Note de călătorie în China (9) » …Şi a venit o nouă etapă. Altă provocare. Un nou capitol din jurnal. După zboruri lung-curier ce mi s-au părut la un moment dat interminabile, deplasări între localităţi cu trenurile mega-rapide ce depăşesc 400 km/h, experienţa unică a atingerii altitudinii de 5.000 de km cu ghezeşul trans-himalayan ce ne-a dus din Tibet în China, ghiciţi ce a urmat? Ceva la fel de „cool”: o croazieră de vis pe „Râul cel Lung”. Adică pe Yangtze – imensul Fluviu Albastru, cum îl dezmiardă chinezii – sau Chang Jiang, conform denumirii sale oficiale.
Nuanţe iluzorii
Acum, fie vorba între noi, poate doar la izvoare o avea imensa panglică de apă nuanţa ce i-a dat alintul aidoma Dunării Albastre. Întrucât, datorită uriaşelor aluviuni acumulate spre aval, râul a căpătat treptat culoarea lutului, de zici că acesta-i… Fluviu Galben.
De fapt, există şi aşa ceva, reprezentând al doilea fluviu gigantic din China, cu o lungime de 5.464 de km. Fratele lui mai mare, Yangtze, măsoară însă nu mai puţin de 6.000 de kilometri, dintre care 2.800 sunt navigabili. Într-un top mondial din acest domeniu, Yangtze se află pe poziţia a treia, după Amazon şi Nil, fiind cel mai lung curs de apă din Asia. Curge numai pe teritoriul ţării şi se vărsă în Marea Chinei de Est, la 23 km de Shanghai.
Amenajarea fluviului în zona Trei Defileuri, pentru construirea imensului Baraj Sanxia şi a uriaşei centrale hidroelectrice aferente, a strânit multe controverse în presa mondială. Fiindcă a fost afectat ireversibil ecosistemul zonal, dar gazdele sunt foarte mulţumite de ceea ce a ieşit, declarând că s-au luat toate măsurile posibile de protejare.
Program full time
Timp de aproape o săptămână urma să facem o expediţie relaxantă, ce se arăta din start extrem de spectaculoasă, plină de promisiuni. Toate condiţiile erau îndeplinite. Navă elegantă aveam, meniu complet, aşişderea. Existau cabine individuale dotate cu toate cele (duş cu apă caldă, televizor, frigider, aer condiţionat). Nu lipseau nici punţile de promenadă, cu scaune şi şezlonguri pentru admirarea peisajului magnific, relaxare şi bronzare. Instalaţia de sonorizare a vasului difuza melodii cu sonorităţi locale şi ne dădea deşteptarea la ore matinale când somnul era atât de dulce, spre a nu rata vreun obiectiv deosebit ce trecea pe lângă noi, de care altminteri nu aveam habar. De asemenea, se mai găseau pe vapor un restaurant, bar de noapte, sală de spectacole, câteva buticuri. Vorba ceea, timp liber şi bani să ai…
Nu prea m-am putut lăuda cu nici unul dintre ele. În privinţa programului, mi s-a părut extrem de dens, impunând prezenţa la o mulţime de activităţi. Iniţial am crezut că va fi o trândăveală boierească prelungită, dar pe parcurs am constatat că n-aveai vreme să leneveşti. Cât de plictiseală, nici pomeneală. Desele acostări pentru a vizita obiective de pe traseu, celelalte activităţi de la bord, ne-au umplut la maximum zilele.
Cu alte cuvinte, un program „full time”, cum ne atenţiona mereu ghidul…
„Dacă nu ai călătorit pe Yangtze, nu ai fost nicăieri!”
O veche zicală asiatică grăieşte aşa: „Dacă nu ai călătorit pe Yangtze, nu ai fost nicăieri!”. Nu auzisem până a ajunge la faţa locului de o aserţiune atât de radicală, însă mă documentasem înainte de plecare şi ştiam că o asemenea excursie mă va purta prin cele mai spectaculoase peisaje ale Chinei.
Putea fi eventual comparabilă cu plimbarea tot de o săptămână de pe Nil, dintre Luxor şi Aswan. Aceea mi se păruse cu ani în urmă, într-adevăr, extraordinară, astfel că aşteptările actuale erau la fel de mari.
Plus că aveam să trecem prin lanţul de ecluze uriaşe din vecinătatea celei mai mari hidrocentrale de pe Terra. Un colos energetic ce a detronat vedeta sud-americană în materie, Itaipu (numită în limbajul băştinaşilor “Pietrele care cântă”), situată pe Râul Parana, la graniţa dintre Paraguay şi Brazilia, ce avea o putere mai mare decât zece centrale atomoelectrice. Şi care se credea atunci când a fost terminantă că nu va putea fi niciodată depăşită.
Te pui însă cu chinezii?
Aţi auzit de colosul Chongqing?
…Aterizăm, în sfârşit, pe Aeroportul din Chongqing. Deşi poposisem în principalele oraşe ale Chinei cu ocazia precedetei vizite, pe acesta îl sărisem, fiindcă abia în anii din urmă a devenit atât de important. La ora de faţă zona metropolitană Chongqing are cea mai întinsă suprafaţă şi mai numeroasă populaţie dintre cele patru municipii ale Republicii Populare Chineze, devansând Capitala Beijing, faimosul Shanghai şi Tianjinul.
Dacă vă vine să credeţi ori nu, „necunoscutul” Chongqing figura acum cinci ani deja cu… 31.442.300 de locuitori (cine ştie la cât s-a ajuns azi?), deşi majoritatea din aceştia nu trăiesc în mediul urban. De fapt, populaţia efectivă a oraşului-colos „abia” atinge cifră de 13 milioane, rămânând, totuşi, pe poziţia a treia după Shanghai şi Beijing.
Localitatea încântă, fiindcă se găseşte pe un promotoriu stâncos ce coboară lin spre fluviu. Din vechime figura drept cel mai important centru industrial şi comercial din Sud-Vestul ţării, cunoscând o înnoire accelerată de un deceniu încoace. Blocurile vechi sunt umbrite de noile building-uri cu aer occidental. Bulevardele sunt largi, e multă animaţie, mopediştii mişună cu miile.
Emoţii fireşti
Cu cât ne apropiem de locul de îmbarcare emoţiile cresc. Întrucât, nu-i aşa?, orice deplasare prin aer, pe apă ori pe uscat incumbă o doză de risc. Mai cu seamă dacă te afli printre străini, la mii de km de casă.
Mă gândeam că nava fluvială, care avea să ne fie hotel plutitor timp de o săptămână, oricât ar fi ea de modernă se poate ciocni de ceva, răsturna şi duce la fund, rapid; mai ales pe timpul nopţii, cum a păţit-o chiar… Titanicul, „vasul care nu se putea scufunda”.
Numai că, decât să te bântuie asemenea gânduri negre, mai bine nu pleci nicăieri! Aşa că le-am alungat, mai cu seamă când am dat cu ochii de impunătorul vapor alb, graţios ca o lebădă, ce ne aştepta cu… ”punţile deschise”.
Protectorul călătorilor
Ce naiba?, mi-am zis, doar există Zeul protector al călătorilor – Hermes. Mă bazez mereu pe „dânsul” de fiecare dată când o pornesc hai-hui prin lume. Cunoscut mai cu seamă ca ocrotitor al comerţului şi negustorilor, Hermes era considerat în Antichitate un mesager al divinităţilor din Olimp. Despre puterile sale protectoare divine am aflat mai multe, ascultând poveştile unui bătrân ghid grec, ce m-a însoţit pe cărarea şerpuitoare care ducea spre vârful celebrului Munte din Elada, înalt de peste 2.900 metri, aflat la circa o sută de km de Salonic.
Da, Hermes- arcadianul, descoperitorul elocvenţei, a fost socotit printre aletele şi paznicul sacru al drumurilor şi porţilor de acces, fiind un zeu ce i-a apărat pe voiajori,deci şi pe subsemnatul, care s-a întors cu bine de fiecare dată.
Un hotel plutitor
Trecem în şir indian pe o punte fixată de mal şi legată de o altă ambarcaţiune, ceva mai mică, deoarece nava-mamă nu se poate apropia prea mult de ţărm. Cu prilejul altor staţionări am văzut ataşate în paralel câte trei-patru nave, coborârea şi revenirea pasagerilor făcându-se prin traversarea succesivă a fiecărui vapor.
Ajungem, în sfârşit, în casa noastră plutitoare. Suntem întâmpinaţi cu formula tradiţională „Welcome on board”. Gazdele amabile ne oferă un drink de bun-venit. Hamalii, cu pieptul dezgolit, năduşiţi de atâta greutate, cară cu un fel de cobiliţe munţii de bagaje ale pasagerilor şi câteva sute de baxuri cu apă plată. De toate se găsesc la bord, numai apă potabilă nu.
Se aude sunetul strident al sirenei. Ieşim precipitaţi pe punţi să ne luăm la revedere de la nişte gură cască, ce ne privesc admirativ de pe mal.
Şi fără să ne dăm seama, lin, foarte lin, am pornit… (Va urma).
Horia C. Deliu
