Statuia Ostașului Român din municipiul Sfântu Gheorghe se află de aproximativ 2 luni în reabilitare. Luni, 8 octombrie, am fost la fața locului pentru a verifica stadiul lucrărilor, deoarece conform datelor oferite de Primăria Sfântu Gheorghe, lucrările ar fi trebuit să fie deja finalizate.
La monument lucrau doar 3 muncitori care finisau unul dintre pereții laterali ce înconjoară soclul, restul elementelor fiind la fel ca atunci când a fost predată lucrarea către firma responsabilă pentru reabilitare. La finalul lunii iulie, postamentul statuii a fost acoperit cu o schelă, iar materialul vechi a fost îndepărtat.
Fiindcă termenul inițial de finalizare expirase, l-am contactat pe viceprimarul municipiului, Toth-Birtan Csaba, pentru a afla cum decurg lucrările din punct de vedere contractual.
„Au început acum lucrările la soclu, acesta fiind mai degradat decât am crezut inițial, în primă fază fiind nevoie de întărirea și tencuirea acestuia. De săptămâna viitoare se vor apuca și de scări, urmând să fie montate plăci noi. Termenul limită a fost 30 septembrie, iar mai apoi firma a mai solicitat 3 săptămâni deoarece sunt necesare lucrări suplimentare. Contractul va mai fi prelungit doar dacă va exista o situație obiectivă, iar în caz că lucrarea nu va fi finalizată până pe 21 octombrie, firma responsabilă va fi penalizată.” – a declarat viceprimarul municipiului, Toth-Birtan Csaba.
În ultimii ani, reprezentanții comunității românești din Consiliul Local municipal au semnalat tot mai des că monumentul se află într-o stare de deteriorare continuă şi au solicitat intervenţia Primăriei pentru reabilitarea acestuia, afirmând că o parte dintre sărbătorile și evenimentele naționale au loc în acel loc.
Vă reamintim că la începutul acestui an, Primăria Sfântu Gheorghe a relansat procedurile de licitație pentru restaurarea monumentului din cartierul Gării, după ce anul trecut nicio firmă nu s-a prezentat la licitație, bugetul alocat lucrărilor fiind de 220.000 de lei.
Mărețul monument al Ostașului Român a fost realizat din bronz de către sculptorul Balogh Péter, și a fost dezvelit pe 18 septembrie 1974, statuia fiind ridicată în memoria luptelor de eliberare a orașului Sfântu Gheorghe din anul 1944.
Dacă lucrările de recondiționare vor fi gata până la finalul lunii octombrie, nu putem fi siguri, dar oare vor fi finalizate până la 1 Decembrie 2018 ?
Cosmin Teodor IOSUB
Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail