Mântuitorului, veneau tot felul de oameni din partide diferite: farisei, saduchei, eseneni, irodieni, cărturari, etc., care au manifestat simpatie, devotament și pe care El nu i-a respins, sub nicio formă. Toți martirii și mărturisitorii, din temnițele comuniste, închiși pe motive religioase, au mărturisit acest mare adevăr: Hristos este Dumnezeu și că
nimic nu există fără Dumnezeu, în acest Univers.
Preot Ioan Tămaș Delavâlcele
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail