Un număr de patru persoane din judeţ au ajuns să aibă debite la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), deoarece au încasat indemnizaţia de şomaj în timp ce aveau şi alte venituri salariale, provenind din diverse surse, sau prin abandonarea cursurilor de calificare.
Totalul debitelor provenite de la persoanele fizice din județ se ridică la 10.727 de lei, conform datelor Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna.
„Debitul e de la patru persoane. Este vorba despre o persoană care s-a înscris la un curs de calificare și ulterior nu l-a absolvit, astfel că i s-au imputat cheltuielile aferente. Spre exemplu, o altă persoană, fostă șomeră (…), a dat în chirie spații de locuit și care, prin contractul de închiriere, a considerat că nu trebuie să influențeze șomajul. (…) Mai avem persoane care nu au declarat în timpul șomajului sumele pe care le-au realizat pe parcurs (…). În general, aceste debite au venit prin nerespectarea legii, deci nu provin din greșeli sau din omisiuni rău-voite. Ele vin din faptul că persoanele respective nu ne-au declarat în termen de trei zile modificările respective și până când recuperăm aceste sume de bani este o situație mai delicată.”- a declarat directorul executiv al AJOFM Covasna, Kelemen Tibor.
Ana Ciorici COSTACHE
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail